Se întâmplă o sumedenie de lucruri în lumea asta, totul pare pe repede înainte. De fapt, ajută Internetul să se propage informația la secundă, dublând senzația de avalanșă de evenimente. E greu, de multe ori, să triezi, să filtrezi, să judeci, să faci conexiuni.
Aruncă cineva câteva cuvinte meșteșugite și gata!, acela devine adevărul absolut, fiindcă pur și simplu ne e lene să mai gândim. Ne lăsăm duși de valul comentariilor care sunt în acord cu opiniile noastre personale, am dat verdictul, pa, ura și la gară! Spre exemplu: cazul fraților Tate, luați pe sus ca urmare a unei cereri de extrădare din Anglia. Autoritățile din SUA i-au reținut și îi vor trimite “pachet” în Anglia, unde sunt acuzați de niște fapte pe care le-ar fi comis acum câțiva anișori.
Am povestit pe scurt ce a fost zilele trecute cu Tate, ca să ajung la povestea din România: cineva scrie că ia uite, domnule, cum se mișcă Justiția de la ei, nu ca la noi!, i-au luat pe sus și îi trimit la pușcărie în Anglia! Mulți aplaudă, se raliază comentariului, e “adevărul absolut”. Corect – și da, și nu. Da, fiindcă am avut exemple de bune practici din afară, la fel cum avem exemple tare proaste la noi în țară. Nu – fiindcă n-avem toate elementele, fiindcă nu trăim efectiv în alte țări, să ne lovim de problemele de acolo. Urmărim exemplele (bune) și le-am vrea pe toate și la noi. E foarte bine, dar mai știe cineva cum de au plecat frații Tate din țară? Sau a luat cineva în calcul că Ministerul Justiției de la noi n-are încă vreo cerere de extrădare de la vreo instanță în cazul celor doi? Sau că, la un moment dat – vă mai amintiți? – cei doi frați au fost în arest și în România. Dar, ce să vezi? Justiția nu o fac opiniile noastre, ci instanțele. Iar la un moment dat instanța a decis că cercetările, dosarele, procesele își pot continua cursul până la un verdict final cu ei în libertate. Și… duși au fost acasă la ei, în SUA! După care, au mai revenit în România, la instanță, apoi au plecat iar.
Sigur, e îngrozitor cât poate dura un proces în România – asta da!, ar fi ideal să găsească cineva-cumva o soluție așa încât să se facă și dreptate, dar să se facă și repede.
Și, revenind la Tate: sigur, a-i lăsa liberi pe fondul acuzațiilor care li se aduc e riscant. E ca atunci când celebri afaceriști români, odată lăsați în libertate pe parcursul proceselor, au tăiat-o la distracție în țări precum Italia, Grecia etc. Cu greu, greu de tot s-a reușit extrădarea fugarilor și aducerea lor înapoi în țară după ce și-au primit sentințele cu executare. Adică… puteau fi și astea niște lecții. E mult de discutat, sunt multe legi de îmbunătățit în primul rând – că de aici trebuie să pornim înainte să judecăm de ce a fost posibil aia sau ailaltă sau cum e la noi versus la alții, dar continui subiectul data viitoare.
Alexandra CUCU
