Societatea care deține groapa ecologică de gunoi de la Ovidiu, cea care a fost amendată în luna septembrie a anului trecut de Garda Națională de Mediu, a contestat în instanță amenda primită. Societatea Tracon SRL, o firmă din Brăila care deține depozitul ecologic de gunoi din Ovidiu, a fost sancționată de comisarii Grăzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, la începutul lunii septembrie a anului trecut, în urma unor verificări specifice.
Astfel, s-a constatat că operatorul acestuia nu respectă condițiile din autorizația integrată de mediu. Societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 50.000 de lei și s-au stabilit măsuri pentru remedierea neconformităților. La scurt timp, însă, pe 21 septembrie, reprezentanții societății au contestat în instanță amenda primită. Pe secția civilă a Judecătoriei Constanța a fost înregistrată o plângere pentru anularea procesului-verbal de contravenție, iar termenul de judecată a fost fixat pe data 10 februarie a.c.
De remarcat că societatea Tracon din Brăila mai deține un depozit ecologic de gunoi și la Sibiu, similar celui de la Ovidiu. În acționariatul societății apare, este adevărat, cu un număr mic de acțiuni, și fostul senator PSD de Constanța, Nicolae Moga, actualmente pensionar.
M.M.





























Vreau sa fac și eu o reclamație pentru groapa de gunoi de la Ovidiu săi închidă activitatea pentru totdeauna că pute și miroase in Ovidiu a mortăciune din cauza Mafiei de PSD Mafioți României