Pandemia de coronavirus şi-a pus puternic amprenta asupra societăţii. În realitatea distanțării fizice, școala se desfăşoară, pentru mulți, on-line. Să fii părinte în această perioadă înseamnă să faci față nu numai unor schimbări fără precedent, dar și să gestionezi altfel activitățile de zi cu zi. Profesorii sunt în lumina reflectoarelor, confruntându-se cu diverse provocări, iar copiii sunt nevoiţi să respecte tot felul de reguli în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Ce impact au măsurile anti-COVID impuse de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pe termen mediu și lung? Cum percep preșcolarii și elevii toate aceste schimbări? Cum putem rămâne echilibrați indiferent de scenariul la care recurg școlile? Care sunt beneficiile educației digitale? Care sunt riscurile expunerii prelungite la ecrane? Cum pot transforma profesorii și părinții situația actuală într-una avantajoasă pentru copii? În cadrul unui interviu Focus Press, psihologul clinician şi psihoterapeutul Carmen Paraschivescu, membru fondator al Asociaţiei Psihologilor Consilieri şi Psihoterapeuţi de Cuplu şi Familie – Tomis Constanţa, ne-a oferit răspunsurile la întrebările care ne frământă pe toţi în această perioadă dificilă, plină de dileme, controverse și teorii ale conspirației.
Reporter: Copiii și profesorii vor purta masca de protecție tot timpul orelor, părinții nu au acces în școli, iar în unele săli de curs există panouri de plexiglas. Ce impact au măsurile anti-COVID impuse de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pe termen mediu și lung?
Carmen Paraschivescu: Pe termen mediu aceste măsuri sper să aibă ca efect reducerea îmbolnăvirilor, pentru că acesta este scopul lor. Toate aceste măsuri de igienă și de prevenire a virusului nu sunt puse în scop educativ, ci sunt puse în scop de prevenire. Sper din tot sufletul ca numărul îmbolnăvirilor să fie redus datorită acestor măsuri. Aceste măsuri, bineînţeles, au un impact asupra actului de educație. Nu numai aceste măsuri au efect, ci și formele de învățământ care se vor practica în perioada aceasta. Pe de o parte aceste măsuri sunt necesare, iar pe de altă parte sunt provocatoare, pentru că nimeni nu le-a promovat și practicat până acum. De asemenea, pe termen lung sper să aibă efecte astfel ca toți cei implicați în actul de educație să interiorizeze aceste metode de prevenire a bolilor și de educație a igienei și să aibă un efect benefic. Nu doar virusul acesta a fost de-a lungul vremurilor cel care a mai îmbolnăvit copiii, ci au fost epidemii de hepatită, epidemii de rujeolă și de toate felurile de boli. Sper să se limiteze numărul de îmbolnăviri. Aceste măsuri vor avea efecte asupra stării afective a copiilor, a cadrelor didactice, a părinților. Nu putem să spunem exact care vor fi acestea, pentru că este abia la început. Sperăm că vor fi limitate și acestea și că educația își va duce la bun sfârșit scopul ei, respectiv cel de a crea oameni.
“Copilul poate fi făcut să înțeleagă că trebuie purtată această mască și să o poarte chiar cu plăcere”
Rep.: Cum percep preșcolarii și elevii toate aceste schimbări? Dar părinții și profesorii?
Carmen Paraschivescu: În privința îmbrățișărilor cred că era o apropiere foarte mare la şcoală, mai ales în cadrul grădinițelor, în cadrul învățământului preșcolar. Nu ar fi ceva neapărat rău, dar ei trebuie să învețe și în momentele critice cum să se distanțeze. Copiii sunt niște persoane care au o anumită înțelepciune. Eu nu cred că ei sunt foarte critici cu această măscuță, ci ei sunt bucuroși să o poarte. Am văzut că o poartă chiar și în cabinetele de psihoterapie, de psihologie, pe stradă, în magazine. Poate că unii dintre ei au un opoziționism mai pronunțat și se opun. Foarte mult contează și cum le este prezentată de către părinți, în primul rând și apoi de către școală, această barieră că trebuie să purtăm o mască. Este o piesă de îmbrăcăminte la urma urmei la fel cum era și fularul, care se punea tot pe gură și pe nas. Poate că era chiar mai incomod un fular gros de lână, decât o mască de protecție, care are scopul de a preveni împrăștierea și intrarea microbilor, a virusurilor în organismul lui. Copilul poate fi făcut să înțeleagă că trebuie purtată această mască și să o poarte chiar cu plăcere.
“Fiecare școală cred că își va adapta modalitatea de predare și modalitatea de testare a copiilor, de verificare a cunoștințelor lor”
Rep.: Cum credeți că se vor desfășura orele în acest context pandemic?
Carmen Paraschivescu: Orele au început într-o diversitate de forme și cred că este bine că sunt foarte diverse, pentru că nicio școală nu are același specific cu alta. Sunt zone în care există pericolul de îmbolnăvire mai mare. Sunt școli în care au fost focare, îmbolnăviri și situaţia nu se poate compara cu o altă școală unde nu a fost niciun caz confirmat într-o localitate rurală sau urbană. Acolo cred că se pot desfășura cursurile într-o formă fizică, în școală. În alte locuri se practică scenariul hibrid, on-line și fizic în clasă. Fiecare școală cred că de la săptămână la săptămână își va adapta modalitatea de predare și modalitatea de testare a copiilor, de verificare a cunoștințelor lor. Din când în când sau încet-încet, profesorii se vor orienta spre a-i chema pe copii la școală. După cum se vede, toată lumea este cumva epuizată de această metodă. Deși pare cumva mai comodă și copiii și profesorii, toate cadrele didactice sunt puțin depășiți de acest fenomen al învățământului on-line.
Rep.: A crescut și numărul de cazuri de profesori și elevi confirmați cu noul coronavirus.
Carmen Paraschivescu: Era firesc cumva. Este un virus care nu poți să-l ți doar unde vrei, ci el circulă. Eu personal nu am informații dacă de la școală au fost căpătate aceste boli sau din mediul personal sau din alte medii. Bineînțeles că aceste cazuri vor crește. Era un fapt așteptat. Odată cu începerea școlii și cu revenirea în colectivități, oricât ar fi ei de distanțați, sunt în mediu închis și îmbolnăvirea se poate produce mai ușor decât afară sau în mediile izolate de familii.
“Cred că este o bună ocazie să găsim multiple metode de comunicare. Introducerea unor ore de comunicare cred că poate să fie un pas foarte bun”
Rep.: Cum vor reuși profesorii să se conecteze cu elevii, pentru că nu le vor vedea expresia facială și nu își vor putea da seama dacă au înțeles sau nu informația transmisă la oră? Cum va reuși să înțeleagă informația un copil care stă în ultima bancă?
Carmen Paraschivescu: Cred că este o bună ocazie să găsim multiple metode de comunicare, pentru că ne-am bazat foarte mult pe a urmări mimica feței unui copil, să vedem ce simte. Cred că acum putem să-i stimulăm pe copii să ne spună. Introducerea unor ore de comunicare cred că poate să fie un pas foarte bun. Această lecție de comunicare poate fi făcută on-line în care copiilor să li se spună că adulții vor să afle de la ei ce simt, dacă au înțeles ceva, dacă au ceva de comentat. Toate comunicările pe care copiii ni le fac duc la îmbunătățirea unui act de educație, de învățământ. De fapt, copilul ne oferă un feedback, uneori prin mimică și este suficient, dar nu întotdeauna tot ceea ce vedem pe fața lui este și ceea ce simte el. Copiii, la fel ca adulții, pot să zâmbească din complezență, dar să fie foarte supărați sau furioși în interior dacă îi stimulăm să ne vorbească despre emoțiile lor și nu să aplicăm imediat o metodă de a închide comunicarea aceasta cu ei. Cred că ei pot fi stimulați să ne spună într-o anumită formă ce nu au înțeles, ce simt și cum ar vrea să fie ora în continuare. Orele acestea de comunicare ar fi foarte bine venite chiar de la grădiniță. Prin testări, prin verificări, putem să vedem exact care este nivelul lor.
“Acum a fost o criză generalizată”
Rep.: Discutăm despre toate aceste schimbări și evident că unele chiar își pun destul de puternic amprenta asupra noastră și mai ales asupra copiilor. Cât de importantă este comunicarea cu un psiholog, pentru a putea să depășim aceste momente cu brio?
Carmen Paraschivescu: Este o situație generală. Poate că psihologul știe cum să intervină într-o criză, dar acum a fost o criză generalizată. Nu spun că nu avem metode să facem o intervenție cu fiecare în parte, dacă situația o cere. Poate că au fost situații speciale în care anumite familii au fost persoane vulnerabile şi a fost altfel resimţit acest pericol. Cam toată lumea este în aceeaşi situaţie şi cred că nu putem să mergem toţi la psiholog. Vom găsi şi sigur am găsit până acum metode prin care să facem faţă acestei situaţii fiecare dintre noi ca indivizi şi ca sisteme familiale şi profesionale. După ce a trecut şocul “Unde suntem?” şi „Ce ni se întâmplă?” am revenit şi fiecare am găsit o formă să ne dezvoltăm cumva astfel încât să considerăm această perioadă o perioadă chiar de creştere şi să fim altădată pregătiţi pentru ceva la fel sau chiar mai grav.
„Nu consider că ar trebui să facem terapie doar pentru că a venit o pandemie”
Rep.: De ce nu şi de acceptare.
Carmen Paraschivescu: Şi de acceptare. Rolul psihologului poate să fie unul benefic în perioada aceasta în situaţii absolut speciale, dar în sine nu consider că ar trebui să facem terapie doar pentru că a venit o pandemie. Este un fapt de viaţă grav, critic, dar peste care trebuie să trecem cu resursele noastre.
“Adaptăm topul la această situaţie”
Rep.: Unele mămici erau îngrijorate pentru copiii care sunt plasaţi în ultimele bănci şi se întrebau oare cum vor reuşi să înţeleagă toată informaţia şi să reţină ceva din orele de curs?
Carmen Paraschivescu: Este o situaţie specială şi aşa cum au spus-o şi alţi psihologi, trebuie să ne adaptam şi să considerăm această pandemie o perioadă de trecere. Prioritatea acum nu cred că este pe cunoştinţele pe care le înregistrează copiii, ci pe menţinerea unui nivel intelectual stimulativ, să-şi pună copilul creierul la contribuţie. Asta se poate face şi acasă, dar cu mai mare greutate. Se poate face foarte bine la şcoală, în colectivitate, dar se poate face şi de acasă, în învăţământ on-line, să fie puşi la treabă, să menţină nivelul care a fost la începutul pandemiei şi a opririi învăţământului. În continuare vor fi examene la anul şi toată lumea vrea ca al său copil să înregistreze un progres intelectual şi şcolar. Aşa cum spunea Daniel David, psiholog foarte cunoscut, acum este ca într-o situaţie de război şi atunci adaptăm topul la această situaţie. Nu ne propunem neapărat să fie ca înainte, ci ne propunem să depăşim cumva această perioadă şi apoi să reparăm dacă este ceva de reparat. Prioritatea noastră acum este să rămânem sănătoşi. Altfel, totul este degeaba. Există posibilitatea să vină un val mai pronunţat, mai mare de îmbolnăviri şi să se oprească şcoala cu totul, nici on-line, nici într-un fel, din cine ştie ce motive. Trebuie să înţelegem că în această perioadă până când se va găsi o rezolvare satisfăcătoare, pentru că rezolvare totală nu ştim încă în ce formă va veni, este indicat să menţinem acest nivel pe toate planurile. Din punct de vedere afectiv nu putem spune că acum suntem extraordinar de fericiţi că este această pandemie, dar fiecare are resursele lui să facă lucruri care îi aduc plăcere chiar şi în situaţia asta în care oamenii din jurul nostru sunt bolnavi, sunt în suferinţă și sunt persoane vulnerabile pe lângă noi. Copiii care stau în ultima bancă sunt convinsă că vor face ei tot ce pot ca să înregistreze progresul pe care şi-l doresc. Depinde şi de ei. Faptul că stai în ultima bancă uneori este benefic. Vezi tot ce se întâmplă în faţa ta. Nu cred că mai este o problemă. Aşezarea în bănci acum este foarte diversă – în U, în spic, în cerc și așa mai departe. Se pot improviza tot felul de aşezări în bancă faţă de aşezarea clasică, unul după altul şi ultima bancă să fie pentru cei care nu ascultă.
“Unităţile de învăţământ îşi doreau o anumită autonomie”
Rep.: Putem spune că pandemia a adus şi lucruri bune din punctul acesta de vedere, fiind o diversificare. Fiecare unitate şcolară are libertatea de a alege practic modalitatea de învăţământ.
Carmen Paraschivescu: Dacă şi-ar asuma asta ar fi un element foarte bun, pentru că de mult timp unităţile de învăţământ îşi doreau o anumită autonomie și uite că o au acum și nu știu ce să facă cu ea. Cu autonomia aceasta vine și o doză de responsabilizare. Trebuie să-ți asumi niște decizii pe care le ei. Personal am avut multe idei, dar eu nu sunt cadru didactic. Spre exemplu să se mențină învățământul on-line, dar profesorii să fie în școală și de acolo să predea, nu din casele lor, unde nu au mijloace potrivite, un serviciu informatic bun și nu pot fi consiliați cu privire la metodele tehnice care se pot aplica. Există table interactive. Cei care au fost la cursuri au văzut cum se pot desfășura chiar cursuri universitare transmise on-line. Puteau beneficia profesorii, cadrele didactice de această consiliere, de baza materială a școlilor și să facă orele în continuare on-line cu copiii acasă într-un mod profesionist. Cine nu înțelege de acasă să poată să se ducă la școală și să beneficieze de consiliere personală a profesorilor în programul lor de lucru, nu în timpul lui liber.
“Tot ce am făcut on-line în perioada asta a fost inedit, dar ne-am dat seama că este un fel de surogat”
Rep.: Cum pot fi motivați elevii care nu sunt atât de activi la orele on-line?
Carmen Paraschivescu: Este puțin dificil acum să fie motivați să stea on-line, dar nu imposibil. Ei nu sunt doar o masă asupra cărora trebuie să acționăm. Motivația trebuie să vină din interior, adică să le proiectezi obiective pe termen lung, obiective pe care și le stabilesc ei și pentru asta intervine și conștiinciozitatea – acel fenomen care te face să-ți amâni o recompensă acum, pentru o recompensă în viitor. Trebuiesc și ei cumva chestionați cum să se poată face acest lucru. Mulți au spus și am intrat pe niște grupuri de părinți în care își spun din experiența lor cu școala on-line că ar fi foarte bine dacă ar putea ei să-și aleagă timpul în care să asiste la orele acestea. Ei nu întotdeauna sunt pregătiți. Statul acasă este asociat cu relaxarea, cu odihna. Statul cu o tabletă sau un telefon în mână este asociat cu relaxare, timp liber. Este foarte greu pentru ei să se trezească, să se îmbrace eventual și într-o uniformă și să se așeze în fotoliu de acasă și să asiste la ore on-line și să fie foarte concentrați acolo. Trebuie să recunoaștem că și pentru noi este greu. Tot ce am făcut on-line în perioada asta a fost inedit, dar ne-am dat seama că este un fel de surogat. În partea de sus suntem îmbrăcați foarte elegant, iar în partea de jos suntem într-o pijama, pentru că de ce nu dacă nu ne vede nimeni. Dacă ei ar putea să aleagă și să ne spună, dacă ar fi întrebați și ascultați cu adevărat și s-ar trage niște concluzii din ce ne spun ei, atunci ne-ar oferi foarte multe soluții. Nu cred că noi suntem experți. Nici psihologii sau miniștrii nu știu mai bine decât ce ar putea spune copiii. Dacă ei și-ar alege orele și dacă aceste cursuri ar fi transmise și ar putea fi accesate cumva, fără ca profesorul să stea atunci neapărat on-line, ci doar când copiii au nevoie de o consiliere și să mențină socializarea, dar de predat pot fi făcute foarte bine cursuri generale în toată țara.
“Cooperarea se obține prin foarte multe metode psihopedagogice și mai puțin prin constrângere sau prin comportament negativ”
Rep.: La ce comportamente negative ne putem aștepta în școli pentru obținerea cooperării?
Carmen Paraschivescu: Bine ar fi să nu se ajungă la nimic de genul acesta. Obținerea cooperării se obține sau nu se obține. Sunt metode psihopedagogice foarte bine cercetate, ieșite din cercetări și din practică, dar care se învață la școală – acel modul psihopedagogic pe care lumea îl cam ocolește sau îl vede ca pe o obligativitate și mai puțin se apleacă să vadă ce este acolo, ce trebuie învățat și cum trebuie aplicat după aceea. Am auzit în foarte multe cazuri că pe noi nu ne învață nimeni cum să cooperăm cu copiii dificili, cu copiii cu dizabilități. Eu spun că te învață. Atunci când ajungi într-o poziție la catedră trebuie să știi toate acestea în primul rând și apoi obiectul pe care îl predai. Cooperarea se obține prin foarte multe metode psihopedagogice și mai puțin prin constrângere sau prin comportament negativ. Ar fi bine să nu mai existe astfel de metode. Dacă se menține sistemul acesta de școală on-line câteodată poate fi mult mai periculos să se aplice o metodă de constrângere în felul acesta, pentru că uneori este mai ușor să-ți taie ceva pe caiet cu roșu decât să-ți spună o vorbă pe care o aude toată lumea și îți rămâne cumva în minte. Cred că trebuie pornit de la ideea că școala o facem pentru copii și că școala nu este un lucru în sine pe care trebuie să-l facem forțat. Nu trebuie să fac școală cu orice preț. Trebuie să am grijă de sufletul fiecărui copil și apoi se poate face orice. Nu trebuie să strici ceea ce este în sufletul lui. De acolo cu siguranță el se va motiva și își va aplica el o constrângere să poată face față acolo și nu cu forța. Nici ca părinte și nici ca profesor nu cred că poți să faci treaba asta, decât să-l ți cumva forțat în fața unui ecran, dar să se gândească la cine știe ce.
“Copiii sunt produsul părinților lor”
Rep.: Părinții se împart în mai multe categorii: temători, nemulțumiți, relaxați, netemători de COVID, echilibrați, responsabili. Cum percep copiii această realitate?
Carmen Paraschivescu: Copiii sunt produsul părinților lor. Un părinte relaxat va avea un copil relaxat într-o anumită măsură. Un părinte stresat va fi posesorul unui copil stresat. Toți vor prelua din fricile, anxietățile și angoasele părinților. Dacă un părinte îl vezi că tot timpul se agită să nu pățească copilul ceva este clar că și copilul se va supraproteja și va vedea lumea prin acești ochi – lumea este un pericol, lumea este rea, lumea vrea să mă atace și așa se formează și imaginea lui despre lume și o transmite mai departe. Un copil care se ferește din fața oricărui pericol atunci când va da nas în nas cu unul nici nu va ști ce să facă. Copiii sunt vulnerabili în fața acestui virus. Copiii se pot responsabiliza dacă părintele are o atitudine naturală. O atitudine pozitivă nu ai cum să ai, dar nici atât de negativă și atât de disperată încât să transmiți copilului că suntem într-o mare criză. Nu știm niciodată ce este în mintea lor. Ce vedem că păstrează aparențele este una, dar în mintea lor se pot produce foarte multe scenarii în care să fie un dezastru și care să le provoace insomnii, coșmaruri și alte tulburări de genul acesta.
Declaraţiile complete le puteţi urmări în materialul VIDEO!
Alexandra VASILE
