La Muzeul de Artă Constanța, a avut loc, miercuri, 2 aprilie a.c., vernisajul expoziției ,,Secvențial“, a artistului Ion Achițenie. Invitat în expoziție a fost sculptorul Bogdan Breza, ceea ce implică alăturarea unui discurs de inspirație sacră și unul profan. Totodată, la vernisaj a participat și criticul de artă Ana Amelia Dincă.
„Sugestia generală a chipului lui Iisus este diseminată asemeni unei energii, fidelitatea față de iconografie fiind generalizată, pe artist interesându-l să evoce lumina dumnezeirii și spectrul energetic al acesteia. Depășind simpla idee de reprezentare, exigențele lui Ion Achițenie în ceea ce înseamnă imaginea sacră presupun, în primul rând, esențializarea expresiei plastice, ideea de rugăciune, de lumină și de transcendență. Artistul se folosește de spectrul cromatic, reevaluat difuz, abia șoptit în datele lui terne, în culori puține și cu forță expresivă, care se află dincolo de percepția noastră, apropiindu-se de o formă superioară de înțelegere a sufletului.
Lucrul acesta este recurent în opera sa, fiind marcat vizual de simbolul ogivei, nu numai din perspectiva unui arc de cerc, specific arhitecturii gotice, cu rol de susținere a bolții. Acest element arhitectural este folosit de artist în sens metaforic, atunci când denumește astfel câteva lucrări de inspirație religioasă, jucând rolul intercesorului între artist și Cristos. În acest caz, Ion Achițenie îl percepe pe Mântuitor drept un motiv al redefinirii sale spirituale, iar raportarea la timpul care va avea să vină se află sub această protecție divină, redată prin intermediul perfecțiunii geometrice.
Orizontul intelectual și religios al pictorului monumetalist care, de data aceasta, folosește pânza pentru a se exprima este unitar și atașat unei substanțe spirituale impalpabile, dar perceptibile prin puterea gândului. Astfel, Ion Achițenie aduce în contemporaneitate simboluri teologice și ale picturii murale bizantine, pe care le conceptualizează prin alăturarea arhetipului și a gestului pictural, lăsând iconografia să se subînțeleagă și să se redefinească în proiectul său contemporan.
Astfel se întâmplă și cu «Fereastră la Tomis», demersul evolutiv al civilizației tomitane, păstrându-și caracterul istoric prin aceeași conformație ogivală, mereu prezentă în creația artistului, de data aceasta, din perspectiva trecerii dintre spațiile ancestrale spre vremurile de acum, dinspre cele lumești, spre tendința de transcendență. Aceste compoziții fac parte din viziunea unitară a artistului, devenită accesibilă nouă, doar prin tangența cu credința creștină și prin raportarea la o anumită entitate culturală. Atașat de aceasta, Ion Achițenie se apropie de divinitate prin pictura pe care o practică și care îl recontextualizează ca ființă și spiritualitate“, spune Ana Amelia Dincă.
,,Sculptura lui Bogdan Breza își are sursele în realismul magic, dar sculptorul trece uneori fără probleme și pe lângă suflul dadaist. Realitatea și imaginația sunt aduse într-un corpus unde variate sugestii fantastice susțin discursul poveștilor vizuale, inventate sau preluate de artist, devenite niște indicii perturbatoare asupra percepției noastre. Alăturând structuri vizuale aparent fără nicio legătură, atât în pictură, cât și în sculptură, stabilind neașteptate dialoguri între realitate și supranatural, Bogdan Breza își argumentează demersul prin conflicte simbolice, prin asocieri morfolologice, evocând iraționalul și traseul absurd al imediatului, căutarea lumii ideale fiind asociată unor însemne care vin împotriva ei.
O problematică aparținând clasicului este reconfigurată într-una actuală, după cum soliditatea bronzului este înlocuită cu articulări grafice, elansând lucrarea în spațiu, într-un periplu vizual de la material la imperceptibil, creând, astfel, o comunicare expresivă între structuri de diverse tipuri. Acestea se prelevează în forme concrete, dar intervenția fabulosului, prin simboluri, schimbă imediat contextul reprezentării și al conceptului. Atunci când expresiile plastice se desfășoară în bidimensional, acestea dobândesc atribute ale tridimensionalului, prin stil și amplasarea mesajului în contextul general al creației sculptorului. Însă, imprevizibilul întâlnit la tot pasul și rezultat din dialogul între culturi capătă coerență prin contemporaneizarea și adaptarea însemnelor la discursul artistului, diversitatea reprezentărilor fiind o cercetare de la figurativ la abstract, de la sens la nonsens și de la hazardul plasat sub incidența interogativului la detalii concrete“, este de părere Ana Amelia Dincă.
L.M.
