Deși Consiliul Local Costinești a aprobat, încă din 2016, înființarea Poliției Locale, abia acum au fost alocate fondurile necesare în acest sens. Comuna poate avea maximum trei polițiști locali.
Primarul Costineștiului, Dumitru Jeanu, a alocat, în bugetul local pentru 2022, fondurile necesare pentru funcționarea Poliției Locale a comunei. Lucru care trebuia să se întâmple încă din 2016: atunci, în luna octombrie, Consiliul Local a aprobat, cu unanimitate de voturi, Regulamentul de organizare și funcționare al Poliției Locale Costinești.
Fostul primar, Traian Cristea, nu a alocat în niciun an fonduri pentru salarii și alte cheltuieli necesare funcționării Poliției Locale, deși exista o hotărâre a Consiliului Local în acest sens.
Comuna are aproape de 3.000 de locuitori, adică ar putea fi angajați maximum trei polițiști locali, conform legii. Primăria îl va angaja, deocamdată, pe primul, în urma concursului ce va fi demarat.
În urma discuțiilor ce s-au iscat în localitate, consilierul local PSD Adrian Condari a ținut să explice de ce a decis să voteze pentru alocarea fondurilor necesare funcționării Poliției Locale Costinești:
„După cum bine stiți, în comuna noastră sunt persoane care contruiesc unde vor, aruncă gunoiul unde le taie capul, iar lista continuă. Cum am ajuns aici? Simplu, protejând la nivelul administrației locale, ani la rând, grupuri de interese care n-au avut decât un singur scop: umplerea rapidă și fără prea mare bătaie de cap a propriilor buzunare și din cauza asta unii au prea mult, iar alții deloc. Sunt aceleași grupuri de interese care au boicotat înființarea singurei instituții ce ar fi putut face ceva ordine, aducând Costineștiul pe un făgaș normal: Poliția Locală.
V-ați întrebat vreodată de ce nu funcționează în Costinești Poliția Locală? Tocmai din acest motiv: ar fi deranjat prea mult, pe cine nu trebuie.
Știați că, în octombrie 2016, Consiliul Local a aprobat, cu unanimitate de voturi, Regulamentul de organizare și funcționare al Poliției Locale Costinești? Scopul înființării Poliției Locale viza apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în domenii precum ordinea și liniștea publică, și paza bunurilor, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului sau activitatea comercială. Altfel spus, fix acolo unde ne doare pe noi. Scopul nu era sancționarea locuitorilor, ci supravegherea activităților. În extra sezon ar fi adus un plus de siguranță. Să nu mai vorbim despre sumele încasate în urma abaterilor descoperite, bani care ar fi ridicat mult bugetul local. În plus, personalul angajat ar fi fost din rândul nostru, al locuitorilor din Costinești. Avantaje pentru toate lumea, mai puțin pentru aceia care nu respectă legea!“, a transmis Adrian Condari.
Valentin ISPAS





























Treaba e ca politistul tre sa aiba mari cohones altfel isi ia bataie ca magarul in panta la cati “interlopi” sunt in Costinesti.
Salve Taranu condivido in pieno il tuo commento . Il turista è considerato un pollo da spennare . Investimenti sulla qualità = zero. Mentalità degli operatori del posto distante anni luce dalla cordialità , tanto sono convinti che il turista ci sarà sempre e comunque a Costinesti