Prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general constănțean, a acceptat o discuție pe larg despre greva cadrelor didactice. La nivelul județului, doar jumătate din acestea nu predau elevilor în această perioadă.
Salariile nete ale cadrelor didactice variază între 2.500 și 4.000 de lei, și din păcate, Legea Educației nu mai prevede ca un profesor debutant să fie remunerat cu salariul mediu pe economie.
„Așa cum s-a declarat și în presă, de către reprezentanții sindicali, plecăm de la un salariu de debutant de 2.500 de lei. Iar un cadru didactic cu o vechime de peste 20 de ani, gradul didactic I, ajungem undeva la 4.000 de lei salariu net. La acest moment, aceasta este grila de salarizare.
Ca inspector școlar general, nu voi comenta despre salariile cadrelor didactice. Ceea ce pot să vă spun este că, inițial, pe Legea Educației Naționale, pe învățământ preuniversitar se stipula clar că un profesor debutant va avea asigurat salariul mediu pe economie și, din ce am înțeles, o bază a discuțiilor care se poartă acum este legată de faptul că această prevedere s-a eliminat din proiectul inițial și va intra pe Legea salarizării.
Am apreciat foarte mult faptul că Legea Educației Naționale, pe învățământ preuniversitar a trecut și că merge la promulgare. Nu cunosc amendamentele care au rămas în picioare, au fost foarte multe, dar este o lege care aduce foarte multe beneficii, din punctul meu de vedere. Dacă ar fi rămas și un asemenea amendament, probabil nu mai aveam această discuție despre grevă acum“, a susținut prof. Sorin Mihai.
Potrivit acestuia, aproape jumătate din cadrele didactice din județul Constanța sunt în grevă. Și nu ar exista presiuni asupra acestora sau a celor care predau în continuare, și nici nu vor exista repercusiuni, după terminarea protestelor.
„Am informațiile nu de la cei care au declanșat acest demers, ci de la cei care trebuie să gestioneze resursa umană, deși aceștia ar fi trebuit să fie înștiințați, să știe pe cine se bazează. Din ceea ce ne comunică directorii unităților de învățământ, fără să fie informați de liderii sindicali, în județul Constanța 40-45% dintre cadrele didactice sunt în grevă. Mult mai puțin decât media națională.
În toate discuțiile pe care le-am avut cu Ministerul Educației, nu s-a spus foarte clar că nu există presiuni în nicio unitate de învățământ, nici asupra celor care rămân în activitate, să fie considerați spărgători de grevă, pentru că nu este corect, este o decizie a fiecăruia, nici asupra celor care sunt în grevă, pentru că este un drept constituțional, pe care și-l exercită fiecare în parte.
Am avut o discuție cu toți directorii, la care a participat și prefectul Constanței, și comunicarea în această zonă a fost: ne-am asigurat că nu există presiuni.
Și nu văd care ar putea fi repercusiunile asupra greviștilor, de ce ar fi repercusiuni din acest punct de vedere, pentru că e un drept pe care și-l asumă, au sprijinul Ministerului, Inspectoratului, unității de învățământ, e o modalitate prin care îți exprimi legal, oficial punctul de vedere“, a declarat inspectorul școlar general constănțean.
Cadrele didactice care sunt în grevă merg în unitățile de învățământ, unele dintre ele intră și la ore, dar nu predau. Și elevii trebuie să meargă la școală, pentru că nu s-a suspendat activitatea școlilor, ci activitatea unor profesori. Activitatea administrativă este asigurată în toate unitățile de învățământ, iar dacă părinții își aduc copiii la ore, aceștia vor fi supravegheați.
„Orarul este adaptat în unitățile de învățământ, astfel încât să se asigure activitatea cadrelor didactice care nu sunt în grevă și, mai ales, a elevilor pe parcursul orelor petrecute în școală, astfel încât să nu existe pauze în asigurarea monitorizării lor.
Cu siguranță vor fi găsite soluții de Minister, care se vor aplica unitar, pentru ca elevii să recupereze materia pierdută pe perioada grevei, să beneficieze de integralitatea parcurgerii materiei. Nu poți să stabilești per cadru didactic, per unitate de învățământ o soluție care să nu fie adaptată și să nu respecte niște reguli care s-au stabilit într-un mod unitar, la nivel național. Pentru că într-o școală nu s-a făcut Istorie, în altă școală Geografia ș.a.m.d.“, a explicat șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Mai multe detalii despre greva cadrelor didactice și alte subiecte din Învățământ, în interviul video.
Valentin ISPAS
Ajungeți la 7000 și un pic net. Grad didactic unu cu tot cu spor de dirigenție, stres, gradație de merit și norma de hrană. De ce nu sunteți sinceri? Vrem revisal pentru contrariu.
Sa va fie rușine pentru minciunile pe care le debitati.
Gradație de merit primesc foarte putini ,este ceva aproape inaccesibil pentru majoritatea .
Să va fie rușine pentru minciunile pr care le debitati cu scopul de a instiga naivii sau răuvoitorii împotriva profesorilor .
Grila este din 2017 și nu se pune in aplicare!!!! Tot amână….tot amână….doar minciuni!!! Blestemati să fie eu si tot neamul lor!!!
Grila este din 2017 și nu se pune in aplicare. Tot amână…tot amână…..doar minciuni!!! Dumnezeu o să aibe grijă dupa sufletul lor!!! Niște nenorociți!!!
Iar restul suntem noi de la privat care ținem în perioada învățământul în România și noi suntem alături de cei în greva ptr ca ce sa vezi salariile la privat sunt la fel iar vacantele nu sunt la fel iar munca pe care o prestam este mult mai mare decât la stat
Gradație de merit primesc foarte putini ,este ceva aproape inaccesibil pentru majoritatea .
Sa va fie rușine pentru minciunile pe care le debitati.
Minciuni crase! Au existat presiuni si amenințări la adresa cadrelor didactice. Mai ales a celor care urmau sa depuna gradatie de merit sau sa participe la titularizare sau la examene de grade didactice. Au existat termene de 2 ore in care oamenii sa transmita la secretariat cererea de participare la greva. Nu conta ca isi terminasera programul. Au existat amenintari la adresa invatatoarelor sa nu intre in greva ca sa supravegheze copiii.
Abuzuri la greu din partea unei directoare celebre in a se razbuna pe angajatii ei ca și cum ar fi sclavi pe plantatie. O deranjeaza adevarul cand oamenii ii bat obrazul. Iar voi ii sustineti abuzurile pe care le cunoasteti. Rusine sa va fie!
In Dobromir, directoarea a amenintat pe toti ca le desface contractele de munca dacă nu renunță la greva. Despre ce vorbim?! Ia si autosesizati-va, dom’le inspector general. Nu-i asa ca e pe linie de partid?! Toată lumea a cedat de frica.
Cum nu vii tu Țepeș Doamne? Ca punând mana pe ei, sa ii imparti in 2 cete, in simtiti si in misei.
Nu vine el anul electoral? N o sa ne mai cumparati cu o galeata si un ulei. Sau cu ajutoare de asistati.