Muzeul Național de Istorie a României anunță un eveniment de neratat cu prilejiul unei descoperiri arheologice remarcabilă va fi dezvăluită în premieră, vineri,12 septembrie a.c.. Momentul special este organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului care va aduce în prim-plan o piesă arheologică de excepție. Această inițiativă marchează importanța cercetării, conservării și restaurării patrimoniului arheologic din România, evidențiind rolul lor esențial în consolidarea memoriei și identităților europene.
Vor fi alături colaboratorii de la: Direcția Cultură și Sport Mangalia, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, Muzeul Municipiului București, Gigapixel, Metamorfozys, Kimet și Nuclear NDT Research&Services.
Reamintim că la data de 4 iulie a.c., arheologii aflați la săpături în situl Necropola tumulară a orașului antic Callatis, la 7 km nord de Mangalia, au descoperit trei cununi funerare aurite și mai multe podoabe și piese de port din aur, bronz și sticlă. Obiectele datează din secolul III a. Chr. și au fost identificate într-un cavou de piatră acoperit de o movilă uriașă de pământ, de 12 m înălțime și 70 m diametru. Acest mormânt impozant a aparținut cel mai probabil unei familii bogate de greci, deținătoare de proprietăți în teritoriul callatian. Astfel de cununi puteau fi oferite și în timpul vieții, fiind realizate din plante reale sau din metal și ceramică, pentru victorii în luptă, concursuri de atletism sau muzică, pentru merite civice deosebite, ca însemn al virtuții, ori în timpul unor ceremonii religioase. Cununile de la Callatis au avut cel mai probabil funcție funerară, simbolizând puritatea, aspirațiile la nemurirea sufletului și participarea familiei la ritualuri religioase de tip misteric, precum cele Orphico-Bachice și cele Eleusine. Mirtul și iedera, plante ale căror frunze au fost imitate de meșterii cununilor cu un mare realism și sensibilitate, în cupru și ceramică aurite, erau în antichitate simboluri ale speranței că sufletele celor dispăruți pot avea o soartă pozitivă.

Descoperiri impresionante la Mangalia, în cea mai mare movilă funerară din sudul Dobrogei
În cadrul sitului „Necropola tumulară a orașului antic Callatis“, Muzeul Național de Istorie a României a efectuat săpături sistematice, descoperind un complex funerar vechi de peste 2.300 de ani. Iar în data de 4 iulie a.c., arheologii aflați la săpături în cea mai mare movilă funerară (tumul) din sudul Dobrogei au descoperit trei cununi funerare aurite și mai multe podoabe și piese de port din aur, bronz și sticlă. Obiectele datează din secolul III a. Chr. și au fost identificate într-un cavou din piatră acoperit de movila uriașă de pământ, de 12 m înălțime și cu 70 m diametru.
Potrivit lui Nicolaie Alexandru, cercetător științific la Muzeul de Arheologie „Callatis“ din Mangalia, este vorba de „o adevărată comoară ascunsă de peste 2.000 de ani“.
Un monument funerar al unei familii foarte bogate
Movila funerară adăpostea un cavou monumental aparținând, cel mai probabil, unei familii bogate și influente de greci din Callatis. Construcția este opera unui arhitect experimentat, care a proiectat totul cu multă atenție. Cavoul este realizat din piatră și până în prezent a fost identificat pe o lungime de 18 metri, dar cercetările continuă, mai ales în sectorul coridorului de acces.
În interior, arheologii au descoperit „paturi“ de piatră pe care, în urmă cu 23 de secole, se aflau două sarcofage – probabil din lemn, o raritate pentru acea epocă. Totodată, au fost identificate fragmente sculptate și pictate din calcar și marmură, trei cununi funerare aurite, dar și podoabe și piese de port din aur, bronz și sticlă.
L.M.
Citește și:



























