Primăria municipiului Constanța a eliberat în cursul zilei de marți, 10 august a.c., un Certificat de Urbanism în vederea unor lucrări ce se vor efectua la nivelul Parohiei ”Sfântul Ștefan” din zona Gării Constanța.
Concret, actul de Urbanism cu numărul 2399 face referire la: „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 3006/2004, AC, nr. 742/2009, AC. Nr. 388/2013, AC, nr. 431/2015 și AC, nr. 238/ 2020- Biserica Ortodoxă Sfântul Ștefan prin transformare demisol în subsol, construire nivel intermediar parțial în cuprinsul subsolului, remodelare volumetrică, realizare amenajări exterioare și organizarea execuției. Actul emis de municipalitate are o valabilitate de 12 luni”.
Această parohie se numără printre multe altele din municipiului Constanța ce au rămas neterminate. Despre acest locaș sfânt precizăm că, în anul 2002, Primăria Constanța, condusă pe atunci de Radu Mazăre decupează o porțiune de 1500 mp din parcul de la Gară și o dă în folosință Arhiepiscopiei Tomisului pentru construirea Bisericii cu hramul ”Sfântul Ștefan”, al cărui ctitor trebuia să fie chiar fostul edil Mazăre. Lucrările la acea vremea au început cu mare fast şi se părea că lucrările la această biserică vor fi finalizare extrem de repede, ba chiar, în iarna anului preelectoral în anul 2003, primarul Radu Mazăre a participat la slujba de Crăciun și și-a serbat ziua onomastică odată cu hramul Bisericii ”Sfântul Ștefan”.
Toate lucrările păreau a merge într-un trend ascendent, doar că, ulterior, lucrările s-au oprit și nu au mai fost reluate. Cu trecerea timpului construcția a fost afectată, subsolul a mucegăit, nivelul nivelul de degradare se află într-o stare avansată.
Proiectul la nivelul lăcașului de cult s-a tot schimbat de-a lungul vremii de aceea tindem să credem că acesta ar fi motivul pentru care până acum nu s-a concretizat o biserică în adevăratul sens al cuvântului, căci despre lipsa banilor nu se pune problema.
Loredana MIHAI
Citeşte şi:


























