Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, respins de Senat
Senatul a respins, marţi, în plen, propunerea legislativă a AUR de revenire la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii ...
Senatul a respins, marţi, în plen, propunerea legislativă a AUR de revenire la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii ...
Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari din Senatul României, Sindicatul Personalului Contractual şi Sindicatul Şoferilor din Senatul României îşi exprimă dezacordul faţă ...
Facturile la telefonie și internet ar putea fi calculate după o regulă nouă, dacă proiectul votat luni în Senat va ...
Senatorul Silviu Coșa, fost prefect al Constanței, explică de ce 16 din 19 inițiative ale parlamentarilor suveraniști sau independenți au ...
Senatorul Clement Sava, din cadrul Circumscripției nr.14 Constanța, fiind vorba de grupul parlamentar PACE, a avut o interpelare în cadrul ...
Toți senatorii UDMR au plecat nervoși, miercuri, din ședința de vot final, după ce președintele ședinței, Mihai Coteț (PNL), a ...
Legea care vizează prevenirea epuizării profesionale, adică burnout-ul, fost respinsă de Senat. În afară de USR, care a inițiat proiectul, ...
Deputatul Mohammad Murad se numără prin parlamentarii semnatari ai unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a ...
Senatul a votat modificarea legislației privind concediile medicale, introducând excepții importante de la regula primei zile neplătite. Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a ...
Senatul a votat proiectul de lege care vizează modificarea Codului Civil în ceea ce priveşte păstrarea numelui după divorţ. Astfel, ...
Moțiunea simplă la adresa ministrului de Externe, Oana Țoiu, respinsă în Senat. Inițiatorii – grupul parlamentar PACE – Întâi România, ...
Părinții ar putea primi o zi liberă, la începerea anului şcolar. Proiectul, aprobat tacit de Senat, va ajunge în Camera ...
Senatul a respins obiecţiile formulate de preşedintele Nicuşor Dan la proiectul de lege privind combaterea extremismului. Șeful statului întorsese proiectul ...
Senatul a adoptat inițiativa legislativă transpartinică - semnată și de mai mulți parlamentari USR – prin care se elimină indemnizația ...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se limitează sumele pe care cumpărătorii le pot ...
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 a fost adoptată în Senat, iar proiectul merge la Camera Deputaților, ...
Senatul a adoptat proiectul de lege prin care victimele violenței domestice sunt scutite de la plata taxelor de timbru pentru ...
Legea pensiilor private, care stabilește cum vor putea fi retrași banii din Pilonul II și III, a trecut de votul ...
Plenul Senatului va dezbate și vota, luni, moțiunea simplă în care ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, este ...
Senatul a adoptat, luni, Legea Majoratului Digital, care stabilește vârsta de 16 ani ca prag al maturității digitale. Potrivit noii ...
Deputatul PSD de Constanța Daniel Gheorghe Georgescu a semnat pentru adoptarea Legii majoratului on-line, înregistrată pentru dezbatere la Senat, prima ...
Senatul a adoptat inițiativa vicepreședintei USR Oana Țoiu ca salariile conducerilor din companiile de stat cu datorii să nu mai ...
Fenomenul bullyingului rămâne o problemă reală în şcolile din România. Pentru a sprijini cadrele didactice, părinţii şi elevii, psihologul Crina ...
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, mai multe modificări în componenţa comisiilor de specialitate, premierul Ilie Bolojan urmând să activeze în Comisia de ...
Dacă în edițiile trecute, Focus Press a publicat articole despre ce poate face președintele României, atribuțiile Camerei Deputaților și drumul ...
Daniel Georgescu, deputat PSD de Constanța anunță faptul că Senatul României a adoptat cu unanimitate de voturi (122 „pentru”), legea ...
Proiectul de lege apărut ca reacție la cazul Nordis a suferit noi modificări prin care a fost eliminat complet avansul ...
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat finalizarea procesului de restructurare a aparatului administrativ al instituției, una dintre cele mai așteptate ...
Propunerea legislativă care urmărește protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, prin deschiderea cărților funciare pentru unitățile individuale considerate bunuri viitoare, a fost inclusă ...
Autoritățile din România pregătesc sancțiuni mai dure pentru cei care deranjează liniștea publică prin organizarea de petreceri sau prin utilizarea ...
Săptămâna trecută, președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a susținut o declarație în plenul Senatului, cu titlul: „AUR, POT și SOS ...
Un proiect de lege depus în Senatul României propune eliminarea impozitului pe bacșiș. Măsura a fost introdusă din ianuarie 2023 ...
La Senat a fost înregistrată pentru dezbatere, pe data de 4 martie 2025, propunerea legislativă pentru limitarea plăților către operatorii de jocuri de ...
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul legislativ privind controlul utilizării spațiului aerian, care reglementează procedurile ...
Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate, luni, de la ora 15.00, în prima sesiune parlamentară ordinară a anului. Primul ...
Birourile permanente reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, 1 februarie a.c., propunerea de suspendare a președintelui ...
Protest spontan la Senatul României, după ce președintele camerei superioare, Ilie Bolojan, a anunțat reducerea schemei cu peste 150 de ...
Departamentul pentru Finanțarea Partidelor Politice și a Campaniilor Electorale a publicat, recent, situația contribuțiilor depuse și a cheltuielilor efectuate de ...
Ilie Bolojan, liderul Partidului Național Liberal, a fost ales noul președinte al Senatului. Bolojan îl va înlocui în această funcție ...
Clement Sava este membru în Comitetul liderilor și secretarul Comisiei pentru politică externă ale Senatului României. Din Comitetul liderilor mai ...
Eugen-Remus Negoi este membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Comisia pentru cultură şi media ...
Felix Stroe este vicepreședintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură ...
Silviu-Iulian Coșa, fost prefect al Constanței, este membru al trei comisii și secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi ...
Noul Parlament ar putea fi mai mic decât se anticipa. Nu doar pentru că Biroul Electoral Central a lăsat neatribuite ...
În județul Constanța, alegerile parlamentare au adus rezultate diferite față de cele locale. AUR a câștigat atât la Camera Deputaților, ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
