Ordinul comun pentru stabilirea categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului de până la 30% prevăzut de Legea 56/2020 a fost publicat în Monitorul Oficial astăzi, la ora 22.00, au anunțat reprezentanții SANITAS.
Potrivit sindicaliștilor, acest Ordin trebuia emis în 15 zile de la publicarea Legii 56/2020, adică până în 3 iunie.
Federația SANITAS a precizat că a solicitat de nenumărate ori ca acest ordin să fie emis cu consultarea partenerilor sociali și a subliniat de fiecare dată că toți salariații implicați în lupta cu noul virus trebuie să beneficieze de procentul maxim de spor, adică 30%.
Cătălin SCHIPOR



























