În situații delicate, dificile, un lider își arată capacitatea de a „livra”, de a ține corabia pe linia de plutire; e ultimul care pleacă, ultimul care stinge lumina. Ca o paranteză și ca o glumă amară: la Consiliul Județean Constanța, ultimul care stinge lumina e paznicul, dar acela nu este conducătorul instituției… Revenind: Florin Mitroi a anunțat joi, 18 decembrie a.c., că demisionează din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. În aceeași zi, culmea!, liberalii ar fi trebuit să se întâlnească, seara, la tradiționala petrecere de final de an… Unde? La localul deținut de familia Mitroi; după anunțul președintelui, logic, întâlnirea nu a mai avut loc – păcat de rochiile și de coafurile pregătite de doamnele din PNL Constanța!
Și, să nu lăsăm neexplicată partea cu paznicul Consiliului Județean Constanța, așa încât să nu existe “binevoitori” care să “traducă” în cel mai mârșav mod posibil mențiunea: paznicul instituției este un om angajat de instituție, e un loc de muncă pentru care primește banii care îi aduc pâinea pe masă. E un om simplu, ca fiecare dintre noi, care muncește, ia un salariu, votează (sau nu), are o familie. Are așteptări de mai bine. Așteptări pe care mii de cetățeni le-au avut și de la Florin Mitroi. Florin Mitroi nu este angajatul CJC, el a fost ales prin vot uninominal. A făcut un “contract” cu cetățenii județului nu de când a depus jurământul de ales, ci chiar de dinainte, când s-a dus în fața cetățenilor și le-a făcut promisiuni. Din scrisoarea transmisă de Mitroi privind renunțarea la funcție înțelegem că este dezamăgit că nu poate să onoreze promisiunile, că oameni din politică și administrație nu doresc ca județul să se dezvolte – oameni mici, cărora nu le pasă. Păi… haideți să o luăm logic: știm că urmează măsuri de austeritate, că se taie fonduri (de la Guvern); așadar… nu plouă cu bani, de la centru, peste Constanța. Atunci, ce are de făcut un om pus pe treabă? Caută bani din altă parte sau comunică, discută, transmite cetățenilor ce mai poate face sau nu. Îi consultă dacă e oportun să plece în aceste condiții sau dacă rămâne și face cât poate. Și ne îndoim că Florin Mitroi nu ar ști să comunice – doar îi vedem j-de mii de postări cu vizitele pe la spital, pe drumurile în curs de asfaltare etc. La fel, știm că are sfătuitori și știm că are om de echipă adus tocmai pentru a ține legătura și pentru a comunica eficient cu presa, așa încât către cetățeni să ajungă mesajele importante.
Speculații fără însemnătate
Dar Florin Mitroi a ales să anunțe demisia – o demisie care nu intră însă în vigoare imediat, ci după 10 zile, urmând un curs stabilit de legiuitor în acest sens. Adică, are timp 10 zile să revină asupra deciziei. Ne întrebăm dacă e o decizie bună – cum va fi imaginea lui, dacă recuperează prejudiciul deja acumulat… – sau dacă e mai bine așa, cu vicele Răzvan Filipescu pe cale să preia conducerea, interimar. Ar fi destule de spus despre Filipescu, dar nu face obiectul acestui articol – vom reveni însă. Ne întoarcem către Florin Mitroi: deja sunt o sumedenie de speculații și de discuții între liberalii constănțeni care sunt efectiv năuciți de anunțul demisiei. Demisie este un cuvânt pe care Mitroi l-a rostit des în ultimele luni, dar nimeni nu a luat în calcul, cu adevărat, această varianta. “Are dosar”, “I se pregătește dosar”, “L-au lăsat nervii”, “E șantajat”, “Bogdan Huțucă (alt demisionar – n.r.) i-a copt-o, îl voia pe Silviu Coșa la conducerea partidului” sau “Bogdan Huțucă îl voia pe Vergil Chițac la conducerea partidului”… Să le luăm pe rând: o eventuală anchetă, un dosar (în lucru sau existent, momentan, doar ca bârfă) nu se oprește dacă cineva demisionează! A, că un dosar poate sta uitat prin sertare o lună, un an, 10… posibil, mai știi?, dar asta nu înseamnă că dosarul nu mai apare niciodată dacă apare o demisie. Demisia nu șterge un eventual dosar. Posibilul șantaj? La fel, presupuse fapte care ar conduce la șantaj… ele nu se șterg odată cu demisia. Ele rămân și pot fi oricând expuse publicului. Așadar, astfel de discuții și scenarii sunt prostii. Ce vrea Bogdan Huțucă, președintele care și-a anunțat demisia de la conducerea PNL Constanța (dar încă nu s-a întrunit partidul la nivel central să ia act de decizie)? Ce contează ce vrea Huțucă?! Contează ce spune organizația la nivel local – pe cine susțin primarii PNL din județ și ce hotărăște centrul. S-a supărat Mitroi că erau și alte variante în opinia lui Huțucă, s-a supărat Mitroi că nu a pus mâna pe el Huțucă, să zică: “da, tu rămâi să continui treaba la partid, după plecarea mea”, așa cum a făcut Florin Mitroi când a anunțat că Iulia Iurea candidează la Primăria Valu lui Traian, de unde a plecat el spre CJC? Așa… și?!?
Partidul – ba da, ba nu…
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc – și nu e răutate – declarațiile diametral opuse de la o zi la alta ale lui Florin Mitroi. E drept, în politică, în funcție de conjunctură, de diverse poziționări ale unor colegi ș.a.m.d., te poți replia, poți reconsidera o declarație, poți reveni asupra ei, poți să schimbi discursul. Dar, în cazul de față… prea de tot! Și asta arată, clar, că în PNL Constanța nu e bine deloc, nu e armonie între lideri. Bunăoară: “Nu mi-am dorit această funcție. Niciodată să nu spui niciodată. Dacă va fi cazul să fiu ales președinte PNL, îmi voi asuma. Decomandata preiau interimatul, vom vedea dacă voi candida” – declara, în data de 15 decembrie, Florin Mitroi. Tot el, în data de 18 decembrie (ziua în care și-a anunțat și demisia de la Consiliul Județean Constanța): “Am trăit un calvar în ultimele luni. Nu m-a interesat și nu mă interesează să preiau partidul”. Și nu e prima dată când a spus ba da… ba nu. Prima dată când a afirmat că ar putea prelua partidul, acum multe, multe luni, a revenit asupra declarației. De ce? Pentru că la acel moment se supărase Bogdan Huțucă, deși tot el (președintele PNL Constanța) anunțase că nu va mai candida la anul pentru un nou mandat.
Interesant! Am o întrebare: e musai să indice președintele care pleacă cine e cel mai potrivit să preia ștafeta?
Și, să închei într-o notă simpatică din cale-afară: pe data de 19 decembrie a venit premierul Ilie Bolojan la Constanța, la ședința de partid determinate de situația de criză locală. Trebuia să vină din data de 18, la petrecere, numai că petrecerea s-a anulat. Pe data de 19, unii se așteptau ca Bolojan să pună mâna pe Chițac și să spună: preia el Organizația Județeană. Alții nu știau ce să mai creadă și așteptau ca Mitroi să revină pe un cal alb, cu “Vine Valu”, înapoi la partid. Cu tot cu sfătuitori sau cu cine și ce mai dorește el. Alții… se gândeau la Silviu Coșa, dar zice-se că varianta asta a picat din momentul unui anumit sondaj intern care a indicat că pe parlamentarul în cauză nu-l prea cunoaște județul, n-are notorietate. În fine… o mie de gânduri, agitație, buluc la partid, la întâlnirea cu Bolojan – ca o paranteză: au mers inclusiv unii care nici măcar nu fac parte din Biroul Permanent Județean, care nu mai au treabă cu partidul, dar au gândit că e momentul să se afirme…
Vedeți voi… mai bine își vedea Mitroi de treabă, că pornise cu mânecile suflecate spre CJC, se făcea și petrecerea de sfârșit de an la restaurantul familiei – apropos, invitația la petrecere a fost transmisă prin intermediul secretariatului organizației, purtând semnătura președintelui demisionar Bogdan Huțucă (amuzant, nu?), doamnele de la PNL apucau să își etaleze rochiile și coafurile (repet asta, că prea mi s-au plâns câteva dintre ele de situația creată!), iar de la anul mai vedeam noi ce și cum… Și încă o întrebare: la anul, când se prevestește un dezastru absolut în buzunarele românilor, când firmele or să șchioapete pe capete, credeți că mai conta dacă Florin Mitroi întorcea sau nu județul după soare, așa cum promitea în campanie?! Să fie limpede: în contextual actual, nu se mai întoarce nici un județ după soare, indiferent dacă sunt sau nu anumiți politicieni și oameni din administrație mici sau dezinteresați – așa cum îi numea Mitroi în scrisoarea de “adio, CJC”.
Sau… putem traduce demisia și în următoarea cheie: un semnal de alarmă. Un semnal de alarmă că suntem pe marginea prăpastiei și nimeni nu vrea să ne ajute. Păi, atunci cu atât mai mult președintele trebuia să rămână pe poziții.
Alexandra CUCU
