Penitenciarul Poarta Albă caută să angajeze trei medici

0
346
Penitenciarul Poarta Albă

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate scot la concurs, din cauza pandemiei de COVID-19, 87 posturi de medic, din diverse specialităţi, două posturi de biolog şi două posturi de biochimist.

Penitenciarul Constanța – Poarta Albă caută să angajeze trei medici: un medic primar medicină generală / medicină de familie, unul specialist medicină generală / medicină de familie și altul specialist stomatologie generală.

Întrucât posturile scoase la concurs sunt de poliţist de penitenciare (ofiţer), candidații trebuie să îndeplinească şi condițiile necesare pentru dobândirea calităţii de poliţist de penitenciare, prevăzute la art. 11 din Legea nr. 145/2019, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

a) au cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunosc limba română;

c) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime prevăzute de lege;

d) au 18 ani împliniţi, capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apți din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei;

e) nu au antecedente penale sau nu sunt în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

f) îndeplinesc condiţiile specifice postului;

g) nu le-au încetat raporturile de serviciu dintr-o funcţie publică, din motive disciplinare, în ultimii cinci ani;

h) au un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist de penitenciare, aspect verificat ulterior desfăşurării probelor de concurs;

i) nu au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate şi nici ai vreunui serviciu de informaţii;

j) obţin autorizaţie, pentru funcţiile care implică lucrul cu informaţii clasificate, după promovarea concursului.

Înscrierile se fac la sediul Penitenciarului Poarta Albă, până la data de 14 noiembrie a.c., în intervalul orar 08.00– 16.00, în zilele de luni, miercuri și vineri, respectiv în intervalul orar 10.00–18.00, în zilele de marți și joi.

V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.