Regiunea Dobrogea este puternic reprezentată, și în acest an, în competiția „Destinația Anului 2025“, având șase destinații finaliste, patru din județul Constanța și două din județul Tulcea. Municipiul Constanța concurează la categoria „Orașe care inspiră“, Techirghiol la „Stațiuni balneo-climaterice“, iar Cazinoul Constanța la „Cultură și Educație“. Stațiunea Mamaia este nominalizată pentru „Cea mai bună promovare“. În județul Tulcea, Delta Dunării este finalistă la „Tărâmuri Fermecate“, iar Mila 23 la „Sate de poveste“. Câștigătorii vor fi anunțați pe 8 aprilie, la Gala Destinația Anului 2025, organizată la Sibiu.
România își descoperă, an de an, cele mai frumoase și atractive destinații turistice prin competiția Destinația Anului, un proiect ce promovează și recunoaște evoluția și potențialul turistic al regiunilor, orașelor și atracțiilor din țară.
În 2025, competiția ajunge la un nou nivel, cu o amploare și intensitate fără precedent, evidențiind destinațiile care au reușit să se dezvolte și să atragă turiști prin autenticitate, servicii de calitate și inițiative de promovare remarcabile.
Competiția Destinația Anului 2025 a debutat în noiembrie 2024, cu etapa de nominalizări și înscrieri, oferind tuturor destinațiilor turistice din România șansa de a intra în cursă. Trebuie menționat că destinațiile nu au intrat în competiție prin candidatură, ci exclusiv prin nominalizări din partea publicului, a juriului sau a partenerilor instituționali, astfel încât selecția să fie cât mai largă și mai relevantă. Din cele peste 150 de destinații evaluate, aproape jumătate s-au calificat în finală, în urma analizei unor indicatori, precum numărul de înnoptări și evoluția acestora, implicarea comunității și colaborarea public-privat, precum și eficiența comunicării on-line. Anul acesta, alături de destinațiile din România, în competiție au fost nominalizate și destinații de top din Republica Moldova prin parteneriatul cu Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova.
Finala Destinația Anului 2025 aduce în prim plan 76 de destinații turistice din întreaga țară, iar regiunea Dobrogea are șase destinații finaliste: patru din județul Constanța și două din județul Tulcea. Iată care sunt cele din județul Constanța.
Orașul Constanța se luptă pentru distincția de „Oraș care inspiră“, alături Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Sibiu, Târgu Neamț, Timișoara și Chișinău – Republica Moldova.
Techirghiol, finalist la categoria „Stațiuni balneo-climaterice“
La categoria „Stațiuni balneo-climaterice“, județul Constanța este reprezentat de orașul Techirghiol. Deși acesta a câștigat, mai mulți ani la rând, titlul de destinația turistică balneară favorită, administrația locală a decis participarea la competiția pentru desemnarea stațiunii balneoclimaterice a anului 2025. Acest titlu ar putea atrage și mai multă atenție asupra Techirghiolului și ar putea stimula și mai mult turismul.
„Sunt înscrise în competiție douăsprezece stațiuni balneoclimaterice din țară, printre care și Techirghiol. Ăsta a fost îndemnul meu pentru că, clar, este un mod de a promova stațiunea noastră. Deși suntem în topul stațiunilor balneare din România, în ultimii ani suntem foarte bine cotați, trebuie să participăm la astfel de competiții. Pe 8 aprilie, la Sibiu, este momentul în care se va decerna acest titlu“, a declarat primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, într-un interviu Focus Press.
În această categorie mai sunt și Băile Felix – Bihor, Bran – Brașov, Călimănești – Căciulata – Vâlcea, Colibița – Bistrița-Năsăud, Covasna, Lacu Sărat – Brăila, Sinaia – Prahova, Slănic Moldova – Bacău, Sovata – Mureș, Tășnad – Satu Mare și Vatra Dornei – Suceava.
Cazinoul din Constanța, finalist la categoria „Cultură și Educație“
După foarte mulți ani în care soarta Cazinoului de pe faleza orașului de la malul mării era pecetluită, iată că Ministerul Dezvoltării a decis să renoveze și să consolideze bijuteria arhitecturală a Municipiului Constanța. Astfel, după cinci ani de muncă asiduă, lucrările de reabilitare au fost finalizate. Ele subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a imobilului-simbol al Constanței. Cazinoul a fost renovat de Aedificia Carpați SA, iar fondurile au fost asigurate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Clădirea va reveni administrației publice locale.
Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. El a fost reparat pentru a fi centru cultural. La subsol, sunt trei camere, pentru expoziții, iar la etaj, două săli mari: cea multifuncțională și de spectacole, care va avea scenă, echipament tehnic și scaune, iar alături, Sala Mare, fosta Sală a Oglinzilor, cea de bal.
Și în acest an, stațiunea Mamaia este finalistă, la categoria „Cea mai bună promovare“.
Andreea CONDURACHE


























