Undă verde proiectului privind introducerea certificatului verde la locul de muncă: amenzi uriaşe pentru cei care refuză

0
3942
Foto- FocusPress

Comisia juridică a Senatului a dat vot pozitiv amendamentelor la propunerea legislativă prin care personalul unităţilor publice şi private este obligat să prezinte certificatul verde la locul de muncă. Raportul va merge în plen miercuri, 27 octombrie a.c., pentru a fi votat, notează observator.ro

Noile reglementări vor fi obligatorii pe perioada stării de alertă şi se vor aplica la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Printre persoanele vizate se numără angajaţii unităţilor sanitare publice sau private, angajaţii unităţilor de asistenţă medicală, cei care lucrează în laboratoare de analize medicale sau în centre de asistenţă socială. De asemenea, se aplică şi pentru persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi medicamente.

Noile măsuri se aplică şi în cazul operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. Persoanele care intră în sediile entităţilor publice sau private vor fi, de asemenea, obligate să prezinte certificatul verde.

Ce sancțiuni riscă cei ce refuză să arate Certificatul Verde

Pentru cei care refuză să arate certificatul verde se suspendă de drept fără plata drepturilor salariale pentru o perioada de 30 de zile. Salariatul revine la muncă când prezintă certificatul verde, iar dacă apoi refuză din nou să prezinte certificatul verde curg în continuare cele 30 de zile

În ceea ce-i priveşte pe angajatorii care nu verifică certificatele verzi ale angajaţilor, amenzile sunt cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei. Pentru persoana desemnată să verifice documentele, precum şi pentru angajatul care refuză să prezinte certificatul verde, amenda este între 10.000 şi 50.000 de lei. Amenzile pot fi dictate de DSP, Inspecţia Muncii sau de către Ministerul de Interne.

L.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.