Evenimente nefericite, incidente teribile se întâmplă la tot pasul și în prezent. În astfel de situații, știm că suntem protejați de oameni care și-au asumat misiunea de a interveni atunci când viețile, bunurile sau comunitățile sunt în pericol. Polițiști, jandarmi, militari, pompieri și alți salvatori răspund prompt situațiilor de urgență și depun eforturi pentru limitarea efectelor acestora.
Dar dacă facem un pas înapoi în timp? Dacă lăsăm pentru câteva clipe în urmă autospecialele moderne, echipamentele performante și tehnologia de care dispun astăzi pompierii, cum arăta lupta cu focul în urmă cu aproape 2.000 de ani? Cum erau protejați locuitorii Romei atunci când incendiile cuprindeau orașul? Și, mai ales, existau pompieri în Imperiul Roman?
Dar nu suntem curioși să aflăm de unde a pornit această poveste? Povestea vitejiei, a umanității și a grijii pentru semeni?
Pornind de la Ziua Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie, am încercat să aflăm cum arăta această misiune în Antichitate. Despre oamenii care înfruntau focul în Roma romană, despre modul în care acționau și despre mijloacele pe care le aveau la dispoziție am stat de vorbă cu dr. arheolog Ana Hamat, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
„Trebuie să vă gândiți că și provinciile copiau cumva exemplul Romei. Ea era modelul suprem”, a explicat dr. Ana Hamat, care ne poartă într-o călătorie în timp, până în perioada în care focul reprezenta un pericol major pentru orașele aglomerate ale Imperiului Roman.
Vigiles, oamenii care luptau cu focul
La Roma, problema incendiilor era tratată cu maximă seriozitate. În timpul împăratului Octavian Augustus a fost organizat, în unități cu caracter paramilitar, corpul de „vigiles” – oamenii care aveau să îndeplinească roluri apropiate de cele ale pompierilor de astăzi: „Focul era treabă serioasă și în Antichitate, ca și acum, mai ales în așezările populate.”
Incendiile se puteau propaga rapid de la o clădire la alta, în condițiile în care construcțiile erau apropiate, iar orașele erau dens populate. De aceea, misiunea „vigiles” nu se limita la stingerea focului. Prevenția era la fel de importantă.
„Vigiles erau niște oameni foarte importanți în Roma, nu ajutau numai la stingerea focului, ci participau la prevenirea lor, pentru că exista un set de reguli […] în așa fel încât să nu izbucnească incendiile. Mai întâi prevenim și după aceea vedem ce facem cu focul”, a mai declarat Ana Hamat.
La început, corpul era format în mare parte din sclavi sau oameni eliberați, numărul acestora ajungând la aproximativ 5.000-6.000 de oameni: „Erau dotați foarte bine pentru vremea respectivă, multe din dotările lor se regăsesc și în prezent în cadrul unităților de pompieri.”
Frânghiile, gălețile și topoarele se numărau printre obiectele folosite de „vigiles”. Pentru a putea ajunge la foc, aceștia puteau sparge uși și interveni direct în clădirile afectate. Iar pentru stingerea incendiilor aveau la dispoziție și pompe acționate manual.
„Mă refer practic la frânghii, mă refer […] la pături înmuiate în oțet cu apă, mă refer la găleți pe care le aveau în dotare, mă refer la topoare cu care spărgeau ușile și puteau să ajungă acolo unde era focul, mă refer la pompe acționate manual pentru că era foarte important să ai apă care să vină tot timpul. Cu gălețile nu faci față”, a mai povestit arheologul.
Iar apa nu era neapărat greu de găsit, deoarece Roma beneficia de un sistem de apeducte care alimenta inclusiv fântânile publice. Și în Tomis au existat numeroase astfel de surse de apă.
Când focul trebuia oprit cu orice preț
Într-un oraș dens construit, simpla stingere a flăcărilor nu era întotdeauna suficientă. Uneori, pentru ca incendiul să nu ajungă la clădirile învecinate, trebuia creată o adevărată breșă: „E foarte important să nu-l lași focul să ajungă la clădirea vecină”, a mai spus arheologul MINAC.
Totodată, în anumite situații, „vigiles” puteau recurge chiar la demolarea clădirilor aflate în calea incendiului, pentru a împiedica propagarea acestuia: „Acești pompieri cu balistele puteau, spre exemplu, dărâma clădirile vecine, ca focul să creeze o breșă și să fie conținut într-un anumit cartier, într-un anumit bloc”.
Roma era, la rândul său, un oraș al contrastelor. Existau clădiri de mari dimensiuni, cunoscute sub numele de „insula”, în care locuiau numeroși oameni. Cu cât locuința se afla mai sus, cu atât condițiile erau, de regulă, mai dificile.
Pompierii care patrulau noaptea
Precizăm că acesști „vigiles” nu interveneau doar atunci când izbucnea un incendiu. O parte importantă a misiunii lor era prevenția și supravegherea orașului.: „Pompierii erau foarte importanți, existau pompieri care făceau rondul de noapte. În principal, patrulau acești pompieri prin oraș”, a conchis dr. Ana Hamat.
„Patrulau prin oraș, aveau cumva și o funcție de poliție de noapte, de rond de noapte, dacă doriți. Erau extrem de importanți și erau printre puținii oameni, să spunem așa, în oraș care aveau voie cumva să poarte arme, pentru că erau înarmați cu topoare.”
Roma a ars. De mai multe ori
În ciuda organizării și a oamenilor care aveau misiunea de a proteja orașul, incendiile nu au putut fi eliminate: „Și dacă vă întrebați ce s-a întâmplat sub paza lor, ei bine, să știți că Roma a ars. A ars de mai multe ori”, mai spune arheologul.
Unul dintre cele mai cunoscute incendii a avut loc în anul 64 d.Hr., în timpul împăratului Nero. Focul a durat mai multe zile și a provocat distrugeri uriașe în oraș: „Acest foc practic a pus la pământ aproape trei sferturi din Roma, deci a fost un foc groaznic.”
Vina a fost aruncată pe creștini
În urma incendiului, vina a fost aruncată asupra creștinilor, iar aceștia au fost persecutați de autoritățile romane. Istoria Marelui Incendiu al Romei rămâne însă una dintre cele mai controversate pagini ale perioadei lui Nero.
Dincolo de poveștile și controversele Antichității, o concluzie rămâne valabilă și astăzi: focul trebuie tratat cu maximă responsabilitate.
„Să avem grijă atunci când aprindem un foc oriunde, să ne gândim de două ori, să ne gândim mai ales în orașe, dar să ne gândim și în aer liber, în pădure, pe câmpuri atunci când mergem, pentru că orice viață este prețioasă și e greu să stingi un foc odată ce l-ai pornit”, a mai spus dr. Ana Hamat, arheolog MINAC.
Loredana BADEA
