Reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța au transmis că, pe data de 17 ianuarie 1930, de la orele 9 seara, la sediul Liceului „Mircea cel Bătrân” a avut loc o primă șezătoare literară și artistică a anului. În startul acesteia a avut loc conferința „Parisul oglindit în literatura franceză”, coordonată de către scriitorul Ion Marin Sadoveanu, la acea vreme director al artelor și teatrelor. Sala a fost arhiplină.
După comunicarea științifică programul a continuat cu un scurt recital muzical susținut de doamna Valeria Cociubanu, acompaniată la pian de doamna Moldova Alexandrescu. Cele două au interpretat arii din opera „La Wally” de Alfredo Catalani și din „Manon” de Jules Massenet.
Au urmat apoi cântecul „Non t’amo piu” de Paolo Tosti și o arie din opera „Ernani” de Giuseppe Verdi, ambele interpretate de către V. Botea, acompaniat de aceeași doamnă Moldova Alexandrescu.
Prezența romancierului și dramaturgului Ion Marin Sadoveanu (1893 – 1964) la Constanța nu a fost deloc întâmplătoare și nici o simplă conferință sau o vizită de curtoazie printr-unul din orașele țării. El a fost îndrăgostit de vechiul Tomis și de Dobrogea și a scris despre ținutul pontic în operele sale. De altfel, un lucru mai puțin știut este că I.M Sadoveanu, pe numele său real Iancu Leonte Marinescu, a copilărit ani buni la Constanța. Tânărul a făcut aici școala primară și gimnaziul (absolvit în 1908), chiar la Liceul „Mircea cel Bătrân”, unde a scris primele sale creații. Familia Sadoveanu a ajuns la Constanța după ce tatăl, doctorul chirurg Nicolae Marinescu, a acceptat postul de medic primar la Spitalul Comunal. Chirurgul era și el pasionat de țărmul pontic și a scis lucrări de specialitate legate de terapiile balneare de la Marea Neagră și Lacul Techirghiol.
Tânărul Iancu a trăit la Constanța pâmă la vârsta de 15 ani, a fost martor la modernizarea urbei și a portului, iar în scrierile sale de maturitate a menționat adesea orașul, locurile și monumentele sale, precum liceul Mircea, Biserica Greacă, vila Șuțu, dar și faleza sau pitoreșcele case turcești, ori oamenii (de ex- evocarea medicului britanic Abraham Irwin Bolton). A locuit în Peninsulă, într-o casă de pe strada Dimitrie Sturdza, astăzi strada Revoluției din 22 decembrie 1989, în spatele Palatului Episcopal (azi Arhiepiscopia). A părăsit Constanța pentru a urma cursurile Liceului „Sfântul Sava” din Capitală, iar apoi a studiat Dreptul, Filozofia și Literele la București și Paris. A fost ziarist, dramaturg, critic, inspector al Teatrelor.
Marea pe care a cunoscut-o în copilărie și-a pus puternic amprenta asupra sa și i-a influențat creațiile ulterioare. Într-o scrisoare adresată amicului și scriitorului Tudor Vianu, I.M. Sadoveanu se confesa astfel: „Cred că marea este singura țară care dacă ți-a intrat o dată în sânge și te-a infectat, te face să nu roșești de sclavia ta. Cred că regionalismul mării e formula cea mai bună pentru a desemna cea mai largă, rodnică și cuprinzătoare stare de spirit… Marea și cartea sunt un amestect dumnezeiesc.”
Această mare o regăsim la I.M. Sadoveanu în articolele din ziarul Timpul sau din revista Boabe de grâu, dar mai ales în romanele sale, Sfârșit de veac în București (1944), Ion Sântu (1957) și Taurul Mării (1962), în acesta din urmă acțiunea având loc în antichitate în cetatea Histria.
Ion Marin Sadoveanu a venit la Constanța de câte ori acest lucru a fost posibil. A murit pe 2 februarie 1964, chiar cu o zi înainte de a se întoarce în orașul copilăriei sale pentru nouă conferință publică. A fost găsit la biroul său, cu stiloul în mână și cu capul pe masă, înconjurat de cărți.
Reclama zilei – Doamna Emilie anunță onorata clientelă că a redeschis vechiul atelier special de corsete, unde execută după măsuri de furnituri fine și croială ireproșabilă orice articol în această branșă, ca maillouri, centuri suple, centuri de sarcină, soutiene medicale, etc. Str. Carol no.7. (1932).
L.B.
