Flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, cel mai profund, dar şi cel mai tragic al lumii contemporane. Adicțiile sunt un fenomen social în creștere în România. Adolescenții și tinerii sunt cei mai expuși drogurilor. Școlile cu renume din România, performante pe de o parte, considerate adeseori „de fițe” pe de altă parte, sunt vehiculate adeseori, la nivel informal, drept locuri în preajma cărora elevii consumă substanțe nepermise. În condițiile evoluției fenomenului drogurilor în România și al înmulțirii considerabile a substanțelor cu efect psihoactiv la care tinerii ajung să aibă acces, psihologul psihoterapeut integrativ Alexandra Ioana Cazacu trage un semnal de alarmă și vine cu soluții pentru combaterea acestui flagel.
Principalele cauze ale consumului de droguri sunt stima de sine scăzută, nevoia de apartenență la un anumit grup (cerc social), presiunea anturajului, traiul în medii cu toleranță mare la consumul de substanțe (fumat, consum de alcool, etc.), curiozitatea, credința eronată că un episod de consum nu poate avea urmări nefaste, nevoia de a se simți bine cu ei, nevoia de a evada dintr-o stare emoțională neplăcută, susține psihologul Alexandra Ioana Cazacu, membru fondator al Asociației PAX MENTIS.
Potrivit specialistului, la cele enumerate mai sus, se adaugă incapacitatea adolescentului de a lua decizii raționale, luând în calcul toate riscurile și posibilele consecințe ale comportamentelor lor, fiindcă aria frontală a cortexului (partea frontală a creierului), în care se află centrul de control al deciziei, se dezvoltă complet în jurul vârstei de 24 de ani, acesta fiind începutul maturității psihosociale a persoanei. Așadar, până la 24 de ani, tinerii vor fi predispuși să ia decizii impulsive, dictate de stări emoționale intense (frustrare, furie, excitație, etc.), vor putea fi influențați de cei apropiați, se vor angaja în comportamente de risc.
Ce rol au părinții?
Membru fondator al Asociației PAX MENTIS susține că rolul părinților este de conștientizare a posibilității de consum (ocazional sau accidental), de suport (susținere) a adolescentului în perioada crizei identitare (adolescența este una din crizele prin care omul trece în dezvoltarea și maturizarea sa), de promovare (accentuare) a calităților copilului lor, înțelegerea stărilor emoționale ale acestuia (o comunicare bună a părintelui cu adolescentul însemnând că părintele îl vede, îl aude/ îl ascultă pe adolescent, îi validează opiniile benefice și îi oferă alternative la cele mai puțin benefice). O bună comunicare este facilitată uneori, de timpul petrecut cu părintele într-o activitate de interes comun (un hobby împărtășit, un sport practicat împreună, o drumeție, etc.).
„De multe ori însă, părintele nu reușește să se conecteze cu adolescentul pentru că urmează o proiecție rigidă a ceea ce ar trebui să fie copilul său, trecând peste realitate. Conflictul dintre generații face ca fisura apărută în legătura dintre copil și părinte să fie din ce în ce mai mare, uneori prea mare pentru a mai putea genera punți de comunicare.
Rigorile prin care părintele a fost educat și s-a dezvoltat, valorile pe care el le-a integrat în acest proces și informațiile pe care le-a acumulat, sunt cu siguranță valoroase și pline de sens pentru el, dar de foarte multe ori, desuete, învechite și lipsite de sens pentru noua generație, care trăiește un alt ritm, accesează informația prin altfel de mijloace, are alte preferințe de petrecere a timpului liber, stabilește relații interpersonale în cu totul alt mod decât predecesorii lui.
Înțelegerea acestor aspecte, poate ajuta părintele să adopte atitudini și comportamente de acceptare, non-judecată și de suport, atât de necesare în relația sănătoasă cu copilul său. Fiecare părinte ar trebui să se întrebe măcar o dată: ce îmi doresc cu adevărat pentru mine și pentru copilul meu? Sa fie un model de corectitudine și performanță (sportivă, academică, socială), indiferent de costuri? Sau să fie un copil/ adolescent/ tânăr sănătos și fericit?”, susține psihologul Alexandra Cazacu.
Care este rolul școlii, al educației formale?
Dacă ar fi să cităm din tratate de educație, rolul școlii ar fi să creeze un mediu sigur și favorabil, în care elevul să primească îndrumare și suport în înțelegerea, procesarea și integrarea unor norme și informații, care l-ar ajuta să devină un individ autonom, util și adaptat societății în care trăiește, punctează psihologul.
”Într-un sens mai larg, eu cred că rolul școlii este să devină un spațiu în care fiecare copil își găsește propriul loc, explorând posibilități de cunoaștere și de învățare, descoperind abilități și pasiuni, dar aducând și structură, prin furnizarea unui set de reguli și comportamente acceptabile. Pentru a îndeplini această misiune este necesară existența unei permanente colaborări între școală și părinți/tutori.
Când colaborarea aceasta nu există, școala poate deveni spațiul în care adolescentul scapă de rigorile de acasă sau casa devine locul în care el se eliberează de presiunea resimțită la școală. Comportamentele de risc (cele cu tentă antisocială precum distrugerea, vandalismul, agresarea colegilor) pot deveni precursori ai consumului de substanțe și trebuie considerate semnale de alarmă pentru disconfortul emoțional al adolescenților.
La momentul actual, școlile și liceele din România nu dispun de resurse suficiente pentru monitorizarea, controlul și prevenția consumului de substanțe în timpul orelor de curs. Nu există un cadru legal pentru teste (screening-uri toxicologice) ale elevilor și de cele mai multe ori, părinții refuză testarea copiilor lor având frică de stigmatizare sau sancționare a copilului, sau chiar o problemă de acceptare a faptului că propriul copil este consumator de droguri”, atrage atenția psihologul Alexandra Cazacu.
Ce se poate face? Există un program eficient de tratament sau reabilitare a consumatorilor de droguri tineri sau adolescenți?
Există centre de zi și asociații care oferă suport și terapie sau consiliere pentru tinerii consumatori, accentuează psihologul Alexandra Cazacu. ”Eu nu am însă, cunoștință de un program național, de un protocol care poate fi aplicat în zonele unde există consumatori și care să reprezinte un început în lupta cu acest pericol. Dacă ar fi să ne gândim rapid la un model, am putea să pornim spre un program care să conțină 5 etape. Prima etapă ar fi cea de determinare a centrelor cu consum și a consumatorilor , unde ar fi necesară o colaborare între 3 instituții ale statului: școala, poliția și serviciul medical.
Asta ar presupune modificări legislative și norme de aplicare care să faciliteze colectarea unor date care au ca efect înțelegerea fenomenului, identificarea persoanelor vulnerabile și a nevoilor de intervenție, fără izolarea, pedepsirea sau stigmatizarea consumatorilor. Etapa a doua ar consta în pregătirea și formarea echipelor interdisciplinare de intervenție. Un model de astfel de echipă poate fi compus din medici toxicologi și psihiatri, psihologi clinicieni, psihoterapeuți, consilieri, psihopedagogi, terapeuți, cadre ale ministerului de interne specializate și profesori.
Organizarea acestor echipe va sta la baza intervențiilor orientate către nevoile fiecărei comunități în care există consum de droguri, primul pas fiind informarea adecvată a adolescenților și a părinților/tutorilor. Conștientizarea riscurilor și efectelor nocive ale consumului, înțelegerea fenomenului dependenței, accesul la informații legate de strategii de trafic și distribuție a drogurilor, explicarea stărilor ce intervin în consumul de stupefiante și oferirea unor modele de securizare a adolescenților, toate acestea pot genera un grad mai mare de responsabilitate în comunitate”, explică psihologul.
Un model potrivit de securizarea a adolescentului potențial consumator este îndemnul ca acesta să aleagă un adult din cercul său de apropiați (membru al familiei, prieten de familie, profesor, mentor, etc.) cu care să facă un pact, o înțelegere, care să îi asigure sprijin fără judecată, în momentul de vulnerabilitate la consum sau chiar consum, accentuează psihologul Alexandra Cazacu.
Cu alte cuvinte îl îndemnăm pe adolescent să își aleagă un adult pe care îl va contacta în momentele dificile (stări emoționale negative, consum, momente de vulnerabilitate în caz de consum accidental, stări de rău fizic). Adultul care a acceptat acest rol, va primi suport pentru a putea adopta atitudinea și comportamentul potrivit în aceste situații.
Etapa 3 este cea de construcție/ formare a unor centre zonale de terapie și reabilitare a adolescenților și tinerilor dependenți. ”Această etapă este cea care necesită cel mai mult efort și probabil, cele mai multe resurse, fiindcă implică mai multe servicii din sfera îngrijirilor medicale de specialitate, a terapiilor de suport și reabilitare și de consiliere și monitorizare. Etapa 4 constă în dezvoltarea unor programe de petrecere a timpului liber în comunități cu toleranță zero pentru consumul de substanțe. Acestea pot fi activități legate de spiritualitate , cercuri de manifestare artistică sau activități sportive, prezentate bineînțeles, ca opțiuni și nu ca obligații pentru consumatorul reabilitat. Ultima etapă ar fi cea a monitorizării progresului și a prevenirii recăderilor.
Aici, intervenția cercului de suport (părinți, prieteni, profesori, mentori, îndrumători) este crucială. Aceștia, deja formați sau îndrumați către o atitudine și un comportament de acceptare și suport necondiționat, de înțelegere și acceptare a vulnerabilității, vor avea posibilitatea să observe și să primească semnele unei posibile recăderi și să declanșeze mijloace de prevenție a acesteia. O idee care dă roade prin țările cu un trecut și o experiență mai mare în gestionarea consumului de droguri la adolescenți, este aceea de a identifica și stimula activități și pasiuni (hobby-uri) care le fac cu adevărat plăcere și la care vin cu o deschidere mare.
Asta poate însemna la un moment dat, că dezvoltăm un cerc de pictură sau că inițiem evenimente (sesiuni) de grafitti, în cadru organizat, evident. Ideea principală este să nu îi forțăm spre o activitate anume, ci mai degrabă, să le dăm voie să exprime ceea ce au nevoie ei pentru a se simți bine, pentru a se simți validați și pentru a se implica cu entuziasm în lucruri cu sens, pentru ei”, propune psihologul Alexandra Cazacu.
Concluzii
Adolescentul sau tânărul consumator nu reprezintă răul, nu merită ignorarea, izolarea, pedepsirea sau stigmatizarea, mai susține psihologul Alexandra Cazacu. Ci din contră, merită înțelegerea, suportul și iubirea noastră.
”Dincolo de morala creștină care pedepsește păcatul și nu pe păcătos și promovează iubirea de oameni, adevărul cinic este că adolescentul consumator de azi, va fi adultul consumator de mâine, cel care va avea un grad scăzut de autonomie și utilitate și va împovăra statul cu cheltuieli medicale, de întreținere și chiar de detenție.
Așa că orientarea noastră ca societate, ar fi către controlul și stoparea acestui fenomen, către reabilitarea consumatorilor și mai puțin în direcția pedepsirii lor. Efortul conjugat al părinților, al cadrelor didactice și al instituțiilor statului, prin specialiștii implicați în demers va aduce rezultate favorabile fără îndoială. Avem nevoie doar de un plan coerent și durabil, de răbdarea de a gândi și elabora acest plan, de timp pentru formarea specialiștilor și de anduranță în implementarea lui.
O deviză potrivită pentru un program de prevenție și intervenție în consumul de droguri la tineri și adolescenți ar fi : „Toți ne informăm și toți ne implicăm, pentru o lume mai sigură și mai bună a copiilor noștri”, a opinat psihologul Alexandra Cazacu.
Alexandra VASILE
