Poezia unește suflete, trece dincolo de granițe, etnii și diferențe culturale. Prin versuri, simțim, iubim și ne regăsim unii pe alții, indiferent de unde venim.
Noi „simțim” poezia ca pe un freamăt al sufletului, ca pe o punte între inima celui care scrie și inima celui care citește. Este ca un dans al cuvintelor, uneori lin și blând, alteori puternic și răvășitor.
Poezia ne face să vedem lumea altfel – mai profundă, mai intensă. Uneori este ca o șoaptă caldă într-o noapte liniștită, alteori ca un strigăt ce sparge tăcerea. Fiecare poezie este o fereastră spre o lume interioară, o trăire împărtășită în versuri.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, sărbătorită an de an pe 21 martie, Focus Press vă propune un interviu cu poeta Rodica Rădița Răpeanu, autoarea volumului de poezii „Păpuși din lacrimi”, publicat în anul 2020, la editura Ecou din Cluj-Napoca.
Rodica Rădița Răpeanu, născută pe 25 aprilie 1963, în orașul Țăndărei, județul Ialomița, este o poetă cunoscută pentru contribuțiile sale literare. Începând cu anul 1984, a lucrat în învățământ până în 1995, după care s-a orientat către domeniul imobiliar, deschizându-și propria afacere.
Din 1998, s-a stabilit în orașul Năvodari. Rodica Rădița Răpeanu este recunoscută pentru stilul său liric și pentru temele profunde abordate în poeziile sale, contribuind astfel la îmbogățirea literaturii contemporane românești.
Ea este cunoscută pentru sensibilitatea versurilor sale, în care abordează teme precum iubirea, melancolia, dorul și frumusețea lumii interioare.
Discutăm despre un poet sensibil care reușește să transpună emoțiile, trăirile interioare în cuvinte care ating sufletul cititorului. Sensibilitatea poetică se manifestă printr-o profundă înțelegere a iubirii, naturii, tristeții, bucuriei sau chiar a condiției umane.
În rândurile ce urmează, am discutat cu poeta cetățean de onoare al orașului Țăndărei despre viața culturală năvodăreană, cât și despre ce înseamnă să fii poetă în societatea românească.
Reporter: Ce impact a avut poezia asupra dumneavoastră și ce impact ați vrea ca poezia pe care o scrieți să o aibă asupra oamenilor?
Rodica Rădița Răpeanu: Bună ziua! Bine v-am găsit! Mă bucur că sunt împreună cu dumneavoastră în această zi maiestuoasă, ziua prin care se celebrează poezia și diversitatea lingvistică în toată lumea. Să vă răspund la întrebare. Pentru mine, poezia a fost acea cale pe care eu am descoperit-o să ajung în oricare altă lume aș fi dorit. Acea operație non-invazivă prin care eu am ajuns la inima voastră, a dumneavoastră, a tuturor.
Rep.: Sunteți din Țăndărei. Ce v-a determinat să alegeți Năvodari?
R.R.R.: Situația mea de atunci. Lucram în învățământ. Nu aveam un post. Am găsit un post de suplinitor la Școala de la Lumina și atunci m-am retras, datorită prețului accesibil pe vremea aceea, în 1995, a unei garsoniere. Așa am ajuns la Năvodari. Fără rădăcini. Am avut atâta răbdare încât să îmi crească, să simt prin vene cum mă înfig adânc în acest tărâm de la malul mării.
Rep.: Ați lucrat în învățământ, iar apoi v-ați deschis propria afacere în domeniul imobiliar. Sunteți poetă și vă ocupați cu promovarea culturii în multiple moduri. Cum găsiți timp pentru toate, luând în considerare că sunteți foarte implicată atât în viața privată, cât și în cea de familie?
R.R.R.: Timpul acesta pe care mi-l rezerv, în exclusivitate, mă hrănește spiritual și este terapie pentru sufletul meu și trebuie, nolens, volens, ca eu să-l caut. Și se face loc atunci când nu trebuie să mă cert cu gândurile. Decât să mă cert cu gândurile, vreau să stau de vorbă cu ele și atunci scriu.
Rep.: Ce înseamnă toate cuvintele pe care le scrieți?
R.R.R.: Așa cum a spus marele Nichita – „carne și duh”.
Rep.: Năvodari a găzduit Festivalul Național Șotronul cu Arte 2025. Credeți că se investește destul în evenimentele de poezie? Ce sugestii ați aduce vieții culturale din Năvodari?
R.R.R.: Cunoasc tânărul care s-a zbătut pentru întruparea acestui festival. Știu realmente că o parte sunt fonduri proprii. Foarte puțin. Da, mi-aș dori foarte mult ca toată lumea să se implice. Spun de elitele noastre. Să înțeleagă că vulgul are nevoie de poezie, de scriere, de lectură, de citire pentru a se liniști, acum, în lumea asta grăbită și tulbure.
Rep.: Cu ce gânduri veți porni în Turneul Artistic Național, prin arta cuvântului și a emoției, un spectacol în mișcare?
R.R.R.: Sunt mândră că am fost aleasă. Pentru mine este o recunoaștere a valorii proprii. Gândurile mele sunt de a le deschide, de a promova orașul. Vom face parte cu toții din acest proiect. Nu va fi scriitor, poet, ci vom fi cu toții în această barcă a multiculturalității. Vom străbate mai multe orașe, începând cu Bucureștiul, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Aradul, Târgu-Mureș, Brașovul și pe urmă o să venim mai bogați acasă și mai cunoscuți și inclusiv orașul, pentru că este o pepinieră a culturii românești. Aici avem vlăstare tinere, înzestrate să poarte numele, să fie un brand.
Rep.: Scriitorii din Năvodari vor fi o voce puternică și vor reprezenta orașul la nivel național.
R.R.R.: De ce nu? Când ai cu ce, trebuie să ai și de ce. Noi avem cu cine și cu ce.
Rep.: Ce credeți că i-ar aduce pe oameni mai aproape de poezie?
R.R.R.: Informația și emoția. Noi trebuie să ne alăturăm oamenilor cu cuvinte blânde, iar poezia face acest lucru.
Rep.: Diversitatea oamenilor pe care îi întâlnim în viață este colosală. Fiecare aduce un plus valoare zilelor sau lecții din care culegem învățăminte. Cine sunt persoanele care v-au marcat parcursul profesional?
R.R.R.: Cu dragoste îmi amintesc că primii pași de popularitate i-am făcut pe „Esențe culturale”. Primii pași spre poezie au fost încă din școlile primare. Minulescu a fost cel care m-a marcat. Eminescu a fost poezia mea de căpătâi. Lui Lucian Blaga, pentru „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, eu i-aș înmâna Premiul Nobel pentru Pace, iar pe Nichita l-aș canoniza ca sfânt. Poezia este „carne și duh”. Apoi depășim aceste momente și vom ajunge la cenaclurile prin care eu am luat parte și am fost apreciată de dânșii și încurajată. Amintesc Cenaclul „Însemne culturale”, unde colaboratori erau soții prof. Vasilisia și Ion Lazăr da Coza, pe care i-am pierdut și am suferit enorm cu toții. Tot Cenaclul a fost într-un colaps. Mai târziu, profesorul de germană Christian Schenk, care a tradus toată opera lui Mihai Eminescu. Acolo au fost niște interacțiuni prin care fiecare ar fi trebuit să știe că poezia înseamnă și rimă și ritm sau, în afară de emoție, înseamnă și parte tehnică și integritate morală. Pentru că trebuie să fii asumat. Poezia trebuie să o simți tu, nu să o furi de la altul. Poezia este identitatea ta.
Rep.: Cum este scriitoarea Rodica Rădița Răpeanu, cea din spatele textelor și poeziilor? Ce simte atunci când scrie?
R.R.R.: Se zice că cel mai bine este să întrebi copiii ce fel de om ești, ce fel de mamă ești. Consider că tot ce fac, fac cu temei, cu tragere de inimă, cu responsabilitate. Eu sunt în concurență cu mine însămi, nu cu X sau Y. Am fost și cred că sunt o mamă bună. Sunt, prin imobiliare, un agent bun sau un administrator bun, iar poezia mea vorbește.
Rep.: Cum se completează poezia cu partea imobiliară?
R.R.R.: Partea de stres este partea imobiliară și partea de liniște sufletească este poezia.
Rep.: Cum este Rodica Rădița Răpeanu în viața de zi cu zi și ce hobby-uri are?
R.R.R.: Poezia este un hobby. Poezia este poezie, reprezintă totul. Tot ce atingi, tot ce vezi, tot ce simți. Cum sunt eu? Sunt volubilă, energică, așa cum mă știu toți. Sunt un om foarte empatic. Plâng și când scriu o poezie. În imobiliare sunt divergențe, nu se înțeleg clienții între ei. Cred că sunt un om empatic, cu picioarele pe pământ și cu capul în nori uneori.
Rep.: Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați putea trece în revistă?
R.R.R.: Copiii reprezintă extensia mea în viitor. Pe al doilea loc este poezia, pentru că și aceasta duce mai departe numele meu.
Rep.: „Păpuși din lacrimi” cărei categorii de cititori se adresează?
R.R.R.: Tuturor! Toți ne regăsim în păpuși, dacă suntem copii. Ne găsim la maturitate dorința de a reveni la copilărie, iar lacrimile sunt încă din fașă pornite, până la dorința de a intra în nemurire.
Rep.: Scriitorii sunt adesea asociați cu singurătatea, iar femeile frumoase cu tristețea. Există vreun adevăr în asta?
R.R.R.: Nu pot să găsesc lucrul acesta. Femeile frumoase sunt din interior. Nu trebuie să avem caracteristici, pentru că nu noi ne-am săvârșit creația lui Dumnezeu. Suntem grași, slabi. Frumusețea vine din interior.
Rep.: Poate sună clișeic, dar care este cartea dumneavoastră preferată?
R.R.R.: Sincer, „Colț alb”. Am citit-o prima și m-a impresionat foarte mult. De acolo mi-am dorit întotdeauna un experiment de aventură. Printre poeții preferați pot să spun de Minulescu și din partea universală Rudyard Kipling, cu poezia „Dacă…”. „De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău și l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină. De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine”. E fabulos.
Rep.: Ce scrieți acum și ce planuri de viitor aveți?
R.R.R.: Acum scriu printre picături, deși cerințele sunt mai mari. Scriu orice formă de poezie, cu orice fel de figură de stil. Am poezie patriotică. Am poezie de suflet. Am poezie de dragoste. Am poezie cu vers alb. Am poezia cu formă fixă.
Rep.: De unde vă vine inspirația?
R.R.R.: Din pământ. Din iarbă. De când am mers cu tălpile goale prin praf.
Rep.: Dacă n-ar fi poezia, ce altceva ați alege și de ce?
R.R.R.: Trei lucruri: poezia, copiii și copiii. Pentru că este identitatea mea. Acolo este oaza mea de liniște. Acolo nu mă deranjează nimeni. Acolo nu am datorii. Nu am datorii de nici un fel, nici pecuniare. Îmi place să am în schimb datorii morale. Îmi place.
Rep.: Vă referiți aici și la faptul că uneori ANAF v-a dat bătăi de cap?
R.R.R.: Nu mi-a dat mie deloc. A fost o găselniță de a mă tăvăli cineva, dar mi-a făcut mai multă reclamă. Din șapte mii de vizualizări nu am avut un comentariu. ANAF nu mi-a dat bătăi de cap. Nici nu vreau să intru în detalii, pentru că „noblesse oblige”. (N.red.- o veche expresie franceză care înseamnă literal „noblețea obligă”). Eu am avut marfa. Eu am avut oamenii angajați. Cineva n-a venit să-i plătească și am încheiat.
Rep.: Ce recomandări aveți pentru poeții aflați la început de drum?
R.R.R.: Să se deschidă, să caute sâmburele creației.
Rep.: Câteva recomandări de lectură?
R.R.R.: Lectura trebuie să o facă în mintea lor, să fie originali. Să nu se inspire de la unul, de la altul. Natura este destul de bogată. Viața este destul de bogată. Asta recomand.
Rep.: Care este deviza după care vă ghidați în viață?
R.R.R.: Eu sunt ce sunt. Nici eu cât alții, dar nici alții cât mine. Este deviza scrisă de mine.
Rep.: Ce mesaj doriți să transmiteți cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei?
R.R.R.: Să se facă cât mai mult cunoscută partea poetică, modul de expresie a poeziei. Să se lectureze. Să se promoveze, să se întâlnească. Poezia este o punte de a ne întâlni cu toții, indiferent de etnie, indiferent de origine. Vreau să aduc o mulțumire celor care m-au propulsat în viață, cu respect. Sunt cetățean de onoare al orașului Țăndărei. După 35 de ani, am fost chemată acasă pentru acest laudatio. Pentru acest laudatio le mulțumesc că m-au crescut cu bun-simț și cu propria mea identitate.
Rep.: Putem spune că sunteți un ambasador cultural?
R.R.R.: E mult spus. Eu sunt ce sunt. Nici eu cât alții, dar nici alții cât mine.
Rep.: Vă mulțumim!
R.R.R.: Cu drag!
A consemnat Alexandra VASILE
