Interviu. Președintele SNPPC Constanța, Vasile Zelca: “Nu mai vrea nimeni să mai lucreze la Poliția Judiciară. Vor să plece la Ordine Publică, din cauză incompatibilităților”

0
1558

Polițiștii au fost în prima linie, alături de medici, pe tot parcursul stării de urgență și a stării de alertă. Au fost solicitați să intervină în mijlocul focarelor de infecție, pentru a aplica legea sau pentru a impune respectarea ei. Au fost, de asemenea, apostrofați de unii oameni sau cercetați în cadrul unor anchete interne, pentru orice gest pe care unii l-au interpretat ca fiind un ”abuz”. Cu toate acestea, sunt momente în care și ei se lovesc de unele inadvertențe, mai ales din partea Ministerului care ar trebui, în primul rând, să-și protejeze oamenii și să-i țină aproape. Pentru ei, însă, există sindicatele, care se luptă pentru drepturile lor. Vă invităm să urmăriți acest interviu interviul integral în materialul VIDEO.

Invitat în studioul Focus Press, Vasile Zelca – președintele județean al Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC) – a răspuns la mai multe întrebări privind situația actuală a sindicatului în relațiile cu MAI sau cu privire la drepturile câștigate în instanță pentru unii colegi.

Reporter: Cu ce vă confruntați, ca sindicat, în toată această perioadă, în starea de urgență, starea de alertă prelungită? Acum mai e și litoralul cu polițiștii detașați. Aveți ceva nemulțumiri?

Vasile Zelca: Din păcate, am încercat să transmitem domnului ministru (Marcel Vela – n.r.) că, din câte am observat, num ai anumite categorii socio-profesionale sunt considerate ca fiind în prima linie, să știe și dânsul că și polițiștii luptă tot în prima linie. Gândiți-vă că polițiștii aceia pe care îi vedeți fără combinezoane sau alte echipamente de protecție, merg și verifică persoanele aflate în izolare și, mai nou, în carantină. Și noi avem colegi care s-au îmbolnăvit, am avut colegi care au și decedat, prin țară, în urma infectării cu acest virus. Au fost foarte multe probleme în starea de urgență și în starea de alertă, pentru că polițiștii fiind în prima linie a bătăliei, duce o luptă și cu cetățeanul, pe care trebuie să-l convingă să respecte niște prevederi legale care nu au mai fost până acum și care, pe deoparte, îngrădesc drepturile și libertățile cetățenești, prevăzute de Constituție, iar atunci, noi am fost în prima linie și în starea de urgență, care cred că a fost gestionată destul de bine. Din păcate, am văzut cu toții că s-a mai făcut și câte o horă.

Reporter: Despre polițiștii detașați pe litoral ce ne puteți spune? Aveți și membri de sindicat printre ei? V-au solicitat ajutorul în vreo situație?

Vasile Zelca: Bineînțeles că avem și membri de sindicat, suntem 40 de mii de polițiști în SNPPC la nivel de țară, nu puteam să nu avem și printre cei detașați pe litoral. În urma insistențelor noastre, acești polițiști au fost cazați la hotelul MAI, la hotelul Meridian din Mamaia. Din păcate nu s-a reușit deschiderea complexului Diana din sudul litoralului, iar din acest punct de vedere este un neajuns, pentru că polițiștii trebuie să plece ceva mai devreme dimineața sau seara, în funcție de tură, pentru a putea ajunge până la Mangalia, ca să intre în serviciu. În schimb, sunt cazați în condiții decente și au o masă decentă, la un preț decent. Eu i-am propus această soluție și domnului Bogdan Despescu (actual secretar de stat al MAI- n.r.), pe vremea când era șeful Poliției Române, Dar vizam la vremea aceea ambele hoteluri. Ar mai fi o soluție, chiar eu am făcut câteva propuneri, în urmă cu vreo doi ani, pentru a se evita aceste detașări, ar fi bine ca schema de personal a IPJ Constanța să fie suplimentată cu 140-160 de locuri, iar atunci vom avea polițiștii noștri, nu va mai fi nevoie de polițiști detașați din țară. Altfel vor fi gestionați, altfel lucrează și ei. Pentru că un detașat altfel vine să lucreze, știind că dosarele nu rămân în sarcina lui, altfel lucrează un polițist de la noi, știind că el se va ocupa de dosarele respective în continuare.

 Reporter: Ce schimbări ar trebui făcute, în opinia d-voastră, cu privire la statutul și activitatea polițiștilor?

Vasile Zelca: Ca statut avem multe propuneri, cea mai importantă schimbare, în opinai mea, ar trebui trecut la statut de ”ofițer de poliție”, să nu mai existe agenți și ofițeri de poliție, pentru că pe cetățean nu-l interesează ce grad are Zelca, nu-l interesează dacă e agent sau comisar. ”A venit ofițerul de Poliție Zelca”. Gradul ar trebui lăsat pe plan secund. Iar odată cu această schimbare, avem și o carieră a polițistului, propus să stea o perioadă la ”ordine publică”, apoi să meargă la alte structuri, cum ar fi la ”judiciar”, astfel încât, atunci când ajunge la ”judiciar”, la ”marea violență” sau la ”omoruri”, să aibă deja în spate un bagaj de cunoștințe și o experiență de cel puțin 12-15 ani în Poliție, iar atunci altfel discuți cu  un polițist care a ajuns la o astfel de structură, având o experiență de 12-15 ani experiență, altfel stai de vorbă cu unul care a terminat academia acum și ajunge direct la ”Judiciar”, fără experiență. Este greu de format.

Interviul INTEGRAL îl puteți urmări în materialul VIDEO alăturat.

Daniel ALBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.