Se întrerupe curentul în Constanța, Mamaia, Poarta Albă și Topalu
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a ...
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a ...
O echipă multidisciplinară formată din cadre universitare ale Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) și cercetători ai Universității HVL din Norvegia ...
Inspectorul școlar Iulia Cristina Cabrancea a primit 5.000 de euro ca să obțină transferul unui elev de la o școală ...
Corupția din unitățile de învățământ a ieșit la iveală în ultimele luni, începând cu directorii care solicitau sume ilegale pentru ...
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, proiectul de hotărâre ce vizează parteneriatul dintre Primărie şi Compania Naţională de Administrare ...
Miercuri, 30 martie a.c., va fi întreruptă furnizarea agentului termic primar din Punctul Termic 17 Cernavodă. SC Utilități Publice Cernavodă ...
Rompetrol, în parteneriat cu Asociația EcoAssist, prin „Plantăm fapte bune în România“, a continuat și în 2022 acțiunile de împădurire ...
Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au desfășurat ...
Prezent la Constanţa, la Administraţia Porturilor Maritime SA, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit şi despre situaţia ARSVOM. „În urma ...
Marcel Ciolacu este prezent alături de Sorin Grindeanu, în Portul Constanţa, unde susţin o conferinţă de presă. În acest context, ...
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, ...
La data de 28 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Constanța au organizat o acțiune pe ...
La data de 28 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 43 de ...
Pompierii și cadrele medicale ale ISU Constanța au fost solicitate, marți, 29 martie, la fabrica de amidon din Medgidia, acolo ...
Caz șocant în Alba. Un polițist de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte este acuzat că și-a agresat sexual propriul ...
Anchetă în județul Timiș: cadavrul unei femei a fost găsit pe un teren aparâținând unei unități militare. În urma cercetărilor ...
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru firma Edilservis. Aceasta va construi un spațiu comercial pe Bulevardul Tomis, ...
După zece ani de proces, un dosar penal se întoarce la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale. Asta pentru că un ...
Exproprierile din zona Mihail Kogălniceanu, făcute în baza unei hotărâri de guvern din 2020, nasc controverse între proprietarii de teren ...
Tribunalul Constanța se va pronunța în data de 12 aprilie a.c. cu privire la anularea hotărârii Consiliului Local prin care ...
Consilierii județeni constănțeni au adoptat, anul trecut, un proiect de hotărâre pentru încetarea dreptului de administrare al Spitalului Județean asupra ...
Primăria Municipiului Constanța a emis, în cursul zilei de joi, 24 martie a.c., două autorizații de desființare a mai multor ...
Municipiul Constanța nu arată bine din punct de vedere arhitectural, inclusiv stațiunea Mamaia. De-a lungul timpului, în municipiul de la ...
Investițiile în domeniul imobiliar nu contenesc în zona de nord a litoralului românesc. Recent, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța ...
Orașul Constanța arată deplorabil din punct de vedere urbanistic, din cauza construcțiilor înghesuite, a lipsei de spații verzi, a unei ...
Primăria Mihail Kogălniceanu intenționează să asfalteze mai multe străzi în comună și a depus două proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere ...
În acest moment, sunt în desfășurare mai multe incendii de vegetație uscată în Delta Dunării și nu numai. Pompierii tulceni ...
Vergil Chițac susține că, în această săptămâna, toate restaurante din Portul Turistic Tomis vor primi autorizațiile de funcționare pentru 2022. ...
Cea de a XXV-a ediție a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu“, organizat de Consiliul ...
Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății a cerut transferul la conducerea Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța, iar acesta ...
La Inspectoratul Județean de Poliție Constanța (IPJ) au sosit 81 de absolvenți ai școlilor de poliție și urmează să-și înceapă ...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de Constantin ...
Siguranța copiilor reprezintă o prioritate a Primăriei Municipiului Constanța, transmit reprezentanții acesteia, fapt pentru care Poliția Locală ar acționa permanent ...
Gheorghe Hagi a participat, sâmbătă, la evenimentul organizat de Glasgow Rangers cu ocazia împlinirii a 150 de ani. Fostul internaţional ...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța a publicat situația privind incidența COVID în municipiul Constanța și în județ. Potrivit reprezentanților ...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.951 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – ...
La data de 27 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni ...
La data de 27 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 33 de ...
La data de 27 martie a.c., în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Băneasa au depistat, în ...
Destinația turistică Delta Dunării este și anul acesta în topul preferințelor, atrăgând mii de turiști care aleg să petreacă vacanțele ...
A început seria simulărilor pentru examenul de Bacalaureat. Elevii de liceu din clasele terminale vor susține, luni, 28 martie, proba ...
Un incendiu puternic a avut loc într-un cartier din Galați. Cel puțin două mașini au fost complet distruse, într-o parcare ...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța anunță că, luni, 28 martie, majoritatea locurilor pe secțiile Terapie Intensivă sunt libere. Astfel, ...
Primarul Vergil Chițac propune aprobarea unui protocol de colaborare între Municipiul Constanța și Neversea SRL, obligându-se ca Primărie să inițieze ...
Light System SRL cere și Curții de Apel Constanța anularea Hotărârii Consiliului Local Constanța prin care s-a stabilit supraimpozitarea pentru ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
