FC Farul a părăsit Cupa României

0
45

FC Farul a părăsit Cupa României după o înfrângere la scor de neprezentare, 0 la 3, cu Chindia în faza optimilor de finală.

Elevii lui Ianis Zicu au dat o replică palidă celor de la Chindia iar problema câștigătoarei nu s-a pus nici un moment.

În ciuda avantajului terenului propriu, FC Farul a intrat timorată în meci și a resimțit din plin lipsa jocurilor oficiale.

Berisha a deschis scorul chiar înainte de pauză (39) și a pus practic capăt viselor alb-albastre. Paul Iacob a dublat avantajul în minutul 70 dintr-o lovitură liberă executată magistral, iar Tomas Diaz, două minute mai târziu a închis tabela. Ambii abia ce intraseră în teren.

Între cele două goluri Farul ar fi trebuit să primească penalti la hențul în careu a lui Atanase, dar este greu de crezut că soarta meciului și a calificării ar fi avut de suferit.

 “Toată lumea spune că este o diferență destul de mare. Era normal, într-un fel, ca ei să aibă un altfel de ritm, chiar dacă au folosit mulți jucători care nu au jucat. Nu au avut pauză foarte mare în această iarnă. Noi nu am fost conectați la ritmul partidei, să spun așa, și nu am reușit să fim mai agresivi cu toată echipa. Am fost agresivi individual, iar lucrul ăsta ne-a costat. Din păcate, și situația acestui gazon ne împiedică de multe ori. Trebuie să ne asumăm riscuri mai mari când construim, poți să duci mingea până la portar și când vin doi jucători în presiune nu ai curajul să joci o pasă de 6 metri, pentru că sare mingea destul de rău”, a declarat Ianis Zicu.

Farul se va concentra de acum înainte doar pe campionat, acolo unde, momentan, ocupă locul 12, cu 20 de puncte acumulate în 14 jocuri disputate în 15 etape. În prima etapă din 2021, a 16-a a sezonului, joacă în deplasare la Dunărea Călărași (locul 4).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.