Ziua Internațională a Poeziei este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Cu acest prilej, Mihai Grecu, elev ]n cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța și cursant al clasei de actorie de la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, interpretează poezia ,,Demonul meu” de Mihail Lermontov prof. Coordonator Ana-Maria Ștefan.
L.M.


























