În sala ‘’Sala Ovală’’ a Instituției Prefectului, marți, 18 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru cu membrii echipei interinstituționale privind monitorizarea implementării măsurilor prevăzute în Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranță școlară de la nivelul județului Constanța.
Ordinea de zi a cuprins prezentarea stadiului implementării măsurilor prevăzute în Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranță școlară, în luna mai, respectiv a modului în care a fost asigurată protecția unităților de învățământ, implementarea programelor sau proiectelor de prevenire a violenței în mediul școlar, dupa cum urmează:






Totodată, în cadrul ședinței de lucru, au fost prezentate rezultatele parțiale ale celor 17.695 de fișe de identificare a cazurilor de bullyng în format electronic, completate de elevii în perioada 16 mai – 14 iunie 2024.
Astfel, conform datelor colectate:
- 90,3% dintre elevinu au fost implicați în situații de bullying
- 5,9% dintre elevi au fost implicați în situații de bullying rar, respective o dată sau de două ori pe lună
- 1,9 % dintre elevi au raportat că sunt implicați în situații de bullying o dată de două ori pe săptămână
- 2,1% dintre dintre elevi au fost implicați de mai multe ori pe săptămână
De asemenea, conform raportărilor centralizate până în prezent, în 92,2% din cazuri, autorul acțiunii de bullying este unul dintre elevi, în timp ce în 7,8% din cazuri, autorul este unul ditre profesori. Completarea chestionarelor se va relua la începutul noului an școlar.
Tot în cadrul ședinței PTCA au fost prezentate propuneri din parte reprezentantului Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, privind participarea agentului de poliție responsabil de unitatea de învătămănt arondată, la ședințele cu părinții. Pe de altă parte, Direcțiile Generale de Asistență Socială și a Protecție Copilului Constanța au făcut un apel pentru o deschidere mai mare a părinților de colaborarea pentru soluționarea cazurilor de bullying și a altor probleme similare.
“De la nivelul ministerelor și până la fiecare dascăl sau polițist, instituțiile statului urmăresc, îndeaproape, planul pentru siguranță școlară. O categorie, care încă nu a fost implicată suficient o reprezintă părinții copiilor. Este necesară mai multă deschidere din partea lor către sfaturile consilierilor școlari, ale dascălilor sau organelor de ordine publică” a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa.
L.B.



























