Parfumul reprezintă o parte integrată a vieții noastre moderne, însă acesta are o istorie veche de mii de ani. Primele dovezi ale existenței acestuia datează din Egiptul Antic, Mesopotamia şi Cipru. Cuvântul „parfum“ provine din limba latină, „per fumus“ şi înseamnă „prin fum“.
Este cert din descoperirile arheologice faptul că existența parfumului datează din cele mai vechi timpuri. Egiptenii vechi au fost primii care au încorporat parfumul în cultura lor, urmând apoi vechii chinezi, hinduşii, israeliții, cartaginienii, arabii, grecii şi romanii.
Astfel, și în Tomisul Antic existau recipiente de parfum. Iar la Mormântul pictat de tip hypogeu din orașul Constanța putem vizita și o astfel de expoziție. Acestea au fost descoperite în cercetările făcute pentru clădirea de protecție a acestuia. Unele datează din secolele II – III, dar cele mai multe, din secolele IV – V.
Pentru a afla mai multe detalii, am discutat cu dr. Ana Hamat, arheolog din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
„Coco Chanel spunea că eleganța începe și se termină cu un parfum și nu poate fi deplină fără lipsa unui parfum, așa că astăzi discutăm despre parfumuri în Antichitate. Vorbim despre parfumurile naturale, despre cum se făceau în Antichitate parfumurile, ce importanță aveau ele, de ce se găsesc foarte multe sticluțe de parfumuri în necropolele Tomisului. Iar dacă vizitați Mormântul Pictat Hypogeu dacă vizitați expoziția de la Mormântul Pictat, o să vedeți că noi avem foarte multe sticluțe de parfum numite unguentari, așa se numeau sticluțele de parfum în Antichitate“, a declarat aceasta.
De ce se numeau astfel? Deoarece în ele se ținea parfum, iar cuvintele sunt de origine latină.
„Parfum, așa cum spunem noi, este tot de origine latină, vine de la «perfum». Pentru că foarte multe din parfumurile astea, foarte multe din materiile brute, să spunem așa, erau puse deasupra cărbunilor aprinși ca să elibereze un fum mirositor și parfumau templele zeilor. Deci perfumul prin fum, parfum.
Sigur că pentru corp nu o să ne putem parfuma cu fum, da? Și nici anticii nu se parfumau așa. Desigur, puneau tămâie și puneau tot felul de rășini parfumate deasupra cărbunilor și astfel puteau parfuma încăperile, pentru că parfumul, domnilor și doamnelor, nu se referă numai la corp, ci se referea la camera în care trăiți, se referă la locurile în care mergeți, se referă inclusiv la mâncare, da? Mâncăm cu ochii și mâncăm cu nasul, întotdeauna“, a conchis arheologul MINAC.
În Antichitate, se foloseau foarte multe parfumuri: în stare lichidă, cu uleiul principal, și ele erau puse în sticluțele, precum cele din imaginile atașate, pe care astăzi le puteți vedea în cadrul expoziției de la Mormântul pictat de tip hypogeu. Totodată, se foloseau parfumuri în stare solidă: rășinile, spre exemplu, sau anumite pudre.
Însă, cum se îngrijeau femeile în Antichitate, cum aveau grijă de ele, este un alt subiect interesant. Spre exemplu, ne relatează arheologul Ana Hamat, părul era parfumat cu anumite pudre. În Egiptul Antic femeile purtau conuri pe cap făcute din rășini, chiar și din grăsimi animale parfumate cu diverse substanțe.
„Se îngrijeau foarte tare și să știți că parfumurile făceau parte din trusa cosmetică, dar în același timp și dintre medicamente. Pentru că foarte multe dintre ele erau folosite efectiv ca și medicamente. O stare de bine nu are cum să te îmbolnăvească. La fel ca și în ziua de azi, egiptenii antici au descoperit că parfumurile sunt mai bine dacă le pui la încheietură“, mai spune dr. Ana Hamat.
De ce la încheietură? Pentru că acolo bate pulsul. Bate pulsul, se încălzește pielea și astfel se încălzesc substanțele pe care noi le punem pe piele și eliberează miros. Și asta și acum, în ziua de astăzi. Pentru că, nu uitați, parfumul, oricât de bun ar fi el, miroase într-un în sticlă și altfel pe pielea dumneavoastră. Anticii știau acest lucru.
„Sunt elemente de lux. Și atunci oamenii foarte bogați aveau parfumeri, dacă doriți, adică creator de parfumuri, niște sclavi care amestecau tot felul de substanțe. Și atunci ieșea un parfum doar pentru ei.
Oamenii mai puțin bogați cumpărau ceea ce o să vedeți expus la Mormântul Pictat Hypogeu. Se comercializau, să spunem, în Tomis, dar ele puteau fi fabricate în Tomis sau venite de foarte, foarte departe. Pentru că cele mai bune parfumuri se făceau în anumite centre. Una dintre aceste centre era renumita Alexandria, în Egipt. Egiptenii erau faimoși pentru parfumurile lor și nu uitați că unul dintre cei mai faimoși parfumeri rămâne, până astăzi, Cleopatra, care se pare că era foarte interesată de acest și își crea propriile parfumuri“, spune Ana Hamat.
Și ceea ce nu știți este că, să spunem așa, prietenul ei personal, Iulius Cezar, se pare că avea și el un parfum propriu, care mirosea foarte tare. El folosea, printre altele, mir, trandafiri, scorțișoară și ambră. În așa fel încât, în momentul în care ieșea din încăpere, toată lumea își dădea seama că acolo fusese Iulius Cezar. Oare de unde învățase el să se parfumeze? Fiindcă bărbații romani, la vremea respectivă, nu prea erau cu parfumurile. Deci femeile pot influența un bărbat în bine.
Recipientele de parfum expuse la Mormântul pictat de tip hypogeu sunt foarte frumoase, iar unul dintre ele este decorat cu o față umană.
„Gândiți-vă că parfumeriile foarte scumpe din ziua de azi folosesc recipiente personalizate și ăsta este unul dintre modurile în care vă dați seama că parfumul nu e contrafăcut. La fel și în Antichitate, prețul recipientului se adăuga, bineînțeles, la prețul substanței din interior.
S-au păstrat foarte bine recipientele și este interesant modul în care le făceau. Nu comercializau obiectele în care erau. Sticlele erau cumpărate, parfumurile erau introduse de către parfumier în interior, după care erau sigilate cu un dop, care era lipit cumva cu o rășină.
La fel ca și în ziua de azi, dacă doriți, un sigiliu pentru a nu elibera, în primul rând, parfumul și, bineînțeles, pentru a nu lua conta cu aerul. Pentru că știm că aerul oxidează parfumul și oricât de bun ar fi el, expus la aer, în timp se duce mirosul. Deci nu vă lăsați parfumurile fără capac“, a conchis dr. Ana Hamat, arheolog MINAC.
Loredana MIHAI
