Strada Renaşterii din Constanţa, destinată exclusiv riveranilor, a devenit parcare pentru turişti

1
338

Strada Renaşterii din Constanţa a fost dintotdeaua problematică la capitolul parcări – este acea străduţă unde, dacă ai chef să cobori pe plajă sau ai treabă la sediul IPJ Constanţa, îţi laşi maşina şi îţi vezi de treabă! Situaţia, evident, deranjează riveranii, care reclamă – şi nu de ieri, de azi – că nu au locuri.

Strada Renaşterii este una cu acces doar pentru riverani, după cum se poate observa în imagini. Dar, chiar şi aşa, nimeni nu respectă semnul, mai ales vara, când oraşul se umple de turişti.

“Strada este plină de mașini, intra și constănțeni și turiști fix pe lângă Poliție, fără niciun stres. Acesata este o problemă. Iar a doua problemă, care rezulta din prima, ar fi gunoaiele mereu existente, la orice oră. Am fost și seara și dimineața, în cursul săptămânii sau în weekend, gunoaiele sunt veșnic acolo”, ne-a relatat o constănţeancă. Femeia face apel către autorităţi să găsească o soluţie sau să intervină pentru ca strada să nu mai fie parcarea tuturor şi imens coş de gunoi!

“Nu înțeleg cine ar trebui să se sesizeze, din moment ce în fiecare zi trec mașini de Cluj, Iași, București etc., de care îți dai seama că nu sunt riverani”, a adăugat femeia.

Avem încredere, însă, că Poliţia Locală se va sesiza şi va interveni.

A.C.

1 COMENTARIU

  1. daca tot erati in zona, de ce nu ati mentionat si despre calea de acces spre plaja, faptul ca nu e nimic amenajat, scarile nu sunt refacute?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.