Primarul Vergil Chițac a vorbit, joi, 22 decembrie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul construirii unui nou CET în Constanța, despre care a spus că va fi „cea mai modernă unitate din țară”.
Edilul șef a dat asigurări că nu se pune problema ca un operator privat să opereze noul CET. Termoficare Constanța îl va prelua atunci când va fi finalizat.
„Din acest motiv am înființat Termoficare Constanța SRL, care, într-o primă fază, începând din acest an, o să ia de la RADET, care se va ocupa numai de distribuție, centralele de bloc existente. Ei vor avea grijă de producție, urmând mai apoi când CET-ul se va finaliza să îl preia în administrare. Nu se pune problema ca un operator privat să opereze. Am avut cerințe de la privați, care au zis că vor face ei producția. Nu puteam să accept asta din moment ce aveam fereastra asta de oportunitate. El face investiția, dar trebuie să o recupereze și lucrul acesta se vede în preț, ulterior. Atâta timp cât exista posibilitatea ca noi să aplicăm la PNRR, ca să facem CET-ul, de ce să nu câștigi banii aceștia? Repet. Banii veneau de la un privat care trebuie să îi recupereze/ Și el cum îi recupera? Îi punea în preț”, a spus Vergil Chițac.
Acesta a vorbit și despre suma alocată de municipalitate pentru acest proiect.
„Sumele sunt așa în proiectele acestea europene și în proiectul acesta: sume eligibile +TVA și sume neeligibile +TVA. Sumele eligibile +TVA vin din fonduri europene, iar sumele neeligibile +TVA sunt ale noastre. În momentul de față vorbim de 90 cu 30 de milioane de euro”, a mai adăugat Vergil Chițac.
Video conferința de presă: https://fb.watch/hAi4Cpkbs_/
Context:
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a semnat pe data de 14 decembrie a.c., în prezența premierului Nicolae Ciucă, contractul de finanțare pentru proiectul „Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța” depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Măsura de investiții 3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea reducerii nivelului de dioxid de carbon din atmosferă. Valoarea totală a proiectului este de 742.921.672,15 lei, iar valoarea eligibilă, de 430.696.492,09 lei, după cum a transmis Primăria Constanța.
Citește mai multe aici: A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul de construire a noului CET în municipiului Constanța – focuspress.ro
Consilierii locali constănțeni au adoptat marți, 22 noiembrie a.c., două proiecte de hotărâre ce vizează construirea unui nou CET, ambele inițiate de către primarul Vergil Chițac. Valoarea totală a investiției ajunge la 742.921.672,15 lei, TVA inclus, adică 151.015.686,99 euro.
În luna august a.c., în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Municipal, a fost votat, cu 26 de voturi „pentru“, proiectul de construire a noului CET, investiție pe care primarul orașului, Vergil Chițac, își dorește să o termine înainte de finalul anului 2026. Administrația locală dorește să ia de la CET 3,5 hectare de teren, din cele 16,5 hectare deținute de Electrocentrale Constanța (CET) în incinta centralei CET Palas, de pe Bulevardul Aurel Vlaicu numărul 33. Este vorba de terenul pe care se va construi un nou CET. Atunci, valoarea estimată a investiției era de 649.000.000 de lei, fără TVA, adică 772.310.000 de lei, cu TVA (157.431.145 de euro).
Și Radu Mazăre a promis constănțenilor un nou CET
În anul 2012, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a promis constănțenilor un nou CET. „Un nou CET, o gigacalorie mai ieftină“ era sloganul afișat pe străzile Constanței. De altfel, Radu Mazăre vorbea din luna aprilie a anului 2011 despre realizarea unui nou CET. Atunci, fostul edil-șef spunea că investiția este între 80 și 100 de milioane de euro.
„Aţi aprobat, dacă vă aduceţi aminte, realizarea unui studiu de fezabilitate care să ne spună ce ar fi… sau care ar fi cea mai bună soluţie pentru constănţeni: realizarea unui nou CET cu o înaltă tehnologie, pe cogenerare, sau realizarea mai multora, care să alimenteze punctele termice. Pentru că realizarea….Există avantaje şi dezavantaje. Dacă vreţi, vă fac prezentarea în două minute. Cel mai mare randament şi cea mai mare eficienţă îl are o fabrică de căldură mare, un nou CET de înalt randament. În acelaşi timp, curentul pe care îl produce, pentru că CET-ul nu produce numai energie termică, el produce curent şi energie termică. Noi, în aceşti zece ani de zile de când sunt eu primar şi bănuiesc că şi înainte, niciodată n-am ştiut cum este defalcat preţul: cu cât produce energie electrică şi cu cât produce energia termică. Întotdeauna am avut suspiciuni aici, că energia termică ar putea să ne fie furnizată la un preţ mai mic. Dacă noi găsim o soluţie pentru această investiţie, o investiţie de genul ăsta, energia termică, în mod categoric, va ieşi mai ieftină decât este acum. De fapt, este una dintre cele mai mari probleme, dacă nu cea mai mare problemă a Constanţei şi a constănţenilor, şi a românilor: energia termică…“, spunea Radu Mazăre în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Constanța din data de 19 aprilie 2011.
Petruț IACOB



























