Șapte unități de învățământ din Constanța rămân închise

1
6323
Imagine cu caracter sugestiv

Inspectoratul Școlar Județean (I.S.J.) Constanța a primit, joi, 10 septembrie, propunerile privind scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din tot județul. Șapte dintre ele rămân închise.

Având în vedere Ordinul comun Ministerul Educației și Cercetării – Ministerul Sănătății nr. 5.487/1.494/2020, publicat în Monitorul Oficial al României din 1 septembrie 2020, s-au transmis, astăzi, Inspectoratului Școlar Județean Constanța propunerile privind scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din județul Constanța, începând cu 14 septembrie 2020. Acestea au fost aprobate în Consiliul de Administrație al fiecărei instituții școlare, fiind avizate de I.Ș.J. și Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.) Constanța.

În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi, 10 septembrie 2020, s-a stabilit că:

  • în 223 de unități de învățământ se aplică scenariul 1 (participarea directă, „față în față“ a elevilor la cursuri);
  • în 285 de școli se aplică scenariul 2 (atât participare directă, cât și on-line, alternativ a elevilor la ore: scenariul „hibrid“);
  • în șapte unități de învățământ se aplică scenariul 3 (participarea numai on-line a elevilor la cursuri).

Vor rămâne închise:

  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă și Grădiniţa cu Program Normal Cuza Vodă (din cauza ratei incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, conform datelor furnizate de D.S.P.);
  • Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă“ Medgidia, Grădiniţa cu Program Prelungit „Lucian Grigorescu“ Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 11 Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal „Piticot“ Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8 Medgidia, unități de învățământ în care se desfășoară un amplu proces de reabilitare, finalizat în patru dintre acestea (recepția lucrărilor realizându-se la sfârșitul lunii septembrie), în curs de finalizare în una dintre grădinițe.

Totalul de 515 unități de învățământ cuprinde și Palatul Copiilor și cluburile copiilor, cluburile sportive și Centru Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța (douăsprezece instituții în total).

V.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.