VIDEO. Anul viitor vom avea gaze românești în case! A început montarea conductei submarine până la zăcământul din Marea Neagră

0
4043

Au început lucrările de montare a conductei submarine prin care gazele extrase din Marea Neagră vor ajunge, după procesare, în casele românilor! Prezent la ceremonia organizată de firmele care vor opera și exploata primul zăcământ românesc off-shore de gaze naturale de după 1989, premierul Ludovic Orban a declarat: „Sunt onorat să fiu prezent astăzi la un moment simbolic într-un proiect fundamental pentru dezvoltarea economică a României“. 

Prim-ministrul Ludovic Orban a fost, ieri, 17.09.2020, la Vadu, pentru a participa la ceremonia prilejuită de începerea lucrărilor de montaj a conductei submarine din cadrul proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD). MGD este primul proiect de producție de gaze naturale din platoul continental românesc al Mării Negre care va fi implementat după anul 1989. El va fi pus în practică de Black Sea Oil&Gas, o companie de petrol și gaze cu sediul în România, deținută de fondul de investiții  Carlyle International Energy Parteners și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Contractorul principal, care va construi și pune în funcțiune întreaga infrastructură marină și terestră a proiectului este GSP Offshore.

Şeful Executivului a declarat că acesta este unul extrem de important, fiind vorba de exploatarea pentru prima dată după 1989, în România, a unui zăcământ off-shore de gaze naturale.

„Sunt onorat să fiu prezent astăzi la un moment simbolic într-un proiect fundamental pentru dezvoltarea economică a României. Momentul simbolic reprezintă, practic, intrarea conductei înspre mare, de pe uscat înspre mare. Sigur că nu intră direct în apă, intră prin subtraversare, pe sub plajă. Practic, este un moment simbolic care arată voinţa clară de a finaliza un proiect extrem de important pentru România, şi anume începerea exploatării primului zăcământ de gaz natural aflat off-shore. În acest proiect sunt implicate două companii: Black Sea Oil&Gas, care lucrează în parteneriat cu GSP Offshore. O ilustrare foarte concretă a parteneriatului strategic dintre România și S.U.A. Black Sea Oil&Gas care este deținut de grupul Carlyle, care are licența de operare și exploatare a zăcământului, în parteneriat cu GSP Offshore, 100% românească. (…) Aici, pe lângă cele 100 de milioane investiţi până acum, valoarea acestui proiect este de 400 milioane de dolari, un proiect cu o mare valoare şi un proiect de o mare complexitate care, până la urmă, trebuie să realizeze un lucru simplu: să ducă gazul din zăcământul aflat off-shore în reţeaua de gaz natural a României, astfel încât gazul să poată să ajungă în infrastructura de transport şi de distribuţie a gazelor naturale.

În acest proiect, evident, este implicat și Transgaz, care realizează, este deja în execuție, conducta de la stația de tratare a gazului până la conducta Tranzit 1 și o conductă prin care gazul natural extras va ajunge în rețeaua Transgaz. Sunt convins că aceste investiții sunt corelate, astfel încât în momentul în care poate începe exploatarea, gazul extras să poată fi conectat la rețeaua de gaz administrată de Transgaz“, a declarat premierul Ludovic Orban.

Șeful Executivului a precizat că Guvernul României își dorește valorificarea tuturor resurselor din Marea Neagră, pentru că astfel de proiecte conduc la creșterea calității vieții în țara noastră.

„Sigur că acest proiect este primul proiect de exploatare, de valorificare a resurselor de care dispune România în Marea Neagră, a resurselor off-shore. Ca Guvern, încurajăm dezvoltarea şi celorlalte proiecte pentru că, din punctul nostru de vedere, trebuie valorificate toate resursele într-un mod care să genereze un potenţial de dezvoltare economică şi, până la urmă, să ducă la creşterea calităţii vieţii în România, la creşterea calităţii serviciilor.

Să nu uităm că Guvernul pe care îl conduc a mobilizat un miliard de euro pentru proiectul de înfiinţare de distribuţii de gaz natural în localităţile în care nu există astfel de distribuţii de gaz natural, astfel încât gazul românesc să ajungă în casele românilor şi, de asemenea, susţinem toate investiţiile prin care poate fi valorificat gazul natural astfel încât să genereze valoare adăugată, locuri de muncă bine plătite şi produse de calitate şi competitive“, a mai precizat prim-ministrul.

Conducta submarină nu va afecta plaja de la Vadu, ne asigură ministrul Economiei

Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia constă în forarea a cinci sonde de producție, una pe zăcământul Doina (descoperit în anul 1995) și patru sonde pe zăcământul Ana (descoperit în anul 2007), unde va fi instalată o platformă de producție, la aproximativ 120km în largul Mării Negre. Gazele natural vor fi aduse la țărm printr-o conductă submarină de 121km, ce se va continua pe uscat  pe o distanță de 4,1km, până la noua stație de tratare a gazelor, amplasată la Vadu. De aici, acestea vor fi livrate în Sistemul Național de Transport al gazelor naturale, operat de Transgaz, și de aici în casele românilor.

În zona de coastă, conducta de gaze va fi amplasată prin subtraversare (150m pe uscat și 1.3000m pe mare). Pentru reducerea impactului asupra mediului la momentul traversării cu conducta de gaze a porțiunii de plajă de la Vadu, s-a optat pentru subtraversarea acesteia cu ajutorul tehnologiei de foraj orizontal dirijat, care va permite forarea și amplasarea conductei pe sub plajă, astfel încât să nu fie afectat peisajul natural și echilibru ecologic din zona de lucru.

Forajul orizontal dirijat se va efectua dinspre uscat spre mare, conducta fiind instalată prin tragerea acesteia de nava aflată pe mare (GSP Bigfoot 1 – n.r.), prin gaura de foraj executată.

„Îmi aduc aminte cum Comisia de Industrii şi Servicii, în urmă cu doi ani, discuta legea off-shore și era foarte mare dezbatere ce se va întâmpla cu aceste plaje minunate. Și atunci am luat decizia ca toate lucrările care se vor face, de subtraversare în aceste zone sălbatice, foarte frumoase, să fie prietenoase cu mediul. Şi, de aceea, prin lege, s-a stabilit ca toate subtraversările să fie făcute la adâncime, nu prin săpare, şi azi, aici, o să vedeţi că aşa se va face şi aceste plaje minunate vor rămâne la dispoziţia oamenilor“, a explicat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, prezent și el ieri (17.09.2020) la Vadu.

Reprezentantul Guvernului a sublinit că, astfel, România va fi prima țară care va scoate gaze din Marea Neagră și că își dorește ca toți mai mulți investitori americani să vină în România.

„Astăzi este o zi mare pentru România, pentru parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în special pentru latura sa economică. Pentru noi, pentru Guvernul României, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, a fost, este şi va fi o prioritate. Azi, aici, asistăm la un pas important din acest proiect, o investiţie americană de peste 500 milioane de euro, prin care gazul românesc din Marea Neagră va ajunge în final în casele românilor. Este un program ambiţios pe care guvernul şi l-a luat, de a aduce gazul românesc în casele romanilor, de a avea surse noi de gaze la dispoziţie. Azi, prin începerea lucrărilor la instalarea conductei subterane marine vom avea certitudinea că anul viitor prima molecula de gaz va curge prin aceste conducte. (…) Îmi doresc ca acest parteneriat strategic cu Statele Unite, această latură economică să continue. Doresc cât mai mulți investitori americani să vină în România, în domeniul energetic, să dezvoltăm împreună pentru bunăstare românilor și a ambelor țări. Urez succes Black Sea Oil&Gas şi Grup Servicii Petroliere, în aşa fel încât anul viitor să fim aici şi să vedem cum primul gaz din Marea Neagră va ieşi şi va intra în sistemul naţional de transport. Iată că acum, aici, în timp ce se vorbeşte în jurul Mării Negre, cum se descoperă mai multe zăcăminte de gaze în ţările riverane Mării Negre, România face un pas foarte important şi se asigură că probabil va fi prima ţară care va scoate gaze din Marea Neagră“, a completat ministrul Virgil Popescu.

Întreaga infrastructură, construită de GSP, finalizată până la mijlocul anului următor


Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia are capacitatea de a acoperi, în prima fază, 10% din necesarul de gaze naturale al României. În prezent există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie, la un volum de circa 1 miliard de metri cubi pe an.

În luna februarie 2019, partenerii şi acţionarii Black Sea Oil&Gas au luat decizia de a investi în Proiectul MGD. Acesta va genera o investiţie de 400 de milioane de dolari iar aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate vor proveni din România. În total, din prima zi, costul proiectului ajunge la 600 milioane de dolari, potrivit lui Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil& Gas.

Construirea, instalarea şi punerea în funcţiune a întregii infrastructuri marine şi terestre a proiectului MGD (construirea platformei de producţie offshore, săparea sondelor de dezvoltare, instalarea conductelor offshore şi de uscat şi construirea terminalului de procesare a gazelor) se vor realiza în aproximativ doi ani, în baza unui contract de antrepriză generală încheiat cu GSP Offshore. Platforma de foraj Uranus a GSP va asigura forajul celor cinci sonde de producţie.

Potrivit președintelui GSP, primele gaze din zăcămintele din Marea Neagră care fac obiectul proiectului MGD ar putea intra în sistemul naţional de transport undeva la mijlocul anului viitor.

„Azi este un eveniment deosebit pentru România, pentru parteneriatul româno-american. Acest proiect demarat cu doi ani în urmă începe să prindă contur, după faza de inginerie, după drumul lung de pregătiri, de fabricaţie… Acest proiect este integral proiect românesc, realizat cu echipe de specialişti româneşti, cu români, cu echipamente româneşti. Am început de câteva zile instalarea conductei subterane. Distanţa până la contactul cu apa este de 150 de metri, iar în total are 1,5 kilometri. Conducta submarină trece pe sub plajă. Urmează, după ce se sapă această sondă, tragerea conductei prin sondă, în câteva zile. (…) În luna noiembrie estimăm că se va instala platforma de producţie, urmând ca undeva la sfârşitul lui decembrie platforma Uranus să intre în funcţiune pentru foraj. Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi să sperăm că ne ajută şi vremea, undeva la mijlocul anului următor primul gaz va intra în sistemul naţional de transport“, a explicat Gabriel Comănescu.

El a subliniat importanța acestui proiect, în contextul în care România are o tradiţie de peste 40 de ani în exploatările off-shore.

„România are, ca tradiţie, peste 40 de ani în exploatările off-shore, cu prima instalaţie de foraj românească Gloria, pe care acum o transformăm în muzeu. Avem exploatările din Marea Neagră începute de Petrom, continuate de Petrom OMV, şi, mai nou, acum este prima dezvoltare care este foarte importantă de zăcăminte noi, a partenerilor de la Black Sea Oil&Gas. Uitaţi-vă în jur. România are şanse majore să oprească importurile de gaze şi să poată să folosească banii pe care îi scoatem din ţară în alte investiţii. Este primul proiect, urmează Neptun Deep, Trident Lukoil. Din punctul meu de vedere, cu aceste descoperiri din Marea Neagră, România poate să devină net exportator, nu importator“, a concluzionat președintele GSP.

Black Sea Oil&Gas a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a ENGIE pentru întreaga producţie de gaze naturale, mai puţin cota pe care producătorii sunt obligaţi să o vândă pe piaţa centralizată, şi un contract de transport al gazelor naturale cu Transgaz pentru o perioadă de 15 ani.

România are, acum, o producție anuală de gaze de circa 10 miliarde metri cubi. Încă 1,5 miliarde se importă. Rezervele dovedite, până acum, în Marea Neagră, depășesc 350 de miliarde de metri cubi.

La evenimentul de ieri, 17.09.2020, de la Vadu, prilejuit de începerea lucrărilor de montaj a conductei submarine din cadrul proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia, au fost prezenți și ambasadorul S.U.A. în România, Adrian Zuckerman, și Mark Beacom, CEO Black Sea Oil& Gas. Iată declarațiile directorului general executiv al firmei americane care implementează proiectul.

Valentin ISPAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.