VIDEO. Aura Bozdoacă vine cu o soluție pentru litoral: plajele să fie gestionate de autoritățile locale
După mai bine de două ore și jumătate de discuții și dezbateri dedicate viitorului sezon estival, eveniment organizat de asociațiile ...
După mai bine de două ore și jumătate de discuții și dezbateri dedicate viitorului sezon estival, eveniment organizat de asociațiile ...
La dezbaterea din Sala ,,Remus Opreanu” a Palatului Administrativ a participat și deputata Mirela Matichescu, membru în Comisia Antreprenoriat și ...
Operatorii din industria ospitalității de pe litoralul românesc lansează un apel la dialog și colaborare, invitând autoritățile centrale și locale ...
Proiectele legii bugetului de stat pe 2026 și cel al asigurărilor sociale pentru acest an ajung miercuri în plenul reunit ...
Reprezentanții Opoziției au citit luni, în Parlament, moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului, votul fiind programat pentru data de 15 ...
În luna iulie, la Constanța, s-a desfășurat Forumul Comunităților Inteligente, un eveniment dedicat dialogului între administrația publică, mediul academic, societatea ...
Oradea a fost gazda întâlnirii dintre reprezentanții statului român și cei ai cultelor religioase din țara noastră. Delegații celor 19 ...
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică va avea loc marți, 7 mai a.c., de ...
Comisiile reunite de buget-finanţe continuă marţi dezbaterile pe proiectul legii bugetului de stat pe 2024, marţi după-amiază urmând să intre ...
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a găzduit ieri grupul de experți Working Group of Foreign Policy Experts din cadrul fundației ...
Legea pensiilor este dezbătură, marţi, în comisiile din Senat, în absenţa Ministerului Finanţelor care nu a trimis niciun reprezentant să ...
Marius Cristian Oprișan, șeful CRPECA Constanța și Alina Teodora Păruș, coord. CPECA Tulcea, au participat la întâlnirea-dezbatere organizată la sediul ...
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului are un singur angajat. Anunțul l-a făcut chiar ministrul Constantin Daniel Cadariu, aflat sâmbătă, 8 ianuarie ...
Dezbaterile și votul moțiunii de cenzură USR-PLUS-AUR a fost amânat până în momentul în care se va pronunța Curtea Constituțională ...
Comisia juridică a Senatului urmează să reia, luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea. Sâmbătă, forul a ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
