Bătrână de 86 de ani dată în urmărire națională de Poliție. Se află pe lista celor mai periculoși infractori
Zamfira Melu, o femeie în vârstă de 86 de ani din Brăila, a ajuns pe lista celor mai periculoși infractori ...
Zamfira Melu, o femeie în vârstă de 86 de ani din Brăila, a ajuns pe lista celor mai periculoși infractori ...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în ziua ...
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia ...
Maricica Spiridon a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de omor calificat în referire la infracțiunea ...
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au ...
La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați, prin ...
Individul care și-a incendiat profesorul, în incinta Universității Ovidius, pe fondul nemulțumirilor legate de note, proaspăt trimis în judecată pentru ...
Andrei Oniscu a fost trimis în judecată pentru omor. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, pe 19.07.2024. Din probatoriul ...
Femeia care și-a incendiat concubinul, el decedând câteva zile mai târziu, a fost condamnată la 15 ani de închisoare, pentru ...
Prin ordonanţa din data de 27 iunie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare ...
Studentul de la Universitatea Ovidius, cel care și-a incendiat profesorul, nemulțumit de notă, a fost dus, în această dimineață, la ...
Două femei au ajuns în atenția oamenilor legii și au fost încătușate, întrucât și-au înjunghiat, respectiv incendiat iubiții, pe fondul ...
Maricica Spiridon a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, ea fiind cercetată pentru tentativă de omor. ”Admite propunerea formulata ...
În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 1 octombrie 2023, în jurul orei 04.10, ...
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 28.09.2023, a dispus luarea măsurii preventive ...
Persoana care a înțepat anvelopele mai multor autovehicule din Viile Noi și Km 4 - 5 a fost identificată, fiind ...
Poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 11 Poliție, la data de 9 august 2023, au sesizați, ...
Prin ordonanţa din data de 27 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare ...
În urma apariției unor imagini în mediul online, cu privire la un bărbat, care ar fi incendiat o porțiune din ...
Tragedia de la Colectiv s-ar fi putut repeta și asta din cauza unui tânăr care a incendiat intrarea unui club ...
Florin Simion Nedelcu a fost trimis în judecată pentru omor calificat, după ce și-a ucis vecina cu sânge rece. Următorul ...
Marian Mitea a fost condamnat definitiv, pe 18 ianuarie, la Curtea de Apel Constanța, pentru distrugere. Pe fond primise 4 ...
ISU Neamț a fost solicitat de IPJ Neamț în după amiaza zilei de 11 decembrie pentru a interveni în localitatea ...
Un poliţist din Remetea Chioarului, Maramureș, a fost reţinut pentru distrugere prin incendiere. Caz grav la Postul de Poliţie al ...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, Poliției Orașului Flămânzi, Secției de Poliție Rurală nr. 8, sprijiniți de luptătorii ...
În urma arderilor necontrolate din ultima perioadă de vegetație uscată, Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu a convocat luni 28 ...
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Grivița au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 38 de ani, din comuna Grivița, ...
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunarii" - INCDDD a publicat informațiile preliminare cu privire la efectele pe care le poate ...
Pompieiri Secției de Măcin a ISU Delta Tulcea, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Peceneaga au intervenit ...
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere, polițiști din cadrul Secției 6 ...
Magistrații Tribunalului Constanța s-au pronunțat în dosarul constănțenilor Florin Gheorghe Țîrdea, Giuniet Suliman și Bechir Iașar, trimiși în judecată de ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
