Garda de Mediu a primit sesizări de la locuitorii din Lumina, afectați de mirosurile provenite de la fermele de animale

0
3521

Locuitorii localității constănțene Lumina s-au săturat de mirosul provenit de la fermele de animale și de păsări de la marginea localității. Nemulțumirile lor sunt vechi de ani buni, însă, până în vara acestui an, Garda de Mediu nu avea o reglementare în baza căreia să poată aplica sancțiuni pentru poluarea olfactivă. Acum există o lege care permite acest lucru, iar comisarii instituției au răspuns unor sesizări venite din partea cetățenilor afectați.

Mulți locuitori din localitatea Lumina s-au revoltat din cauza mirosului de animale prvenit de la fermele din zonă, mai ales cele provenite de la ferma de porci. Mirosul este cu atât mai insuportabil pe timpul verii, când aerul cald favorizeză acest lucru. Oamenii s-au plâns primarului, s-au plâns și pe Facebook, dar mai puțini s-au adresat Gărzii de Mediu. Așa cum era firesc, au apărut și persoane care au declarat că nu sunt deranjate de miros și îi acuză pe ceilalți că se urmărește, de fapt, desființarea fermelor de animale etc. Nu se știe dacă acestea locuiesc în apropierea fermelor sau nu, cert este că oamenii afectați de miros au ajuns la capătul răbdării.

Pentru a afla câte sesizări au fost depuse la Ggarda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, am solicitat informații, printr-o adresă scrisă, în baza legii 544 privind liberul acces la informații de interes public. Mai exact, am întrebat câte solicitări s-a primit de la Lumina în ultimele șase luni, de la intrarea în vigoare a “Legii Mirosurilor” (Legea nr. 123/2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial pe data de 13.07.2020  n.r.).

Potrivit răspunsului oficial al reprezentanților instituției, doar două sesizări au fost primite de la locuitorii localității Lumina.

În ultimele 6 luni, la Comisariatul Județean Constanța au fost înregistrate două sesizări cu privire la disconfortul olfactiv produs de activitățile de creșere a animalelor din localitatea Lumina. Una dintre aceste sesizări a fost soluționată, cea de-a doua flind în termenul legal de 30 de zile de soluționare, conform prevederilor OG 27/2002 privind reglementarea activităților de solliționare a petițiilor.

Deținătorul fermei de animale reclamat a fost sancționat pentru abandonarea deșeurilor de origine animală pe terenul alăturat fermei de animale, cu amendă în valoare de 2.000 lei și i s-a interzis aruncarea acestor deșeuri pe câmp, așa cum s-a procedat până în prezent. De asemenea, i s-a interzis încheiere a unor contraete cu deținătorii de exploatații agricole, în vederea predării gunoiului de grajd pentru fertilizarea organică a terenurilor agricole”, searată în răspunsu primit.

De precizat că, potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția mediului, persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi de la 3.000 lei la 15.000 lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de la 25.000 lei la 100.000 lei.

În cazul existenței unor plângeri din partea publicului care reclamă existența unui disconfort olfactiv, autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, formuleazã răspunsurile la respectivele plângeri. În situația în care, în urmă investigațiilor, autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, constată existența unei legături de cauzalitate între disconfortul olfactiv și starea de sănătate a populației, notifică autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea actelor de reglementare în domeniul protecției mediului, pentru reexaminarea actualizarea respectivelor acte“, se mai arată în răspunsul primit.

De remarcat că proprietarul fermei de porci de la Lumina deținea autorizație pentru împrăștierea gunoiului rezultat de la animale direct pe câmp, de unde provine și mirosul greu de suportat.

A nu se înțelege că dorim încetarea activității fermierilor sau sancționarea acestora cu orice preț, doar că, dacă tot vrem “o țară ca afară“, trebuie să respectăm și dreptul la sănătate al oamenilor, fără mirosuri de fecale de animale în case.

Daniel ALBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.