Pe ordinea de zi a Consiliului Județean Constanța a figurat ca punct de informare pe ordinea de zi o solicitare din partea societății 3D American Style Development SRL, fiind vorba despre un litigiu privind limitele cadastrale ale unui bun public din zin zona sursei de apă Caragea Dermen.
Compania deține terenuri intabulate în zona lacului Siutghiol și a sursei de apă Caragea Dermen. Există suprapuneri cadastrale și dispute în instanță privind limitele de proprietate publică gestionate de regia de apă RAJA SA.
Sursa de Apă Caragea Dermen apaține domeniului public al județului Constanța, terenul fiind exploatat de societatea RAJA încă din 1920. Cu toate astea, există diferențe între suprafața reală și cea intabulată. În cartea funciară terenul are o suprafață de 184.982 de metri pătrați, iar în actele oficiale are o suprafață de 219.800 de metri pătrați.
Ce spune președintele Florin Mitroi
Referitor la informațiile apărute în presă privind litigiul dintre Consiliul Județean Constanța și societatea 3D American Style Development SRL cu privire la cele două hectare de teren, președintele Florin Mitroi a transmis:
„În calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, am obligația de a apăra patrimoniul public al județului și interesele cetățenilor. Consiliul Județean Constanța va utiliza toate căile legale pentru protejarea domeniului public și pentru apărarea drepturilor județului în acest litigiu. Resping afirmațiile potrivit cărora solicitarea societății respective ar fi reprezentat un proiect inițiat de președintele Consiliului Județean Constanța și care s-ar fi aflat pe ordinea de zi a instituției.
De asemenea, reprezentanții societății 3D American Style Development SRL au fost convocați la discuții de către reprezentanții Consiliului Județean Constanța în data de 15 iunie 2026, ora 11:00, însă aceștia nu s-au prezentat. Patrimoniul județului Constanța nu este negociabil. Cele două hectare reprezintă un bun de interes public, iar apărarea acestora este o obligație pe care ne-o asumăm cu fermitate și responsabilitate.
Nimeni nu este mai presus de lege, iar interesul public trebuie să prevaleze. Vom apăra patrimoniul județului în fața instanțelor competente, cu profesionalism, transparență și respect pentru lege, având un singur obiectiv: protejarea intereselor județului Constanța și ale constănțenilor”, a declarat Florin Mitroi.
Consiliul Județean Constanța achiziționează servicii juridice
În ședința de marți, 28 iulie a.c., a fost aprobată și hotărârea nr. 204 privind achiziția serviciilor juridice de asistență și reprezentare în vederea promovării unei acțiuni în constatare, necesară apărării intereselor UAT Județul Constanța și ale Consiliului Județean Constanța.
Obiectul vizează promovarea unei acțiuni de constatare a nulității absolute parțiale ale Titlului de proprietate nr. 7454/09.06.2010 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietarea asupra terenurilor, cât și a actelor juridice subsecvente acestuia, pentru suprafața de 19.858 de metri pătrați ce se suprapune cu proprietatea publică a Județului Constanța, constituind parte din incinta îngrădită RAJA SA, sursa de apă Caragea Dermen.
Investiție pe malul Lacului Siutghiol
Beneficiarul vrea să construiască un ansamblu de imobile de locuințe colective cu regim de înălțime S+P+4 cu accente locale de P+15/P+24 cu funcții de spații comerciale și servicii la parter împreuna cu instalațiile aferente și lucrările conexe: amenajări exterioare, execuție accese carosabile și accese auto parcaje, spații verzi, racorduri și branșamente dotări edilitare (apă, canal, energie electrică, gaze, iluminat, telecom), împrejmuire și lucrări de organizare șantier în vederea executării lucrărilor de execuție propuse. Amplasamentul este situat în zona Lac Siutghiol Lot 2+Lot3+Lot4+Careul X-L.
Și Agenția pentru protecția Mediului (APM) Constanța a emis, în 2021, acordul de mediu pentru investiția ce se va concretiza pe malul Lacului Siutghiol din municipiul Constanța.
Potrivit proiectului ce vizează „Construire ansamblu imobile D+P+4E, locuințe colective, împrejmuire teren și organizare de șantier, investiția și recepția vor fi realizate în etape”, amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Constanta, str. Nespecificata F.N., zona Lac Siutghiol (lot 2+lot 3+lo 4+careul X – lot 9, lot 1) lot 17. Terenul propus pentru realizarea investiției are suprafață de 9.652 mp, este teren liber de construcții și se află în proprietatea societății 3D american Style Development, conform actului de dezmembrare cu încheiere de autentificare nr. 2464/22.10.2019.
A.C.
Citește și:



























