ISU Dobrogea are un nou șef: botoșăneanul Mihail-Cristian Amarandei

0
555

Col.dr.ing. Mihail-Cristian Amarandei a fost împuternicit să preia conducerea I.S.U. Dobrogea de joi, 4 februarie a.c.

Col.dr.ing. Mihail-Cristian Amarandei va conduce I.S.U. Dobrogea pentru următoarele șase luni.

„Am fost împuternicit pentru următoarele șase luni. În acest moment, sunt pe drum spre Constanța, cu inspectorul general (al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general-maior Dan-Paul Iamandi – n.r.), pentru a prelua comanda“, ne-a declarat col.dr.ing. Mihail-Cristian Amarandei.

El a fost numit după expirarea detașării col. Ionel Roșca în funcția de inspector-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pe 3 februarie a.c.

Noul șef al I.S.U. Dobrogea a condus I.S.U. Botoșani a acceptat, din 31 martie 2016. Este inginer în profilul instalaţii, specializarea instalaţii pentru construcţii al Academiei de Poliţie „A.I. Cuza“ Bucureşti – Facultatea de Pompieri, licenţiat în ştiinţe administrative al Universității „Ştefan cel Mare“ Suceava și doctor în domeniul „Inginerie civilă“ al Şcolii Doctorale a Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ Iaşi.

Valentin ISPAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.