Ministerul Educației: 244 de elevi și 329 de angajați, confirmați cu COVID din 8 februarie. Constanţa nu figurează pe lista celor 8 judeţe fără niciun caz de infectare

0
259

Ministerul Educației a anunțat, joi, că până în prezent 244 de elevi și 329 de angajați din educație au fost confirmați cu COVID din 8 februarie, atunci când au fost redeschise școlile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, incidența cumulată în rândul elevilor în cele 4 zile de la debutul semestrului II (1 caz de elev confirmat/10.000 elevi) este mult mai mică decât în rândul populației generale.

Ministerul anunță că sunt 8 județe în care nu s-a înregistrat niciun caz de infectare în rândul elevilor: Argeș, Brăila, Giurgiu, Neamț, Sibiu, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea. Constanţa nu figurează pe lista judeţelor fără niciun caz de infectare.

În mai puțin de o săptămână s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 opt elevi, în județul Constanța. Totodată, un număr de șase persoane angajate în unitățile de învățământ au fost confirmate pozitiv cu COVID-19.

Luând în considerare perioada de incubație, primele cazuri de Sars CoV-2 identificate în școlile din România au la bază infectarea în săptămâna premergătoare începerii școlii”, se arată în comunicatul transmis.

În perioada 8-11 februarie au fost confirmați cu Covid 244 de elevi și 329 de angajați din sistem și a fost suspendată activitatea în 171 de clase. „Subliniem încă o dată că, în sprijinul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Sars CoV-2, sunt de o importanță majoră triajul epidemiologic, menținerea copiilor simptomatici la domiciliu și anunțarea medicului de familie”, a mai transmis Ministerul Educației.

Primul caz de infectare în rândul elevilor a fost confirmat marți și este vorba de un copil de la Școala Sfântul Andrei din Sectorul 6 al Capitalei. În clasa respectivă, cursurile se vor face online timp de 14 zile, așa cum prevede ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății.

Elevii au început școala de luni, 8 februarie, în cele trei scenarii prezentate de autorități. Florin Cîțu a transmis un mesaj părinților și profesorilor pentru a lua măsuri imediate dacă observă posibile simptome de Covid. „Fac un apel către părinți: Să fie respinsabili!. Atunci când observăm simptome la copii, chiar de gripă, este recomandat să rămână acasă”, a spus premierul.

Alexandra VASILE

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.