Patru traficanți de droguri au fost puși în libertate, de magistrații Tribunalului Constanța, după patru luni de arest. Aceștias au fost reținuți, în luna august, în urma unor descinderi ale DIICOT, ca urmare a unui flagrant.
O acțiune pe linia combaterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în Constanța, de pe data de 12 august, avea să-i aducă în fața legii pe mai mulți indivizi cercetați pengtru trafic de doroguri.. În urma acțiunii, șase persoane au fost reținute, după care patru dintre ele au fost arestate preventiv.
Potrivit comunicatului emis de autorități la vremea respectivă, pe data de 13 august, în jurul orei 21.00, au fost prinși în flagrant 2 tineri de 23, respectiv 24 de ani, în timp ce ar fi încercat să vândă 20 de comprimate de ecstasy și un gram de cannabis. Din cercetări a reieșit că cei doi ar fi procurat comprimatele ecstasy de la un alt tânăr de 20 de ani, căruia urmau să îi achite contravaloarea acestora, după ce le-ar fi vândut.
În jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Constanța l-au prins în flagrant delict pe cel de 20 de ani, în timp ce ar fi primit contravaloarea comprimatelor ecstasy de la bărbatul de 24 de ani.
Ulterior, în jurul orei 00.40, polițiștii au surprins în flagrant delict alți 2 bărbați, de 20, respectiv 21 de ani, în timp ce ar fi încercat să vândă 50 de grame de cannabis, 17 grame de MDMA și 2,5 grame de cocaină, iar, în jurul orei 01.00, a fost depistat în flagrant delict un altul, de 21 de ani, având asupra sa 186,7 grame de cannabis.
În cursul dimineții de joi, polițiștii de combatere a criminalității organizate au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la una dintre locații fiind descoperite 13 doze de cannabis.
Arest la domiciliu pentru toți patru
Revenind în prezent, instanța a dispus înlocuirea măsurii preventive cu una mai puțin restrictivă:
”Înlocuieşte măsura
arestării preventive luată faţă de inculpaţii: ANTOCI CLAUDIU-NICUŞOR, MICĂUŢĂ
ALEXANDRU, MIRGOACE DENISS-ADRIAN şi DRAGOMIRESCU ALEXANDRU IONUŢ, cu măsura
preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu
data rămânerii definitive a prezentei încheieri. (…) Dispune punerea în
libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestati în altă cauză, de sub puterea
mandatelor de arestare preventivă emise de Tribunalul Constanţa. Măsurile
dispuse devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu
drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în
camera de consiliu, astăzi, 14.12.2020”.
Daniel ALBU



























