Doi ochi negri, niște gene groase și lungi, un zâmbet cuceritor și multă poftă de viață. Așa este Irinuca la o primă vedere; o copilă cu o voință de neclintit ce le-a uimit chiar și pe angajatele de la Complexul de Servicii Comunitare „Cristina“ din Constanța, căci acolo este „acasă“ pentru ea.
Irinuca, care are aproape 18 ani, deși nimeni nu ar crede că are mai mult de 8 anișori, suferă de mai multe afecțiuni printre care o conjunctivită cronică însoțită de paralizie de nerv optic, acestea din urmă lăsând-o, într-o noapte, lipsită complet de vedere. Cu toate acestea, Irinuca realizează diferite modele din plastilină și adoră să rezolve puzzle-uri. Cu cât sunt mai complicate, cu atât provocarea este acceptată cu mai mare bucurie.
Cu ajutorul Marianei Gioga, șeful Complexului de Servicii Comunitare „Cristina“ aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Irinuca a fost operată la ochi, la o clinică din Capitală. Din păcate, însă, intervenția chirurgicală nu a avut succes în cazul ei, așa că fata a trebuit să învețe să se deascurce într-un întuneric continuu.
„A trebuit, practic, să își însușască toate deprinderile, să-și formeze noi reprezentări, să învețe să se orienteze temporo-spațial pe întuneric, să folosească ceilalți analizatori care au preluat, practic, funcțiile afectate ale analizatorului vizual, astfel, dezvoltându-se cel mai bine simțul tactil, auditiv, gustativ. Prin simțuri reușește să descopere din nou realitatea ei înconjurătoare. Psihologii lucrează foarte mult cu ea, logopezii de asemenea, educatorii…este o muncă de echipă, astfel încât ea să reușească să fie independentă și fără a avea această posibilitate de a vedeaׅ“, a declarat Mariana Gioga, șef CSC „Cristina“.
Încet-încet, Irinuca a învățat să se descurce singură și să își dezvolte celelate simțuri.
Recunoaște persoanele din jurul ei după mirosul pielii, după felul în care pășesc, iar centrul îl știe pe dinafară. Știe câți pași sunt de la un punct la celălalt, coboară și urcă scările fără probleme pentru că știe numărul treptelor.
Cel mai mult și cel mai mult, Irinuca adoră să rezolve puzzle-uri. Cu cât puzzle-urile sunt mai dificile, cu atât Irinuca se ambiționează să le rezolve.
Progresele ei sunt uimitoare în condițiile în care Irinuca și-a pierdut brusc vederea în urmă cu doi ani. S-a trezit într-o lume întunecată. Era foarte speriată, debusolată. Îi era teamă și să se ridice de pe scaun, și tresărea, și țipa de spaimă dacă simțea prezența cuiva în apropiere.
„Am început să ne dezvoltăm și celelalte simțuri. Neamaiavând văzul, celelalte compensează. Munca cea mai grea a fost pe modul unde fetele au stat lângă ea, au învățat-o, practic, totul de la zero tot: cum să mergem la baie, cum să apăsăm pe buton, să identificăm clanța, să identificăm că este o ușă, că avem un prag… a fost o muncă titanică. Timp de doi ani de zile, s-a lucrat cu ea ca să ajungem în punctul acesta. De aici mai avem“, a explicat Irina Glonț, psihologul CSC „Cristina“:
Deși provine dintr-o familie numeroasă, niciuna dintre rudele ei de sânge nu o dorește acasă. Cu toate că asistenții sociali fac vizite frecvente la domiciliul familiei cu care discută mereu posibilitatea de a o vizita și de a afla informații despre starea de sănătate a copilei, rudele ei sunt total dezinteresate. Niciodată nu și-au manifestat dorința de a o vizita. Totuși, aici, la Complexul de Servicii Comunitare „Cristina“, i s-a oferit șansa unei noi vieți, șansă pe care acasă, alături de părinți și frați, nu ar fi avut-o!
