Consiliul Județean Constanța se întrunește în ședință în data de 29 mai, iar pe ordinea de zi se află peste 30 de proiecte. Printre acestea și cel privind acordarea unor facilități elevilor din județul Constanța care sunt școlarizați în altă localitate decât în cea de domiciliu, pe parcursul anului școlar 2024 – 2025, pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate.
Proiectul vine după ce mai mulți elevi au trimis adrese la Consiliul Județean prin care și-au exprimat nemulțumirea. Mai exact, în timpul zilelor de week-end, atunci când au meditații, olimpiade școlare, competiții sportive sau alte activități organizate de unitățile școlare, sunt nevoiți să își achite din propriul buzunar biletele de transport.
Consiliul Județean a analizat aceste propuneri, iar președintele Mihai Lupu a iniția proiectul de hotărâre. Astfel, potrivit acestuia „elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat de pe raza administrativ teritorială a județului Constanța care sunt şcolarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, pe parcursul anului şcolar 2024 – 2025, beneficiază de subvenționarea 100% a contravalorii abonamentului valabil 5 călătorii dus-întors/lună, pentru transportul public județean de persoane prin curse regulate efectuate pe traseele atribuite din Programul Județean de Transport“, se arată în documentații.
Abonamentele subvenționate 100% vor fi emise de operatorii de transport la cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major, în baza contractelor de delegare a gestiunii, situație în care pot fi decontate serviciile prestate.
Potrivit proiectului, operatorii de transport au obligația de a elibera lunar elevilor abonamente individuale, fără a solicita contravaloarea acestora. Abonamentele vor fi personalizate şi netransmisibile, şi vor avea înscrise, în mod obligatoriu, distanța/traseul pentru care sunt valabile şi valoarea acestora.
Valoarea abonamentelor emise se va calcula pentru zece călătorii pe lună (cinci călătorii dus – întors), raportat la valoarea abonamentelor lunare aprobate de Consiliul Județean Constanța pentru traseul respectiv.
Criteriile de acordare a facilităţilor la transport:
(1) Părintele/reprezentantul legal/elevul major solicită lunar operatorului de transport, în scris, în primele cinci zile lucrătoare de la începutul fiecărei luni aferente anului şcolar 2024-2025, eliberarea unui abonament valabil pentru efectuarea a cinci călătorii dus – întors.
(2) Solicitarea trebuie să cuprindă următoarele date: numele şi prenumele elevului; CNP; traseul pentru care solicită abonament valabil cinci călătorii dus – întors/lună, traseu care trebuie să coincidă cu traseul pe care circulă elevul pe parcursul anului şcolar 2024 – 2025 de la domiciliu la unitatea de învăţământ şi de la unitatea de învăţământ la domiciliu.
Mihaela GIUGLEA




























Dar dece au gratuit e tren și microbuz toată ziua se plimba gratuit