Ziarul Focuss Press a adus în atenția cititorilor un caz înfiorător din Medgidia, un bebeluș de 9 luni și-a pierdut viața după ce a fost plimbat de un spital la altul, după cum mama acestuia a declarat. Cel mic suferea de bronșiolită, fiind în stare gravă.
Aceasta s-a prezentat la medicul de familie, care a direcţionat-o la Spitalul din Cernavodă pentru internare de urgență. Acolo minorul a fost stabilizat, însă mamei i s-a comunicat că trebuie transferat neapărat la Spitalul Județean Constanța. Micuțul a murit în brațele mamei imediat ce au coborât din ambulanță.
Aceasta a spus că au așteptat prea mult pentru ca un echipaj de ambulanță să îi preia de la Cernavodă la Constanța, menționând că este vorba de 4 ore, însă, reprezentanții Spitalului Județean Constanța dezmint cele spune și au prezentat exact intervalul orar în care s-au deplasat la fața locului pentru a prelua pacientul.
Potrivit cadrelor medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean Constanța apelul la numărul unic de urgență a fost făcut la 11:06, la data de 8 iulie a.c., ( miercuri) la ora 11:10 un echipaj de ambulanță cu un medic a plecat spre spitalul din Cernavodă, iar la ora 11:50 au ajuns la spitalul din Constanța, în ambulanță i s-au administrat cele necesare minorului a cărui stare devenise critică.
Înfiorător este faptul că micuțul cântărea 5 kilograme la 9 luni, fiind malnutrit iar mama minorului s-a prezentat prea târziu la medicul de familie, spun aceștia.
L.M.