România tocmai a încheiat o rundă de alegeri prezidențiale dure, al căror rezultat – victoria lui Nicușor Dan – pare o alegere pentru echilibru, dar și pentru decență. Însă, calmul (aproximativ!) post-electoral e înșelător. Pentru că discursul zilnic al candidatului învins, George Simion, este foarte periculos.
Confruntat cu o înfrângere clară, Simon refuză să accepte verdictul democrației (deși a făcut-o pentru o noapte), acuzând că alegerile au fost fraudate și sugerând, fără dovezi, că sunt implicate servicii secrete și forțe externe. El declamă că voturile au fost furate de un stat paralel, că acesta a manipulat scrutinul și își îndeamnă susținătorii să nu recunoască această victorie „mincinoasă“. Chiar a criticat decizia Curții Constituționale de validare a alegerilor, declarând că aceasta „a continuat lovitura de stat“. Acuzații grave, cu cuvinte mari ce nu prezintă realitatea, nefiind folosite nici măcar cu adevăratul lor sens, ci abuzate semantic până la extrem.
Asemenea discursuri nu sunt nici noi, nici izolate. Vedem asta și în Europa și în Statele Unite, acolo unde lideri populiști, învinși democratic, aleg să semene îndoială, nu să inspire demnitate. Cu toate acestea, minciunile lui Simon sunt deosebit de periculoase, din cauza situației fragile în care se află țara noastră: încrederea în instituții este la pământ, sistemul de învățământ este șubred, iar populația, ușor manipulabilă prin intermediul rețelelor de socializare.
Când un lider politic cu milioane de voturi susține că înfrângerea lui este o lovitură de stat mascată, că statul paralel răpește voința poporului, nu vorbim doar de o criză existențială, doar de orgoliul lui George Simion. Ci de o subminare clară a democrației. În lipsa unor dovezi solide, aceste acuzații nu sunt doar iresponsabile. Ele inflamează alegătorii, alimentează conspirațiile.
Prin limbajul și atitudinea sa, Simion nu se mai consideră doar ca un adversar politic, ci vrea să se impună ca un conducător al unei „necesare“ revoluții populare împotriva instituțiilor, a elitelor „trădătoare“, împotriva tuturor celor care nu sunt de acord cu el. De aceea nu îl mai putem considera doar un politician, ci un extremist în adevăratul sens al cuvântului.
Iar democrația moare și câte puțin în fiecare zi, prin cuvinte repetate obsesiv, prin îndoieli insinuate zilnic de așa-ziși lideri, meschini. De aceea, dacă tăcem acum, mâine s-ar putea să nu mai fim lăsați să vorbim.
Așa că e de datoria politicienilor cât de cât responsabili și a noastră, a tuturor să nu mai acceptăm aceste derapaje pentru că ar fi doar niște simple nerozii ale unui om care nu știe să piardă. Ci trebuie să le recunoaștem și să le imputăm și pedepsim pentru ceea ce sunt cu adevărat: atacuri la adresa statului de drept.
Valentin ISPAS
