În ultimii ani, politica s-a mutat aproape complet pe rețelele sociale. Dacă altădată conferințele de presă, dezbaterile publice și întâlnirile cu cetățenii erau principalele forme de comunicare, acum totul se rezumă la postări, story-uri, clipuri atent regizate. Constanța nu face excepție, dimpotrivă, oferă din plin exemple ale acestei transformări, în care comunicarea e doar strategie.
În ultimul deceniu, rețelele sociale au devenit scena principală a politicii românești. Nu mai există campanie electorală, criză guvernamentală sau conflict intern care să nu se desfășoare mai întâi pe Facebook, Instagram sau TikTok. Dacă odată liderii politici căutau camerele televiziunilor, astăzi caută camerele telefoanelor și, odată cu ele, validarea în reacții, vizualizări și comentarii.
Astfel, politicienii nu mai comunică, ci se „postează“. Fiecare mesaj pe care îl transmit pe rețelele sociale este conceput pentru imagine, nu pentru dialog. În locul conferinței de presă unde jurnaliștii puneau întrebări, avem acum monologul perfect controlat al omului politic care își gestionează propria narațiune. În loc să construiască argumente, ei construiesc povești simplificate, ușor de distribuit. Și nu mai gândesc mesajele doar după convingeri, ci după algoritmi, deci ceea ce ajunge la public nu este informație, ci percepție.
Rețelele sociale ar fi putut deveni un instrument real de apropiere între politicieni și cetățeni. În schimb, s-au transformat într-o scenă de spectacol continuu, unde autenticitatea e rară, iar performanța digitală a devenit criteriu electoral.
La nivel local, parcă fenomenul este și mai vizibil: Primăria, Consiliul Local, partidele folosesc zilnic rețelele sociale pentru a transmite „mesaje către cetățeni“. În realitate, însă, asistăm la o formă de politică-spectacol, în care fondul e înlocuit de imagine, iar dialogul de monolog. O filmare cu o stradă asfaltată sau cu borduri schimbate ori o postare despre o vizită la o școală au devenit mai importante decât dezbaterea despre probleme și proiecte cruciale. Aceste postări mimează transparența, dar elimină responsabilitatea.
Comunicarea se transformă într-un exercițiu de imagine, nu într-un act de informare publică. Mai grav, aceste mesaje ocolesc deliberat presa locală și evită dezbaterea, confruntarea reală. Criticile sau întrebările rămân fără răspuns, fiind înlocuite de declarații unilaterale sau reacții defensive. În loc să fie un instrument de transparență, rețelele sociale devin o barieră între administrație/politicieni și cetățeni, o vitrină digitală în care totul pare în ordine, chiar și atunci când avem nevoie de explicații, nu de postări.
Rețelele sociale ar fi putut fi o punte între administrație/politicieni locali și cetățeni. Din păcate, s-au transformat într-o scenă, unde fiecare își joacă rolul pentru publicul propriu, iar algoritmii decid cine câștigă aplauzele. Astfel, rețelele au redus dialogul public la o succesiune de reacții emoționale, deși noi avem nevoie de comunicare autentică, nu de discurs regizat.
La final, oricât de bine ar fi filmată o postare, ea nu ține loc de servicii publice eficiente sau de proiecte definitorii pentru oraș. Administrația și politica nu se fac în fața camerei de telefon, ci în fața oamenilor. Iar când se confundă guvernarea cu autopromovarea, rețelele nu mai sunt un instrument de comunicare, ci o oglindă a superficialității și a minciunii.
Valentin ISPAS
