DOCUMENT. Actualizarea devizelor de cheltuieli pentru două drumuri judeţene din Tulcea, blocată de consilierii PNL: “Bugetul CJ nu reprezintă puşculiţa PSD”

0
168
Ședință a Consiliului Județean Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Consilierii judeţeni tulceni au fost convocaţi zilele trecute în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se şi proiecte privind actualizarea cheltuielilor pentru modernizarea unor drumuri. Este vorba despre drumurile judeţene Baia – Ceamurlia de Sus şi Stejaru – Cerna. Liberalii s-au abţinut la aceste proiecte, iar reacţia social-democraţilor a fost că: „PNL nu doreşte ca judeţul Tulcea să aibă drumuri asfaltate”.

De cealală parte, liberalii susţin că au argumente pentru gestul lor şi că doresc să stopeze „sifonarea banilor publici”. Conform consilierilor judeţeni PNL, un drum judeţean a fost prezentat în proiect ca având 9 kilometri, când în realitate ar avea 6, deci nu se ştie unde va merge suma calculată în deviz, în timp ce al doilea a făcut obiectul unei anchete şi este imputată o anumită sumă de bani. „Am solicitat explicaţii. Încă de la şedinţă, directorul tehnic care a prezentat situaţia referitoare la drumul de 6 kilometri, a spus că ne va însoţi pe teren, pentru a ne arăta restul de 3 kilometri pe care noi nu îi identificăm în teren. A doua zi, l-am aşteptat o oră şi jumătate să apară. Nu doar că nu a apărut, dar nici nu a mai răspuns la telefon”, au precizat, pentru Focus Press, liberalii tulceni.

PNL Tulcea a transmis şi un comunicat de presă, prin care explică votul din şedinţă. Comunicatul vine ca reacţie la acuzaţiile PSD cum că sunt blocate lucrări de modernizare a drumurilor:

„Consilierii județeni PNL au oprit încercarea administrației PSD de ,,a cheltui cu dedicație” banii publici. Bugetul Consiliului Județean nu reprezintă ,,pusculița” PSD-ului pentru firmele abonate la banii tulcenilor. Ori de câte ori ii vom prinde că-si bat joc de banii tulcenilor, ne vom opune prin toate mijloacele legale aflate la îndemână. În sedința extraordinară a Consiliului Judetean Tulcea din 12 octombrie, s-au regăsit pe ordinea de zi două proiecte ce vizau drumurile județene BAIA – CEAMURLIA DE SUS și STEJARU – CERNA. 1. Proiectul de hotărâre privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Baia – Ceamurlia de Sus’’. Prin acest proiect se solicită suplimentarea valorii investiției cu suma de 1.768.873,11 lei, modificându-se astfel indicatorii tehnico economici.

Motivul pentru care s-au abținut consilierii județeni PNL de la acest proiect îl reprezintă faptul că, desi suma de 1.768.873,11 lei a fost solicitată pentru întregul traseu proiectat în lungime de 9,527 km, în realitate, după măsurători realizate în teren, tronsonul de drum modernizat dintre Baia și Ceamurlia de Sus are doar 6,4 km. Ba, mai mult, dată fiind această neconcordanță, consilierii au solicitat ca a doua zi să se meargă pe teren impreună cu domnul director al direcției de investiții, lucru acceptat, dar nematerializat, domnul director nu a onorat deplasarea pentru verificarea lungimii traseului.

Argumentele oferite în sedință de către presedintele CJ și dl director al direcției de investitii au fost confuze și nu au reușit să explice de ce suma de 1.768.873,11 lei a fost solicitată pentru un tronson de 9,5 km, dar în realitate drumul are 6,4 km.

Totodată, nu au fost oferite explicații cu privire la sursa de finanțare a acestei cheltuieli neeligibile. Consilierii județeni PNL s-au abținut de la votarea proiectului întrucât nu pot gira asemenea practici cu banii publici. 2. Proiectul de hotărâre privind actualizarea devizului general si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Stejaru – Cerna’’. Si pentru acest proiect se solicită suplimentarea valorii inițiale cu suma de 5.082.050,19 lei, cheltuială neeligibilă, deci suportată exclusiv de Consiliul Județean, întrucât n-au existat economii la bugetul proiectului.

Președintele Consiliului Județean si inițiatorul proiectului n-au fost în stare să acorde lămuriri pertinente la interpelările consilierilor, nu au explicat care este sursa financiară din care se va plăti suma, dat fiind că bugetul Consiliului nu poate suporta o asemenea cheltuială neprognozată.

Consilierii județeni PNL s-au abținut la vot întrucât asupra acestui proiect planează suspiciuni de fraudă. Prin Nota de Constatare nr. 28386/17/05/2021 a Direcției Antifraudă din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației a fost aplicată o corecție in sumă de 5.082.050,19 lei, reprezentând 5% din valoarea proiectului. Această corecție înseamnă că suma va fi suportată din bugetul Consiliului Județean Tulcea, fiind o cheltuială neeligibilă.

Direcția Antifraudă a constatat că documentația privind atribuire acestui proiect a fost întocmită pentru a favoriza un anumit competitor. Poiectul a fost atribuit firmei S.C. MEGA EDIL S.R.L. din Buzău, care din 2012 încoace câstigă aproape integral toate lucrările efectuate in județul Tulcea, situație deloc străină executivului PSD din Consiliul Județean.

Cerința impusă prin caietul de sarcini a fost etichetată ca fiind discriminatorie si restrictivă, întrucât obliga potențialii ofertanți la: – Obținerea autorizației ANRE ( necesară relocării utilităților ) fără a avea certitudinea câstigării licitației si – Deținerea autorizației la momentul depunerii ofertelor si nu la momentul semnării contractului de achiziție publică, în cazul declarării ofertei ca fiind câstigătoare. Urmarea unei asemenea ,,cerințe” a fost ca firma din Buzău, abonată la banii tulcenilor din 2012, să câștige licitatia. De fiecare dată când planează suspiciuni asupra corectitudinii cu care sunt gestionați banii tulcenilor, consilierii județeni PNL vor acționa strict în interesul cetățenilor și nu vor fi de acord cu ’’trucarea’’ licitațiilor sau “sifonarea “ banilor. Suntem pentru transparență în derularea tuturor procedurilor de atribuire a contractelor. Astăzi a fost solicitat un audit al Inspectoratului de Stat în Construcții pentru a verifca din punct de vedere calitativ cele două proiecte și cantitativ materialele folosite, precum și devizele și situațiile de lucrări” – se arată în comunicatul PNL Tulcea.

Cine doreşte să verifice, va constata că la Tulcea, la nivel de judeţ, este o singură firmă din Buzău abonată la contractele de acest gen. Este o concidenţă bizară, dacă verifică, ce firmă din Tulcea câştigă contracte la Buzău: o firmă care nu este străină de preşedintele CJ Tulcea”, au acuzat liberalii. Consilierii judeţeni PNL au subliniat că proiectele pot fi oricând reintroduse pe ordinea de zi a şedinţelor CJ, cu condiţia să existe toate clarificările necesare. “Fără clarificările solicitate, nu există certitudinea că banii nu sunt sifonaţi. Facem apel la transparenţă şi corectitudine”, a declarat, la rândul său, parlamentarul PNL de Tulcea Michael Gudu. Liberalii au mai precizat că au solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să analizeze situaţia semnalată.

Vom reveni pe acest subiect.  Ataşat, puteţi consulta Nota de Constatare nr. 28386/17/05/2021 a Direcției Antifraudă, prin care a fost aplicată o corecție in sumă de 5.082.050,19 lei, pentru proiectul Stejaru – Cerna:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.