Sindicatul Liber Transport Comun Constanța transmite profunda dezamăgire față de amânarea nejustificată a apobării bugetului societății CTBUS SA Constanța. Se pare că, răzbunarea domnului Primar, este necruțătoare față de omanenii care așteaptă creșterile salariale negociate încă din toamna anului trecut, potrivit unui mesaj transmis edilului Constanței.
”Față în față cu inflația galopantă, cu creșteri de prețuri în cascadă la energie și toate bunurile de larg consum, noi, salariații CT BUS suntem nevoiți să îndurăm încă cel puțin o lună felul în care înțelege administrația Chițac să “administreze” lecțiile oamenilor care au avut curajul să își strige nevoile în frig și ploaie.
Nu, domnule, primar, nu vom muri de foame încă o luna! Da, domnule primar, vom continuă să muncim ca și până acum, mult și în condiții grele, pentru că cetățenii orașului să beneficieze de transportul în comun dar alegeți să ne ignorați și infierati de câte ori aveți ocazia doar pentru că am cerut să trăim decent, va răzbunați pe noi pentru că nu am mai răbdat să muncim fără să fim remunerați corespunzător!
Domnule primar, va rugăm să ne iertați pentru deranj, supuneți la vot bugetul CT BUS fără întârziere!”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului.
D.A.




























