În data de 24 iunie celebrăm, odată cu sărbătoarea Sânzienelor, un element emblematic al poporului nostru: cămașa tradițională românească. Ziua Universală a Iei, marcată în această zi, ne-a condus pașii către Muzeul de Artă Populară din Constanța, pentru un interviu cu dr. Cerasela Dobrinescu. A rezultat un adevărat material didactic care dezvăluie tainele portului popular românesc din mai multe zone ale țării. Nu în toate zonele țării cămașa românească poartă denumirea de ie, însă toate cămășile tradiționale “ascund” mesaje, simboluri și detalii despre statutul femeilor care le-au purtat. Vă invităm, prin intermediul acestui material, să descoperiți câteva dintre cele mai frumoase povești adevărate despre poporul român:
Reporter: Pe 24 iunie marcăm Ziua Iei. Stăm de vorbă cu Cerasela Dobrinescu, șef Secție Patrimoniu Cultural Național în cadrul Muzeului de artă Populară, expert pe bunuri cu semnificație etnografică, acreditat de Ministerul Culturii.
Cerasela Dobrinescu: Bine ați veni la noi și aș începe cu un cuvânt folosit de dumneavoastră – custodie. Este potrivit, pentru că aceste obiecte aparțin întregului popor, sunt bunuri care aparțin întregului patrimoniu cultural național, de care noi, ca specialiști, avem grijă să le conservăm, să le păstrăm și să le asigurăm nemurirea, pentru că după noi vor veni alte generații care trebuie să se bucure de moștenirea lăsată de înaintași.
Vorbim despre ii, cămașa femeiască de fapt, despre costum în sine – care este cartea de identitate a poporului român, după cum l-a definit Dimitrie Cantemir. Cămașa este principalul element al acestui costum, al ansamblului vestimentar femeiesc. Este principalul comunicator de mesaje, de mesaje non-verbale, pentru că, privind o cămașă putem să aflăm date despre purtătoare, putem să aflăm că era tânără, bătrână, căsătorită, necăsătorită, bogată sau săracă.
O grămadă de mesaje sunt încifrate în această cămașă emblematică, în acest reper identitar al românilor. (…)
Acest termen de “ie” nu se întâlnește pe tot cuprinsul țării. Când ne referim la ie, ne referim la cămașa care se poartă în anumite zone ale țării, din Muntenia, Oltenia, Moldova. În Transilvania nu există acest termen, ie, când vorbim de cămașa românească și, în nici un caz, în nici o zonă a țării nu vorbim de ie purtată de bărbați. Am auzit acest cuvânt în referire la bărbat, fiind vorba de cămașa bărbătească. Nu există (ie bărbătească – n.r.), bărbatul poartă cămașă și atât. Bineînțeles, și cămașa purtată de bărbat are diferite denumiri, în funcție de zonă, dar nu se numește ie. Ia este purtată de femei, inclusiv în zilele noastre. (…)
(…) Principalul punct de interes al unei ii, al unei cămăși, este mâneca, pentru că, de fapt, acolo se concentrează tot cee ace este important pentru a o defini, pentru a o încadra zonal. (…) În Muzeul de Artă Populară avem costume foarte vechi, sunt ansambluri vestimentare din toată țara, din toate provinciile- cu zone etnografice. (…).
După aceste precizări, discuția a “curs” în sensul prezentării câtorva ii și cămăși femeiești expuse la Muzeul de Artă Populară, cu detalii inedite:
Am aflat, astfel, detalii interesante despre un ansamblu vestimentar din zona Olt – care poate fi admirat la muzeu –, ia din componența costumului fiind una extrem de frumoasă, ale cărei materiale inserate indică faptul că a aparținut unei femei cu o stare materială foarte bună:
“Are structura clasică, altiță, încreț – este un încreț decorativ, nu este funcțional, și râuri pe mâneci. Pe piept avem registre cu motive geometrice. De fapt, aceste motive pot fi încadrate și în categoria motive florale geometrizate, pentru că, trebuie să precizez: nu toate motivele sunt redate naturalist, așa cum vedem o floare. Adică, am văzut ii cu panseluțe sau trandafiri, așa cum vezi în natură. Altele, sunt abstractizate, geometrizate, sugerate. În acest caz, avem aceste motive florale care, prin abstractizare, sunt geometrizate (…), realizate cu mătase policromă, cu fir metalic și paiete. De precizat că în gospodăria tradițională nu toate materialele erau la îndemână. Tocmai de aceea am spus că o cămașă este un comunicator non-verbal, ne transmite mesaje despre purtătoare. În acest caz, putem spune că purtătoarea era o femeie înstărită, pentru că firul metalic și paietele nu erau la îndemâna oricui. Ele nu se obțineau în gospodărie, ci erau cumpărate de la târguri, erau aduse de negustori și, bineînțeles, prețul era pe măsură. (…) Cea care îl purta era o femeie căsătorită, pentru că, după căsătorie, femeile purtau capul acoperit. În acest caz, cu maramă țesută din borangic”;
Ansamblu vestimentar din zona Gorj
“Și în acest caz, cămașa este din categoria celor denumite ie, adică având altiță, încreț și model pe mânecă. Mâneca este slobodă, adică largă. Trebuie să menționez că portul femeiesc se denumește după piesa care îmbracă trupul de la mijloc în jos, nu după cămașă și vreau să fac această precizare pentru că la Olt era un costum cu catrință. Catrința este piesa care se poartă peste cămașă, se poartă o pereche – una în față, cealaltă în spate. Dar, în acest caz, avem de-a face cu un vâlnic, deci este un costum cu vâlnic; în partea de jos sunt poalele și, bineînțeles, vâlnicul, care este de fapt o fustă încrețită. La această cămașă trebuie să evidențiem broderia, care este foarte migăloasă, este o broderie la fir sau peste fir – așa se numește această tehnică. Este o broderie care implică multă imaginație, talent și pricepere, răbdare – nu mai zic. Toate costumele românești implică talent, pricepere și răbdare, pentru că, spun eu, nu oricine poate să realizeze astfel de bijuterii. (…)
În lumea satelor, costumele erau realizate fără știrea vecinelor, a cunoștințelor, pentru că modelele se furau. Pentru a fi unice, ele încercau să adapteze motivele, în cadrul șezătorilor luau motivele, se inspirau, le adaptau și acele motive erau puse pe cămăși. De cele mai multe ori, erau lucrate la lumina lumânării, a lămpii, seara, iar multe motive și modele erau transmise din generație în generație, de la bunica, de la mama, dar rămâneau în cadrul familiei respective. Tocmai de aceea avem așa diversitate a portului femeiesc. Sunt atât de multe modele și ne putem bucura și astăzi de ele”.
Costum din zona Mehedinți – ansamblul vestimentar expus la muzeu a aparținut unei femei înstărite:
“Am stabilit deja că anumite materii prime, anumite elemente care nu se obțineau în cadrul gospodăriei și erau foarte scumpe, ne vorbeau despre starea materială a purtătoarei. În acest caz, putem vedea această cămașă ornamentată din abundență cu paiete și fir metalic – evident, materiale care nu se găsesc la tot pasul, erau aduse de negustori. Avem la acest costum și un vâlnic foarte frumos, ornamentat cu motive fitomorfe, sunt niște pomi ai vieții stilizați (….)”;
Cămăși din Moldova, zona Vrancea – două astfel de piese sunt expuse la muzeu pentru a sublinia frumusețea iilor din zona răzeșilor:
“Sunt două ii din satul Vidra, reprezentative pentru această zonă, ornamentate cu fir metalic. Ne dăm seama că cele care au avut aceste piese au fost foarte bogate. (…) Toate cămășile, costumele pe care le avem, inclusiv acestea, sunt foarte vechi, sunt din primii ani ai secolului XX, deci toate au peste 100 de ani. Sunt bunuri ale patrimoniului cultural, care lesne pot fi încadrate în categoria tezaur (…)”;
Costum din Bucovina – ansamblul prezent în muzeu cuprinde o cămașă emblematică pentru zonă, o cămașă cu încreț alb, altiță și râuri pieziș, oblice pe mânecă – acestea reprezintă “o marcă identitară a cămășilor din Bucovina”;
Din Muntenia, Buzău, Muzeul de Artă Populară Constanța expune un costum cu o cămașă aparte, “cu o broderie realizată în punct bătrânesc – o broderie în relief”: “Este emblema acestei zone, are altiță, încreț realizat pe fire trase (…), în bicromie, ceea ce o face ușor de recunoscut ca zonă din care provine”;
Un alt ansamblu vestimentar din muzeu este unul cu valoare de însemn identitar: costum din Muscel, zona Argeș:
“Costumele din zona Argeș au fost acele costume care au fost adoptate de reginele României, Elisabeta și Maria, pentru a reprezenta România la întâlnirile oficiale. Erau acele costume pe care le purtau când reprezentau țara la cel mai înalt nivel. Tocmai pentru că au fost îndrăgostite de tradiție, de portul popular, au sprijinit foarte mult realizarea de port popular în această zonă, prin înființarea unor ateliere de producție, fapt care a dus la o abundență de costume în zona Argeș și Muscel. Când vorbim despre Muscel, vorbim de fapt despre zona de munte a județului Argeș. Când vorbim despre acest județ, vorbim despre două tipuri de costume – noi le avem, în cadrul expoziției permanente, pe ambele. Revenind, emblema acestui costum este, bineînțeles, cămașa, dar vorbim despre un ansamblu – pentru că și fota este spectaculoasă. În ceea ce privește cămașa, nota distinctivă a zonei este data de această pânză cu margini portocalii. Este o notă care individualiza cămășile din această zonă. Cămașa este opulentă, avea mânecile foarte lungi, dar femeile le răsuceau cumva, ca să poată să fie îmbrăcate. Avem altiță, fără încreț (…) În partea de jos avem fota, ca și în zona Buzăului. Fota, această țesătură dreptunghiulară, ornamentată opulent, cu fir metalic, care se înfășura în jurul trupului. Am spus deja că piesa care îmbracă trupul de la brâu în jos denumește costumul. Acesta este un costum cu fotă, așadar, un costum din zona Muscelului, prin care reginele României reprezentau, la cel mai înalt nivel, identitatea națională. Ele și-au dorit foarte mult să se apropie de popor, iar pentru că nu aveau rădăcini autohtone, au considerat că portul este această cale de a promova tradițiile. Nu întâmplător, în multe fotografii de epocă îi vedem pe membrii familiei regale simulând diferite activități care îi legau de mediul rural, adică băieții familiei erau cu bâte de ciobănași, fetele simulau țesutul sau torsul. Sunt foarte multe fotografii de epocă devenite astfel documente, bineînțeles și pentru Casa Regală, dar și pentru noi, în ceea ce privește portul popular al zonei (…)
Spuneam că orice cămașă este decorată cu motive. Dar motivele nu sunt simple semne puse pe un obiect, iar asta nu doar în cazul cămășilor, ci și la scoarțe, la ștergare. Simbolurile înseamnă ceva, nu sunt puse la întâmplare. În trecut, toate simbolurile care apăreau pe costume, pe piesele de port, aveau rolul de a proteja purtătoarea. Am arătat, anterior, un vâlnic cu pomul vieții. Pomul vieții simbolizează viața, vigoarea, tinerețea… În cazul acestui costum, avem motive solare. Aceste “S”-uri asta simbolizează. Sunt motive geormetrice, dar “S”-urile, în simbolistică, se referă la soare, la ceva benefic și, bineînțeles, purtătoarea unui astfel de simbol nu putea să aibă decât de bine, pentru că acesta era rostul unui astfel de motiv. Avem obiecte decorate cu semnul crucii, de asemenea pentru protecție (…)”;
Un al doilea ansamblu vestimentar din Argeș (al doilea tip din cadrul expoziției) cuprinde o cămașă cu altiță, încreț și cu mânecă lungă, care se purta întoarsă; decorul era realizat pe dos în partea de jos, pentru ca atunci când se întorcea, să apară pe față: “E o cămașă cu poale lungi, nu în toate zonele sunt cămăși scurte (…) În zona Argeș, cămășile sunt lungi. În cazul acestei cămăși, nu mai avem pânza învărgată (…)”.
Costumul din Transilvania, zona Pădureni, județul Hunedoara, este un alt ansamblu vestimentar spectaculos pe care îl expune muzeul. În această parte a țării cămașa nu poartă numele de ie. Ținutul Pădurenilor înglobează sate și cătune care au ca specificitate un costum unic în țară. Este spectaculos – cămașa, de exemplu, nu are altiță, dar mânecile au decorație denumită “tablă” sau “blană”, compactă, cu abundență de simboluri solare. “În această zonă, femeia era foarte prețuită, era considerate stăpâna familiei, stăpâna gospodăriei, era foarte respectată de către familie, iar acest fapt era potențat de faptul că avea supra ei anumite accesorii, anumite podoabe cu valoare de simbol. Ea purta un lanț pe care erau înșirate niște chei mici. (…) Aveau valoare de simbol. Cine purta aceste chei era stăpâna casei, care deschidea toate ușile, iar cine le deținea avea o anumită autoritate (…) ”, a explicat Cerasela Dobrinescu.
Costumul femeiesc din Mărginimea Sibiului
Este un alt costum cu valoare de simbol, expus în muzeu: “Este un costum încărcat de patriotism, iar culoarea tricoloră a brâului ne spune acest lucru. Referitor la cămașă, este acea cămașă care poartă denumirea, în zonă, de cămașă cu ciocănele (…) Mai poartă denumirea și de ie de Săliște. Mâneca este bufantă (…)”;
Dobrogea – muzeul are expuse mai multe costume
“Costumul tradițional din Dobrogea nu are ii. Costumul este acela care s-a purtat în satele de pe malul Dunării. Sunt sate cu populație românească. Știm cu toții că Dobrogea este o provincie multietnică. Pe lângă alte etnii, Dobrogea a atras multe alte populații din alte zone ale țării, care au venit aici și au adus cu ele portul din zonele respective. Făcând o paranteză: am fost pe teren, în Chirnogeni, să studiez portul, și îmi prezentau portul din Chirnogi, Ilfov, de unde au venit. (…)
Revenind (la costumul prezentat – n.r.), acest port s-a purtat în sate precum Ostrov, Oltina, Satu Nou, Seimeni, Satu Nou – sate aflate pe malul Dunării, unde elementul românesc a fost pregnant și a reușit să conserve în timp acest tip de costum. Este un costum cu pistelcă și mai avem un tip de costum – costumul cu androc. Avem expuse ambele tipuri. (…) Cămașa este așa-numita cămașă cu căptuf, iar căptuful este platca, iar decorul este concentrat pe platcă. Un element important: țesătura învărgată, este așa-numita pânză “chirachie”. Decorul este pe mâneci slobode, adică fără manșete, fără volane – cum am văzut în alte zone –, în partea superioară a mânecii, aproape de umăr și la încheierea foilor, unde se pot observa cheițe realizate cu croșeta. Este o cămașă rafinată, vedem că nu abundă în multe tonuri cromatice. În general, cămășile de Dobrogea sunt decorate cu negru și roșu și avem aceste variante de bejuri în țesătură. Motivul este floral, dar avem și modele cu motive meandrice. Avem și o cămașă cu un motiv: doi căței. Este o cămașă care ne amuză – de ce or fi pus cățeii? Este simplu: câinele este animalul prieten omului, care se întâlnea în toate gospodăriile tradiționale (…)”.
Facem precizarea că în text sunt redate parțial declarațiile dr. Cerasela Dobrinescu, acestea putând fi consultate integral în materialul VIDEO atașat. Detalii interesante, precum și alte cămăși/costume prezentate cu ocazia acestui material pot fi consultate în filmarea-document.
Alexandra CUCU, Loredana MIHAI
Citește și:
