Camelia A., o femeie trecută de 70 de ani, a fost condamnată pe 15.12.2023, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.250 de lei, stabilită prin înmulţirea unui număr de 150 de zile-amendă cu suma corespunzătoare acesteia, stabilită de instanţă la 15 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe. Femeia, nemulțumită, a depus apel, care i-a fost respins în data de 18 iulie 2024.
În data de 3.07.2019, în jurul orei 11.40, în timp ce se afla în incinta Secției de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Sud a Spitalului Judeţean Constanţa, inculpata a agresat-o pe vecina sa, care era angajată la spital în funcția de inginer, în Departamentul tehnic, lovind-o cu palma peste umăr şi trăgând-o de păr. În urma agresiunii, persoana vătămată nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale.
Apoi, în data de 30.07.2019, în jurul orei 7.30, în timp ce se afla pe o stradă din Eforie Sud, din apropierea spitalului, inculpata a agresat-o, iar, pe vecina sa, lovind-o cu un băţ peste piciorul drept. În urma agresiunii, persoana vătămată a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.
În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați mai mulți martori, inclusiv colegi de serviciu ai victimei. Unul dintre ei a spus că, în data de 3.07.2019, se afla pe hol împreună cu mai multe colege, iar în timp ce partea civilă cobora scările, inculpata, care o aștepta, a spus „Uite și panarama asta, coboară scările“ și a început să o lovească prima pe partea civilă, a luat-o de păr și a izbit-o de un calorifer, a lovit-o cu pumnii în coaste, iar partea civilă a avut și mâna învinețită.
Martora a arătat că, împreună cu alte colege, le-au despărțit pe cele două și au dat-o afară pe inculpată din secție.
Martora a susţinut că motivul pentru care inculpata a agresat-o pe partea civilă este legat de un conflict de vecinătate și de un acoperiș, iar partea civilă nu a putut să se apere, nu a avut timp să reacționeze, precizând că aceasta tremura și i-a crescut tensiunea.
Se pare că inculpata recurgea frecvent la acele gesturi, în sensul că se tot lua de victimă și o „vizita“ la locul de muncă.
Camelia A. a fost trimisă în judecată pe 15.11.2022, pentru lovire sau alte violențe, iar la finalul anului 2023, a fost condamnată la amendă penală. Decizia a rămas definitivă pe 18.07.2024.
Liliana BELCIUG


























