Pentru cei care și-au dorit să devină polițiști, acum au o ocazie unică, pentru că PolițiaRomână scoate la concurs 412 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă din sursă externă. În județul Constanța sunt 8 posturi, iar la Tulcea, 10.
Înscrierile se fac on-line, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs, în perioada 13 – 24 septembrie 2021. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Informații complete cu privire la posturile existente se regăsesc, începând de astăzi, pe site-urile inspectoratelor de poliție județene.
Astfel, IPJ Constanța scoate la concurs un număr de opt locuri: două la Agigea și câte unu la Valu lui Traian, Limanu, Castelu, Gârliciu, Topalu și Dumbrăveni.
IPJ Tulcea scoate la concusrs zece locuri: Murighiol, Valea Nucarilor, Izvoarele, Carcaliu, Dăeni, Dorobanțu, Peceneaga, Turcoaia, Mihai Bravu și Topolog.
C.S.



























