Afaceristul Virgil Lixandru, fost consilier local liberal, a obținut certificat de urbanism, prin firma Agertrans, pentru introducerea în intravilan, prin elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), a mai multor parcele, pentru a putea construi un ansamblu rezidențial în zona Viile Noi din municipiul Constanța.
În zona Viile Noi din oraș, spre comuna Cumpăna, cunoscutul afacerist Ion Virgil Lixandru dorește să construiască un ansamblu rezidențial.
Deocamdată, Primăria i-a elibarat Certificatul de urbanism cu numărul 1.863, ce vizează introducere în intravilan, prin elaborarea unui Plan urbanistic Zonal, pentru parcelele A1071/15/1 și A1071/15/2/2: lot 1 – 43, și construire ansamblu rezidențial de locuințe individuale și a unor echipamente publice specifice zonei rezidențiale, pe 20.006 mp, în municipiul Constanța. Documentul este valabil doi ani.
Investitorul Ion Viorel Lixandru nu se află la prima investiție, dezvoltând în mai multe zone ale orașului și în zona de nord a litoralului mai multe proiecte imobiliare. Totodată, prin societatea Euro Vial Residence, pe care o controlează, fostul consilier PNL construiește ansambluri turistice în stațiunea Mamaia.
De exemplu, în Palazu Mare, acesta dorește să construiască un bloc cu șase etaje, ca și în zona Gării Constanța. Apoi, în luna noiembrie 2021, el a obținut Certificatul de urbanism nr. 3.409, pentru construirea unui bloc cu regim de înălțime P+12Etaje, și Certificatul nr. 3.469, pentru edificarea unui aparthotel cu regim de înălțime 2S+P+12Etaje, în zona Hotelului Dorna.
Afaceristul a obținut de la Primăria Constanța și un document de urbanism pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru edificarea a două blocuri de șase etaje, în municipiul Constanța. Este vorba de Certificatul de urbanism nr. 1.460, din data de 17.05.2021, pentru Bulevardul Tomis nr 466A – sola46, V383/2, zona Palas.
Societatea Agertrans SRL a fost înființată în data de 2 octombrie 1998, având sediul pe strada Ecluzei numărul 1A, din comuna Agigea. Administrator este Nelu Voicila, iar unic asociat este Ion Virgil Lixandru. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2022 a fost de 450.845 de lei, profitul de 95.824 de lei, iar datoriile de 2.236.459 de lei, cu un angajat.
Loredana MIHAI
Citește și:



























