Detalii incendiare din dosarul în care judecătorul Nicolae Stanciu și afaceristul Vasile Costea erau acuzați în baza unor probe contrafăcute

0
3338

Pe data de 15 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat verdictul final, achitându-i pe fostul președinte al Curții de Apel Constanța, judecătorul Nicolae Stanciu, împreună cu afaceristul constănțean Vasile Costea, acuzați de fapte de corupție doar în baza unui denunț. În realitate, totul s-a dovedit a fi o mare făcătuă pusă la cale de un fost partener de afaceri al lui Costea. În continuare vă prezentăm modul în care instanța i-a demontat denunțătorului toate așa-zisele probe, iar verdictul nu putea fi altul decât achitarea.

Despre dosarul deschis pe numele judecătorului Nicolae Stanciu și al afaceristului Vasile Costea, patronul societății ABC Val, s-a tot scris în ultimii ani, începând de la trimiterea acestora în judecată și până la achitarea lor, definitiv, la finele anului care tocmai s-a încheiat.

Așa cum am mai precizat în articolele anterioare în legătură cu acest dosar, judecătorul Stanciu a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi primit mită obiecte de mobilier, pentru a intervni pe lângă alți judecători în favoarea societății lui Vasile Costea, în unele dosare aflate pe rol. Asta au reținut procurorii, în urma denunțului lui Bogdan Grădinaru, fost partener de afaceri al lui Vasile Costea, în cadrul societății Ro-Mat Construct SRL.

În instanță, toate probele au fost desființate și niciunul dintre martorii audați la Înalta Curte nu a putut da detalii cu privire la acele acțiuni incriminatorii, nici măcar Bogdan Grădinaru, denunțătorul. Totul s-a învârtit în jurul unor simple speculații ale sale.

Argumentele denunțătorului, combătute în instanță

  • Primul argument  împotriva denunțului lui Grădinaru face referire la timpul în care s-ar fi consumat infracțiunea. Potrivit denunțului, Costea  l-ar fi mituit pe Stanciu în perioda noiembrie – decembrie 2012 – FALS!

În realitate, în perioada menționată, Vasile Costea nici nu se afla în țară, fiind internat într-o clinică din Viena, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, fiind grav bolnav.

În acest context, potrivit declarațiilor din dosar, Vasile Costea a avut înțelegeri cu Bogdan Grădinaru și cu încă o persoană, ca în momentul în care el va deceda, să întocmească un înscris care prevedea ca aceștia să aibă grijă de familia sa. Mai exact, în schimbul cedării de acțiuni din cele două firme, Grădiarul și persoana cealaltă trebuiau să aibă grijă,  timp de 25 de ani, de familia lui Costea.

  • Vasile Costea ar fi avut  nevoie de sprijinul lui Nicolae Stanciu în a-și rezolva problemele din instanță – FALS!

Se arată în dosar și s-a demonstrat că, în perioada în care ar fi intervenit înțelegerea dintre cei doi, soicetatea lui Vasile Costea nu avea niciun dosar înregistrat pe rolul instanțelor.

  • Judecătorul Nicolae Stanciu, ca președinte al Curții de Apel, ar fi intervenit pe lângă colegii săi judecători pentru a-l favoriza pe Costea – FALS!

Mai mulți judecători din cadrul Curții de Apel Constanța, printre care și Marius Cristian Epure (la rândul lui fost președinte al aceleiași instanțe, al cărui mandat a expirat pe 1 ianuarie a.c. – n.r.), au fost audiați ca martori, pentru a se stabili dacă li s-a cerut favorizarea vreunei părți din vreun dosar aflat pe rol, care să aibă legătură cu Vasile Costea sau dacă s-au făcut presiuni în acest sens. Niciun judecător nu a declarat că s-ar fi întâmplat vreodată așa ceva. Mai mult decât atât, funcția de președinte al Curții presupune atribuții administrative și nu poate influența în niciun fel judecata vreunui dosar, întrucât fiecare judecător este independent din acest punct de vedere.

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele care ar fi trebuit să-i încrimineze pe Costea și pe Stanciu, dar care au fost desființate de judecătorii instanței de fond, Curtea de Apel Galați, dar și de cei ai Înaltei Curți. Mai mult decât atât, așa cum se arată în concluziile depuse la dosar, “întreaga acuzație se construiește în jurul acestui martor (Bogdan Grădinaru – n.r.) și nu este pentru prima dată când se întâlnește acest mod de operare la procurorul redactor al rechizitoriului, fiind vorba despre o presupunere, o construcție bazată pe o presupunere și care își are geneza în persoana martorului-denunțător”, adică același Bogdan Grădinaru despre care se mai scrie că ”este cercetat într-un dosar penal de delapidare și are o credibilitate îndoielnică, confirmată inclusiv de faptul că nici măcar parchetul nu a valorificat tot ceea ce a susținut în denunț martorul Grdinaru”.

Situația de fapt

Fără a mai intra în prea multe detalii, situația a stat cam așa: Vasile Costea a avut o problemă gravă de sănătate, fiind la un pas să-și piardă viața, din cauza complicațiilor. În locul său, societatea Ro-Mat Construct a rămas pe mâinile lui Grădinaru, omul de “încredere” al lui Costea. Cum medicii erau rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale șefului mare, “șefuțul” Grădinaru și-a atras pe lângă el mai multe persoane din cadrul societății, contabili, casieri și alte persoane, complotând în vederea delapidării firmei. Numai că Vasile Costea avea să se facă bine, iar cu tratament adecvat a fost trimis acasă, dând peste cap toate planurile grupului infracțional care tocmai se formase. În timp ce Costea era preocupat de propria sănătate, Grădinaru devalizase deja societatea, ducând-o în pragul falimentului.

Astfel, dacă societatea avea, în 2012, circa 180 de angajați și mijloce fixe în valoare de 2.000.000 lei, mergând pe profit, între 2013-2015, aceasta avea pierderi mari, mai avea doar 20 de angajați și înregistra datorii către furnizori de 4.174.000 de lei.

Vasile Costea a cerut atunci efectuarea unei expertize, de unde au reieșit toate aceste nereguli. În 2016, Grădinaru a anunțat, brusc, că părăsește societatea Ro-Mat Construct SRL, fără niciun motiv aparent. A urmat apoi denunțul la DNA, după 4 ani de la așa-zisa dare de mită, fapt care ridică alte semne de întrebare.

Despre “darea de mită”

Revenind la această împrejurare, în care Costea l-ar fi mituit pe judecător cu obiectede mobilier, situația este total diferită față de cele relatate. S-a întâmplat ca judecătorul Nicolae Stanciu, împreună cu soția sa, să dorească achiziționarea unor obiecte de mobilier de la Mobexpert, pentru vila sa din Năvodari. A achitat avansul, urmând a achita și restul banilor la livrare. Asta fără a avea vreo legătură cu Costea. Mai departe, nu se știe în ce împrejurare, în timp ce Costea se afla în stare gravă pe un pat de spital din Viena, Bogdan Grădinaru ar fi achitat restul de bani reprezentând contravaloarea mobilei, cu banii societății și în numele lui Costea, disimulând, astfel, adevăratele sale intenții.

Din moment ce Costea a fost achitat pentru dare de mită, întrucât s-a dovedit că fapta nu există, automat a fost achitat și Nicolae Stanciu, întrucât dacă nu a putut fi dovedită “darea de mită”, nu poate fi reținută nici “luarea de mită”.

În ceea ce-l privește pe Nicolae Grădinaru, acesta este cercetat pentru delapidarea produsă societății Ro-Mat Construct, dosarul său fiind în curs de cercetare la Parchet, iar procurorii au dispus deja măsuri asiguratori pe bunurile sale, find începută urmărirea penală.

Într-un articol viitor vom reveni cu detalii despre acuzațiile care i se aduc și în care se potrivește de minune vorba românască care face referire la “a săpa groapa altuia”.

Daniel ALBU

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.