Șantierul Naval Constanța și Histria Shipmanagement SRL au organizat în data de 10 iulie a.c., ceremonia de botez a navei M/T “HISTRIA ELARA”. Histria Elara este a 26-a navă de produse petroliere și chimice construitră de SNC, astfel șantierul se află printre primele trei șantiere navale din lume ce construiesc nave de acest tip
Gheorghe Bosânceanu a precizat că s-a muncit aproximativ trei ani pentru ca nava să fie lansată la apă.
”Întodeauna avem nevoie de circa 36 de luni ca să ducem o navă la foaie de tablă la ce vedeți în spatele meu. Mai sunt cinnci nave contractate, două sunt în faze preliminare de construcție, pachetele de echipamente sunt contractate pentru toate, deci eu sper să avem forță de muncă și decidenții politici să ia mpăsurile care se impun ca să putem să ne continuăm activitatea”.
Cu prilejul ceremoniei de botez a navei M/T „HISTRIA ELARA”, Gheorghe Bosânceanu, acționarul majoritar al Șantierului Naval Constanța, a vorbit, pentru Focus Press, despre dificultățile cu care se confruntă industria construcțiilor navale din România, de la lipsa forței de muncă și fiscalitatea ridicată până la costurile mari cu energia și competiția externă.
”Am vorbit despre problemele șantierelor navale românești și nu numai, ci și despre cele europene. Suntem cu toții cam în aceeași situație. Dar cea mai rea situație este la noi, în România. De asta, Mangalia. Mangalia nu a dat faliment din cauza unui management prost sau din cauza lipsei de competență a angajaților.
La fel, Galațiul, știți că disponibilizează cu mia, în pachete de o mie, își reduce activitatea. Tulcea și-a redus activitatea sau s-a închis Brăila. Deci s-a închis SIDEX-ul, industria grea în general, pentru că activitatea șantierelor navale intră în segmentul de industrie grea. Prima și cea mai gravă problemă este lipsa forței de muncă.
De asta am și spus în cuvântul meu că deja peste 50% din forța de muncă de execuție, muncitorii direcți și indirecți productivi, îi avem din Asia. Deci, dacă ăștia pleacă mâine, închidem șantierul. Pe de altă parte, n-am vrut să o mai lungesc, am mai tăiat din el.
Pe de altă parte, decidentul politic nu înțelege. De la selecția muncitorilor străini în țările lor de origine, noi avem în principal India și Vietnam, ne ia între 10 și 14 luni de la selecție până îi aducem în țară. Pe jumătate pleacă în alte zări și, din păcate, pleacă cei mai buni selectați.
Și, până la urmă, la noi vin cei mai slabi. Ne mulțumim și cu ei, pentru că îi băgăm în programe de calificare, cursuri și așa mai departe. Dar se pare că decidentul nostru politic nu înțelege nimic. Nu mai zic aici, pe lângă problema forței de muncă, pe care cu greu o înlocuim cu forță de muncă din Asia. Urmează după aia taxele, impozitele. Sunt impozite care depășesc orice închipuire.
Deci Șantierul Naval Constanța a plătit anul trecut, pentru folosirea apei de mare la andocări și punerea în plutire a navelor, mai mult de 200.000 de euro. 200.000 de euro sunt salariile muncitorilor pe o lună, o lună și jumătate. Deci s-au dus pe o taxă pe care nu o înțelegem.
Pe lângă taxa pe stâlp, pe lângă impozitul pe venit, care e o tâmpenie. Tu ieși pe pierdere și plătești 0,5%. Vorbesc unii pe la televizor că se impune, că nu se impune. Nu există. Nu există impozit pe venit. Impozitul pe venit este un cost pe care acționarul trebuie să-l scoată din buzunar. Cât o să poată să-l scoată din buzunar? Nu știu. Unii au impresia că societățile care activează în domeniul industriei grele fac bani.
Nu. Noi abia rămânem pe linia de plutire. Deci, în 22 de ani de când am șantierul, abia cu greu pot să cred că suntem pe zero în 22 de ani de activitate.
În timpul ăsta am ținut 2.000 de oameni angajați, 2.000 de familii și-au câștigat și și-au asigurat cele necesare pentru trai, pentru viață, pentru masă, casă, copii, educație. Dar nu știu, se pare că nu interesează pe nimeni. Când taxele și impozitele cresc, accizele la toate alea cresc, energia electrică, gazul, unde noi suntem mari consumatori de energie electrică, cu 300% mai scumpă decât în China, decât în Coreea, decât în Statele Unite, și dublu față de Turcia.
Cum să fim în competiție cu cele 60 de șantiere turcești, care au costurile la energie și gaz la jumătate față de noi? Care produc în industria lor domestică, care au început să producă echipamente și instalații navale, iar noi deja importăm din Turcia ca să le integrăm în nave”.
Mihaela GIUGLEA
Citește și:
Cui place munca se descurca. Când ești puturos ca toți cei din ginta latină o să belești melengherul