În nenumărate rânduri s-a vorbit de betonarea stațiunii Mamaia și faptul că ea și-a pierdut farmecul de altă dată, din cauza investițiilor imobiliare haotice. Cei drept, în ultimii ani au fost ridicate zeci de construcții, unele nerespectând niciun fel de standarde. Un exemplu este dispariția teraselor din Piațeta Cazino, loc unde, în scurt timp, vor apărea unități de cazare. Unele proiecte au fost, deja, aprobate de Consiliu Local Constanța, altele sunt în curs.
Cristiana Popescu, fost consilier local USR și specialist în urbanism, a ridicat problema haosului urbanistic din Mamaia, în cadrul unui interviu acordat Focus Press. Aceasta a precizat că în Piațeta Cazino terasele vor dispărea și vor fi ridicate construcții cu funcțiuni de cazare.
„O zonă foarte presată de investitorii imobiliari este Piațeta de la Cazino care, din păcate, până de curând era o zonă de terase, unde puteai să iei masa, iar acum totul acolo se transformă în niște clădiri din sticlă, cu funcțiuni de cazare sus. Mie îmi este imposibil să cred că un turist care vine la mare vara, să se bucure de soare, va servi masa în interiorul unei clădiri. Mai mulți investitori au apelat la același proiectant. În stațiunea Mamaia nu se pot face decât Planuri Urbanistice de Detaliu în momentul de față, dar nu își asumă nimeni realizarea unui Plan Urbanistic Zonal“, a declarat Cristiana Popescu.
În octombrie 2021, consilierii locali PNL și PSD au adoptat două proiecte de hotărâre privind aprobarea unor Planuri Urbanistice de Detaliu necesare pentru transformarea unor terase din Piațeta Cazino Mamaia în hoteluri.
Niculae Cezar Manea a inițiat un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru a putea construi un imobil cu regim de înălțime P+1E+2E retras, cu destinația de cazare și alimentație publică, în locul Terasei nr. 3 din Piațeta Cazino Mamaia. Acest PUD a fost necesar deoarece există o restricție de construire pentru imobilele din zona de protecție Cazino Mamaia, stabilită prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Constanța nr. 121/24.05.2013.
El a dorit desființarea terasei de 74mp, de pe terenul de 345mp pe care îl deține, ca să ridice un hotel cu două etaje, cu o suprafață construită de 241,5mp și una desfășurată de maximum 690mp. Astfel, procentul de ocupare al terenului va crește de la 22 la 70%, iar coeficientul de utilizare, de la 0,22 la 2.
Și vecinul lui Niculae Cezar Manea, SC Simca Dor SRL, a inițiat un Plan Urbanistic de Detaliu pentru Terasa 4 din Piațeta Cazino Mamaia. Pentru că vrea să dărâme și el terasa existentă și să ridice un hotel asemănător în toate detaliile urbanistice cu cel ce va apărea lângă terenul lui. Simca Dor SRL are sediul în Murfatlar și ca unic asociat pe Panait Culacsiz. Pentru anul 2023, firma a raportat o cifră de afaceri de 576.312 lei, pierderi de 114.148 de lei, datorii de 625.941 de lei și un număr mediu de șase angajați. Principalul domeniu de activitate al societății comerciale este închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Acestea nu sunt singurele investiții de acest gen. Așa cum a menționat Cristiana Popescu, de-a lungul ultimilor patru ani au fost adoptate mai multe astfel de proiecte de Consiliu Local. Și în 2024, în luna aprilie, au fost aprobate două Planuri Urbanistice de Detaliu. Unul al lui Dumitru Carapali, prin societatea Magic Stil SRL, iar celălalt, al lui Ioan Obreja.
Magic Stil SRL și-a arătat intenția încă din anul 2022 de a construi un imobil cu spații de cazare în zona Cazino din stațiunea Mamaia și a solicitat aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu. În noiembrie 2023, proiectul a ajuns în consultare publică, iar Primăria Constanța a făcut public raportul informării publicului, la momentul acela câțiva proprietari din zonă trimițând obiecții. În ședința Consiliului Local din data de 26.04.2024, proiectul a fost aprobat.
Obiectul PUD-ului este stabilirea configurării pe terenul din Mamaia pe care acum se află un spațiu comercial – cu regim de înălțime parter –, a unui viitor imobil, cu funcțiuni principale de turism și comerț, conform Planului Urbanistic Zonal existent, cu regimul de înălțime P+2, astfel încât să fie îndeplinite cerințele funcționale și de calitate a construcției propuse, în relație cu cele învecinate și, în special, cu ansamblul de clădiri ce constituie monumentul istoric în zona de protecție a cărui se află terenul: ansamblul Cazino Mamaia.
Folosirea actuală a terenului este curți – construcții. Suprafața acestuia este de 113 mp. Conform Certificatului de urbanism 2.623 din 8.09.2021, în care sunt menționate reglementările în vigoare pentru terenul în cauză, referitor la regimul tehnic al acestuia, destinația stabilită prin planurile de urbanism este corespunzătoare Zonei A – alimentație publică, cazare, comerț, servicii.
Zona se află în centrul stațiunii Mamaia, între Cazino și Castel (fostul Palat Regal). Clădirile de pe teren fac parte din zona Piațeta Cazino, conform certificatului de urbanism. În vecinătate se află, spre sud și est, o serie de localuri de alimentație publică și spații comerciale, și un hotel, iar spre nord, fostul complex Albatros.
Societatea Magic Stil a fost înființată în data de 12 ianuarie 1994, având sediul pe strada Delfinului numărul 6, din municipiul Constanța. Administrator este Cherața Carapali, care este și asociat, cu 25% din capitalul social, împreună cu Dumitru Carapali (75%). Cifra de afaceri raportată pentru anul 2023 a fost de peste 6,5 milioane de lei, profitul net de aproape 59.000 de lei, iar datoriile, de 708.511 lei, cu doisprezece angajați. Principalul domeniu de activitate al firmei este comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Proiectul investitorului Ioan Obreja a fost și el aprobat în ședința de la finalul lunii aprilie, așa cum am menționat anterior. PUD-ul are drept scop reglementarea terenului pentru construirea unei structuri turistice, cu spațiu comercial la parter, pe terenul aflat în stațiunea Mamaia, pe amplasamentul unui spațiu comercial existent, cu regim de înălțime parter. Obreja dorește un imobil cu funcțiuni principale de turism și comerț, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat, cu regimul de înălțime P+2.
Folosirea actuală a terenului este curți – construcții. Pe această parcelă se află o construcție parter, cu funcțiunea de spațiu comercial. Suprafața terenului este de 135 mp.
Pentru acest demers a fost emis Certificatul de urbanism cu numărul 2.237, în anul 2021, în care sunt menționate reglementările în vigoare pentru terenul în cauză, referitor la regimul tehnic al acestuia. Destinația stabilită prin planurile de urbanism este corespunzătoare Zonei A, UTR 8, pct. 51 – alimentație publică, cazare, comerț, servicii. Astfel, se admit funcțiuni de turism, servicii, funcțiuni de sănătate sau funcțiuni legate de culte.
Iar investițiile nu se opresc. La începutul acestui an, firma Nova Company a obținut certificatul de urbanism pentru elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu. Amplasamentul este situat în stațiunea Mamaia, terasa nr. 28, zona Cazino. Clădirea are un regim de înălțime P+M, conform mențiunilor din Extrasul de carte funciară nr. 240526, iar regimul de înălțime maxim aprobat prin Planul Urbanistic Zonal valabil este P+1-2E retras. Astfel, în vederea supraetajării, este necesară elaborarea și aprobarea, în prealabil, a unui PUD, în baza prevederilor Legii nr. 350/2001, conform reglementărilor PUZ-ului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 121/2013. Conform legii, autoritățile publice locale vor condiționa autorizarea investițiilor în zonele de protecție ale monumentelor istorice de elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, cu avizul Direcției Județene pentru Cultură Constanța.
Societatea Nova Company a fost înființată în data de 21 decembrie 1992, având sediul pe strada Dragoslavelor nr. 27 din municipiul Constanța. Administrator și unic asociat este Iana Bajdechi. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2023 a fost de 71.429 de lei, pierderile de 25.110 lei, iar datoriile, de 1.526.513 lei, fără angajați. Principalul domeniu de activitate al firmei este comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Toate aceste Planuri Urbanistice de Detaliu au fost inițiate deoarece, până la actualizarea Planului Urbanistic Zonal al stațiunii Mamaia, nu se pot face alte PUZ-uri.
Primăria Constanța ar dori acest lucru. Scopul documentației ar fi stabilirea direcțiilor, priorităților și reglementărilor de amenajare a teritoriului și dezvoltarea urbanistică a stațiunii. Mai exact, se va stabili un regim de înălțime maxim, se vor crea noi spații verzi și există și propunerea introducerii unui tramvai ori a unui tren modern care să facă legătura între Constanța și Năvodari, prin stațiune. De asemenea, prin PUZ se propune eliminarea telegondolei.
Printre obiectivele principale ale PUZ-ului se numără:
- restructurarea intraurbană – aplicarea principiului dezvoltării de la centru spre periferii, conform căruia creșterea orașului nu ar trebui să lase în interiorul acestuia „pete“ albe. Conceptul pledează pentru reconsiderarea funcțională a terenurilor virane și subutilizate, pentru revitalizarea stațiunii Mamaia;
- peisaj – considerarea dezvoltării în sensul consolidării unui „oraș verde“. Prezența naturii în interiorul orașului, sub diferite forme, este principalul său atu de imagine. Prezervarea spațiilor verzi existente înseamnă prezervarea unei comunități și a unui model cultural urban, oferind, în același timp, o soluție pentru lipsa spațiilor verzi publice;
- trafic – optimizarea sistemului de trasee, reconsiderarea traseelor pietonale și velo.
Mihaela GIUGLEA
Citește și:



























