Partajul – o noțiune de care a auzit toată lumea, mare parte dintre cetățeni au trecut prin el, indiferent că vorbim despre partaj judiciar sau partaj notarial. Însă ce presupune fiecare dintre cele două forme de partaj și la ce trebuie să se aștepte persoanele care își partajează bunurile, sunt întrebări pentru care am apelat, ca de obicei, la un specialist.
Avocatul Emil Tatu din Baroul Constanța a avut amabilitatea de a ne răspunde mai multor întrebări cu privire la acest subiect, astfel încât aceste noțiuni să vă fie de folos. Puteți urmări o parte din interviu în format text, însă interviul integral îl puteți urmări în varianta VIDEO.
Reporter: După ce doi soți s-au despărțit intervine noțiunea de partaj? Sau nu este obligatoriu?
Av. Tatu: Nu este obligatoriu. Dar înainte să ajungem la o despărțire, trebuie să vorbim despre momentul în care cei doi soți ajung să își unească destinele, iar pe lângă destine, ajung să-și unească și patrimoniul, pentru că de acolo se ajunge la partaj. Fără să unim cele două patrimonii distincte ale celor doi soți, nu putem să ajungem la un partaj, pentru că din unirea acestor două patrimonii se naște un patrimoniu, cel comun, al soților, potrivit Codului civil, iar acest patrimoniu comun, în cazul unei despărțiri și a desfacerii căsătoriei, a divorțului, ajunge și acesta să fie separat. În funcție de ce se află în acest patrimoniu, se face această procedură de partajare.
Reporter: Din câte știm, partajul se face la notariat sau în instanță. Care este diferența dintre cele două tipuri de partaj?
AV. Tatu: Din punctul meu de vedere, din experiența pe care am acumulat-o în calitate de avocat, partajul cel mai facil, cel mai ușor de făcut pentru oricine ajunge într-o situație de genul acesta, este partajul notarial, cel convențional. Asta presupune că indiferent de ralația personală dintre cei doi care urmează să-și împartă un patrimoniu, e bine ca astfel de situații care reprezintă, de fapt, doar calcule matematice, să se realizeze cu bună credință, cu deschidere, cu negociere, la notariat. Partajul judiciar este perfect posibil pentru oricare dintre cei doi soți, oricare dintre ei pot sesiza o instanță de judecată pentru lichidarea comunității matrimoniale de bunuri cu partajarea bunurilor comune în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Toate aceste bunuri comune ajung să aibă o valoare, să fie evaluate, iar potrivit contribuției soților la achiziționarea acestor bunuri dobândite în timpul căsătoriei, urmează să fie împărțite.
Reporter: Mai pe înțelesul tuturor: într-o familie avem bunuri personale și bunuri comune. Care dintre aceste bunuri sunt comune și care sunt personale?
Av: Tatu: Dacă vorbim despre comunitatea de bunuri ca regulă generală a unei căsătorii, pentru că începând din 2011, odată cu adoptarea noului Cod civil în România, a fost reglementată inclusiv separația de patrimonii sau separația parțială de patrimonii, la încheierea căsătoriei soții pot stabili, fie să meargă pe sistemul vechi și cel de regulă al comunității legale de bunuri, adică toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, cu mici excepții, ajung să fie bunuri comune, fie să stabilească încă de la încheierea căsătoriei, faptul că vor avea patrimonii separate sau să stabilească că vor avea o anumită categorie de bunuri care să devină comune iar altele să devină personale, bunurile care sunt dobândite înaintea căsătoriei, să se stabilească foarte clar printr-un contract prenupțial.
Dar, întradevăr, într-o situație ca aceasta de regulă a comunității legală de bunuri intră tot ce înseamnă bunuri dobândite în timpul căsătoriei, veniturile fiecăruia dintre soți, imobilele, adică terenuri, case, apartamente, acestea sunt bunuri comune în condițiile în care sunt dobândite în timpul căsătoriei. Există o credință populară care spune că dacă o mașină este pe numele unuia dintre soți, nu este bun comun. Ei bine, dacă este dobândită în timpul căsătoriei, indiferent de titularul din contract, indiferent de cine a semnat acel contract și cine este înscris în acel certificat de înmatriculare, bunul este, indubitabil, comun.
Reporter: Au existat unele neclarități cu privire la încadrarea unor anumite bunuri, de exemplu- darurile de nuntă.
Av. Tatu: Darurile de nuntă, în măsura în care ele sunt făcute în considerarea căsătoriei pentru ambii soți, vor deveni bunuri comune. Darurile de nuntă pe care soții le primesc de la rude, cum ar fi donațiile făcute de părinți la momentul încheierii căsătoriei, pot fi bunuri comune, dacă sunt făcute pentru ambii soți, sau pot fi bunuri personale dacă există o specificație clară într-un contract de donație, în sensul că acel bun a fost donat doar unuia dintre soți. Ideea este că, în general, darurile de nuntă sun bunuri comune.
Bunuri personale, ”proprii” după cum sunt denumite de Codul civil, sunt și bunurile dobândite prin moștenire. Oricare dintre cei doi soți poate, la un moment dat, în decursul căsătoriei, să devină moștenitor pentru părinți, bunici, frați etc. Bunurile dobândite ca urmare a unei moșteniri sunt bunuri proprii ale celui care le moștenește, nu sunt bunuri comune ale soților.
Continuarea acestui interviu o puteți urmări în materialul VIDEO.
Daniel ALBU
